Ceea ce părea o zi liniştită s-a încheiat însă magistral cu o spectaculoasă braţare şi strângere a velelor vegheaţi la...

    Publicat pe 06.09.2018 19:05

    Ceea ce părea o zi liniştită s-a încheiat însă magistral cu o spectaculoasă braţare şi strângere a velelor vegheaţi la tribord de insula Georgyos, începută după apusul soarelui la ultimele rămăşiţe ale zilei şi continuată la lumina lunii şi a reflectoarelor de pe catarge. Cadeţii au fost încântaţi pentru că deşi petrec destul de mult timp în arboradă totuşi nu se întâmplă prea des să prindă acolo sus apusul soarelui şi răsăritul lunii în acelaşi timp. Noaptea navigam deja în Golful Saronic şi ocoleam pe la nord insula Egina pentru a ajunge dimineaţa la intrarea în canalul Corint care continuă să fie, cu certitudine, una din atracţiile marşului de instrucţie.

    Citiți mai multe despre corespondențele transmise de la bordul N.S. Mircea: https://goo.gl/PSyf7D

    #ArmataRomâniei #CarieraMilitară #ANMB #MApN