Generalul de Armată Philip M. Breedlove în Afganistan Comandantul Comenzii Europene și Comandantul Forțelor Aliate a...

    Publicat pe 07.09.2015 20:11

    Generalul de Armată Philip M. Breedlove în Afganistan

    Comandantul Comenzii Europene și Comandantul Forțelor Aliate a vizitat Baza Aeriană Kandahar din Afganistan, unde a luat masa cu militari din armatele României, Statelor Unite ale Americii, Australiei și Bulgariei.

    Locotenentul Răzvan Nelepecu, plutonierul major Mărieș Gabriel, plutonierul major Pănescu Dorin, caporalul clasa a III-a Bodea Alin și caporalul clasa a III-a Sidon Lucian, militari din cadrul Batalionul 811 Infanterie Protecția Forței “Dragonii Transilvani”, au stat de vorbă cu generalul de armată Philip M. Breedlove, fiecare împărtășindu-și din experiența personală și desigur primele impresii „la cald”, după începerea misiunii în teatrul de operații.
    “Sunt foarte bucuros să vizitez contingentul românesc, de altfel unul foarte numeros raportat la numărul de militari din Baza Aeriană Kandahar. Apreciez foarte mult tot ce fac românii în Afganistan și nu numai. Este evident că misiunea voastră este deosebit de importantă” le-a transmis militarilor români generalul de armată Philip M. Breedlove.

    Locotenentul Răzvan Nelepecu și caporalul clasa a III-a Sidon Lucian au primit în semn de recunoștință pentru contribuția adusă misiunii din Afganistan, monede reprezentative de la Philip M. Breedlove și respectiv Command Seargent Major Davor Petek, Consilierul Comandantului Comenzii Europene și Comandantul Forțelor Aliate.

    #Afganistan #mapn