Orice se poate vindeca, mai puțin dorul de casă! Cu toții știm cât de greu este sa fii departe de cei dragi. Fiecare...

    Publicat pe 02.03.2016 10:55

    Orice se poate vindeca, mai puțin dorul de casă!

    Cu toții știm cât de greu este sa fii departe de cei dragi. Fiecare dintre noi a simțit sentimentul acesta ciudat și a încercat sa treacă peste, folosind diferite metode.

    V-ati gândit, însă, cum este acest sentiment atunci când îl trăiești zilnic, timp de 6 luni, stiind că pericolul poate veni de oriunde și în orice moment?

    Colega noastră, caporalul Gabriela Cernat, se află la începutul misiunii în Afganistan. Ajunsă de doar câteva zile acolo, ea începe deja sa le simtă lipsa celor din familie și prietenilor.

    Are însă cu ea câteva lucruri de suflet de care nu se desparte niciodată. Peste tot unde merge, ține aproape o fotografie cu mama ei, o mascotă din pluș pe care o are de la vârsta de 5 ani, de la mama ei, căreia nici măcar nu i-a dat un nume, și o cărticică de rugăciuni.

    Face parte din grupa medicală, iar principala ei misiune e să vindece toate problemele medicale ale colegilor ei.

    Ne-a mărturisit că orice se poate vindeca, mai puțin dorul de casă!

    Îi dorim misiune ușoară colegei noastre și așteptăm să se întoarcă acasă pentru a se vindeca de dor!

    Foto: MApN - Anca Ciornei

    #România #mapn #ArmataRomâniei #Afganistan #NATO #ARactualitate