Am urmărit cu plăcere un concert susținut de doi mari artiști, pianistul Adrian Leonard Mociulschi şi naistul Nicolae...

    Publicat pe 11.09.2015 10:16

    Am urmărit cu plăcere un concert susținut de doi mari artiști, pianistul Adrian Leonard Mociulschi şi naistul Nicolae Voiculeţ, dedicat vânătorilor de munte argeșeni recent sosiți din teatrul de operații din Afganistan.

    Un spectacol extraordinar pentru care vreau să îi felicit pe cei doi artiști și să le mulțumesc că au acceptat invitația de a fi alături de militarii Armatei României.

    Recitalul a constituit și un prilej de rememorare a gestului emoționant al lui George Enescu, din urmă cu aproape 100 de ani, de a cânta pentru răniții de pe frontul Primului Război Mondial, în 1916, timp de trei luni Enescu concertând, gratuit, în spitalele bucureștene și din provincie, aducând bucurie și alinare soldaților români răniți în cumplitele lupte ale primei conflagrații mondiale.

    Concertul susținut în faţa militarilor români a fost organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale, la Centrul de Cultură şi Arte „George Topârceanu”din Curtea de Argeș, iar cei doi muzicieni au interpretat lucrări de George Enescu, Johann Sebastian Bach şi Ludwig van Beethoven.

    Adrian Leonard Mociulschi este nepotul generalului Leonard Mociulschi (http://www.general.mociulschi.ro/), militar reprezentativ pentru vânătorii de munte, în fruntea cărora a luptat în cele două războaie mondiale, fiind răsplătit de guvernul francez cu ordinul Croix de Guerre și de guvernul regal cu ordinele Coroana României și Steaua României, pentru contribuția la reîntregirea țării. Batalionul 21 Vânători de Munte îi poartă astăzi numele.

    Compozitor și scriitor, Adrian Leonard Mociulschi a absolvit Academia de Muzică din București și Institutul Teologic Romano-Catolic din București în 2005. Este doctor în muzică, cu distincția Cum Laude. Pentru meritele sale artistice i s-au decernat numeroase premii și distincții internaționale. A publicat, la Editura Curtea Veche, volumele “Ștefan Niculescu: Poetică, matematică și armonie muzicală” (2010), “Evul Mediu: Arhitectură și Muzică” (2011) și “Artă și comunicare” (2013).

    Nicolae Voiculeț, interpret, compozitor și dirijor, a urmat Liceul de Muzică “George Enescu” și Academia Națională de Muzică, unde l-a avut ca maestru pe Gheorghe Zamfir. Abordează genuri muzicale variate, de la folclor, muzică clasică, muzică sacră, la jazz, muzică contemporană și pop. A concertat pe scene de prestigiu din întreaga lume, fiind ovaționat în Franța, Spania, Republica Cehă, Germania, Austria, Ungaria, Marea Britanie, SUA, Japonia, Thailanda și Italia.

    Nicolae Voiculeț a înființat, în 1993, la Chicago, prima școală de nai din Statele Unite.

    A susținut mai multe concerte caritabile, printre care unele pentru victimele uraganului Katrina și pentru supraviețuitorii cutremurului din Japonia.

    A fost decorat cu Meritul Cultural în grad de Cavaler.

    #România #mapn #sefSMG #Afganistan #NATO #Argeş #sacrificiulimpunerespect