ECOURI DIN BIBLIOTECĂ Elevii Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” au participat ieri, 30 octombrie 2017, la...

    Publicat pe 31.10.2017 13:13

    ECOURI DIN BIBLIOTECĂ

    Elevii Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” au participat ieri, 30 octombrie 2017, la cea de-a II-a întâlnire a cercului de lectură „Ecouri”, acţiune coordonată de profesorul Iulian Negură în colaborare cu biblioteca. Cu această ocazie, elevii au aflat despre regulile de funcţionare a unei biblioteci şcolare militare, activităţile zilnice şi detalii privind fondul de carte. Una dintre temele propuse a fost modul în care cititorii trebuie utilizeze o carte în actul lecturii, finalizată cu un experiment practic de recondiţionare a unor cărţi. În acelaşi cadru, elevii câmpulungeni au împărtăşit impresii şi au citit pasaje de referinţă din romanele Unde se avântă vulturii – Alistair Maclean, Viaţa pe un peron – Octavian Paler, Camarazi de front şi Blindatele morţii – Sven Hassel.
    Activităţile defăşurate de cercul de lectură fac parte dintr-un proiect de parteneriat educaţional încheiat între cele patru colegii militare din ţară. Proiectul, numit „Reverberaţii în cadenţă”, are drept scop transformarea elevilor în adevăraţi consumatori de lectură, conştienţi de importanţa cărţii în desăvârşirea personalităţii lor şi de rolul pe care-l ocupă lectura în relaţionarea cu lumea din jur.

    Foto: Georgiana Lupu

    #‎România‬#mapn#ColegiulNationalMilitar”StefancelMare#CampulungMoldovenesc#elevimilitari#Actualitate#CarieraMilitara‪#‎ARinvatamant‬