ZIUA ARMATEI ROMÂNIEI ÎN JUDEŢUL NEAMŢ Cu ocazia Zilei Armatei României, Batalionul 634 Infanterie "Petrodava" din...

    Publicat pe 26.10.2018 08:09

    ZIUA ARMATEI ROMÂNIEI ÎN JUDEŢUL NEAMŢ

    Cu ocazia Zilei Armatei României, Batalionul 634 Infanterie "Petrodava" din Piatra Neamţ a organizat o serie de manifestări, printre care:

    - în data de 24 octombrie, simpozion la sediul Muzeului de Istorie din Piatra Neamţ, intitulat "Armata României de-a lungul timpului", eveniment organizat în colaborare cu Cercul Militar Piatra Neamţ, Centrul Militar Judeţean şi Complexul Muzeal Neamţ;

    - în data de 25 octombrie, ceremonie militară şi religioasă cu depunere de coroane de flori la Monumenul Eroilor din localitatea Pildeşti, comuna Cordun; au luat cuvântul, colonelul Romică Burcuş, reprezentantul Statului Major al Forţelor Terestre şi Adrian Ciobanu, primarul comunei Cordun;

    - în data de 25 octombrie, ceremonie militară şi religioasă cu depunere de coroane de flori în Piaţa Ştefan cel Mare din municipiul Piatra Neamţ; au susţinut alocuţiuni domnul Dragoş Chitic - primarul localităţii, Ionel Arsene - preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, doamna Daniela Soroceanu - prefectul judeţului Neamţ, precum şi locotenent-colonelul Gabriel Vrabie - comandantul Batalionului 634 Infanterie „Petrodava”.

    Foto: Mihai Sumănaru, Florentin Dragomir.

    #Romania #mapn #ForteleTerestreRomane #Brigada15Mecanizata #Batalionul634Infanterie #ZiuaArmateiRomaniei #PiatraNeamt