Cu ocazia Zilei Porților Deschise, organizată la Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu”, cadeții sibieni au...

    Publicat pe 24.04.2018 08:50

    Cu ocazia Zilei Porților Deschise, organizată la Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu”, cadeții sibieni au primit vizita atletului Levente Polgar. Levi, așa cum este cunoscut de comunitatea alergătorilor din România, este un suflet de român verde, un caracter care dovedește toate încercările și un prieten statornic al militarilor din Armata României. Este eroul tăcut care a terminat de două ori Ultra-Trail Mont-Blanc, purtând în singura lui mână drapelul tricolor, eroul pe care doar furtunile de la Cercul Polar îl opresc din călătoria lui spre idealul respectului suprem pentru generațiile de eroi, trecute și prezente.
    Levi organizează Maratonul Aiud, prilej cu care sprijină două cauze umanitare, Invictus România și Asociația Persoanelor cu Handicap Neuromotor din România. Și anul acesta, Cercul de Alergare Montană din AFT participă, sâmbătă, 28 aprilie, cu un grup de 35 de sportivi, cadre și studenți, alergători și voluntari,pentru a fi alături de Levi așa cum el este alături de Armata României.
    Succes lotului AFT!
    Semper Una!
    #Romania #mapn #ArmataRomaniei #ForţeleTerestreRomane #Sibiu #ARactualitate #studenţiimilitari