Ultima zi de escală la Durres a fost şi cea în care bătrânul nostru velier şi-a îndeplinit şi aici cu succes cea de a...

    Publicat pe 04.09.2018 09:14

    Ultima zi de escală la Durres a fost şi cea în care bătrânul nostru velier şi-a îndeplinit şi aici cu succes cea de a doua misiune, după cea de instruire a cadeţilor, şi anume a cea de ambasador al României pe mările şi oceanele lumii. Cu alte cuvinte diplomaţie navală. Cum? Prin recepţia oficială organizată la bord în fiecare port şi la care au participat peste 80 de persoane în afară de membrii echipajului. Dacă aminteam de diplomaţie navală este şi pentru că majoritatea invitaţilor au fost din corpul diplomatic al ambasadelor din capitala ţării, Tirana. Energicul şi inimosul ataşat al apărării de la ambasada noastră – l-am numit aici pe colonelul Florin Ţuţuianu - a reuşit performanţa de a aduce la bord nu doar pe foarte mulţi dintre colegii săi ataşaţi militari dar şi ambasadori sau alţi reprezentanţi diplomatici.
    Începând cu ora 19 la puntea centru comandorii Gabriel Moise şi Mircea Tîrhoacă, căpitan-comandorul Christian Riechelmann, împreună cu Raul Truţescu, consulul României şi colonelul Florin Ţuţuianu au primit la bord invitaţii. Am remarcat prezenţa ambasadorului Bulgariei, Excelenţa Sa Momchil Raytchevski, însărcinatului cu afaceri al ambasadei Germaniei, Johannes Dietrich însoţit de numeroşi membri ai amabasadei, a ataşaţilor militari din Germania, Marea Britanie, Turcia, Italia, Grecia, Statelor Unite ale Americii, Chinei sau Cehiei. Din partea gazdelor albaneze au fost prezenţi Roland Nasto, prefectul din Durres, generalul de brigadă Nazmi Cahani, comandantul Forţelor Terestre albaneze care l-a reprezentat şi pe şeful statului major al apărării, generalul-maior Ylber Dogjani, comandantul Forţelor Navale împreună cu şeful său de stat major comandorul Arsen Mullaj, directorul autorităţii portuare sau consulul onorific al României la Tirana, Elvis Toci şi colaboratori ai ambasadei noastre de la Tirana.
    O recepţie reuşită dar viaţa la bord merge înainte, în fiecare dimineață și seară are loc ceremonia ridicării și coborârii pavilionului și a geacului și închei amintind că sărbătoritul zilei de 29 august de aici din Durres este caporalul Daniel-Johan Vlăscianu, unul din timonierii navei, care a împlinit 36 de ani în bătrânul Dyrachium.

    Corespondențe transmise de la bordul NS Mircea: https://www.anmb.ro/ro/files/bric/mars_bric_2018_anmb/corespondente.html

    Text și foto: Bogdan Dinu

    #CarieraMilitară #MApN #ANMB