Doi absolvenţi ai Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare”, studenţi la medicină militară Georgiana LUPU Doi...

    Publicat pe 31.07.2018 09:55

    Doi absolvenţi ai Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare”,
    studenţi la medicină militară

    Georgiana LUPU

    Doi absolvenţi ai Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc au optat anul acesta pentru o viitoare carieră de medic militar. Ambiţia şi seriozitatea le-au garantat reuşita celor doi ştefănişti, care au ales programul de studii Medicină generală.

    Ionela-Mădălina Crăciun este din comuna Sadova, judeţul Suceava şi a trecut peste emoţiile admiterii la Institutul Medico-Militar din Bucureşti. După aflarea rezultatelor, Mădălina a menţionat: „Să ajung medic este visul meu încă din clasa a IX-a. Mă consider o persoană altruistă şi îmi place să ajut oamenii. Mereu am fost pasionată de biologie şi am vrut să demonstrez tuturor că pregătirea intensă şi ambiţia mă caracterizează”.

    Rareş-Gabriel Strugaru este din oraşul Liteni, judeţul Suceava şi a fost admis la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgul Mureş. În urma reuşitei sale, Rareş a afirmat: „Pasiunea pentru chimie a fost cea care m-a făcut să îmi dau seama ca vreau să urmez acest drum. Secretul meu a fost perseverenţa în pregătire, muncind am început să îmi cunosc limitele şi am vrut mai mult de la mine. Am ştiut mereu că orice vis poate deveni realitate. Vreau să îi mulţumesc doamnei diriginte Mariana Timofte pentru sprijinul acordat şi îndrumarea părintească. În cei patru ani de liceu am învăţat să am încredere în propriile forţe, indiferent de obstacolele ce apar pe parcurs. Sfatul meu pentru colegii mai mici este să lucreze mult, mai ales cu propriile ambiţii”.

    Cei doi absolvenţi ai Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” au obţinut rezultate deosebite şi în cei patru ani de liceu, la concursuri şi olimpiade şcolare. Astfel, Mădălina şi Rareş, prin reuşita lor, au confirmat faptul că au muncit zi de zi şi au depus eforturi suplimentare pentru obţinerea performanţei.