ALMA MATER • Elevi militari câmpulungeni, pasionaţi de robotică Text şi foto: Georgiana LUPU Elevii Colegiului Naţional...

    Publicat pe 14.11.2018 10:41

    ALMA MATER • Elevi militari câmpulungeni, pasionaţi de robotică

    Text şi foto: Georgiana LUPU

    Elevii Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” au acceptat provocarea de a participa la a treia ediţie a concursului de robotică „First Tech Challenge”.
    Echipa câmpulungeană, numită sugestiv „Şteftech”, a parcurs procesul de înscriere şi a aplicat pentru un grant în valoare de 5.000 de euro, pe care l-a şi obţinut. Mentorii celor 15 elevi curajoşi sunt profesorii Florin Mariuc şi Marius Măgurean.
    Adolescenţii militari câmpulungeni au fost instruiţi de reprezentantul asociaţiei „Naţie prin Educaţie” în ceea ce priveşte sarcinile de lucru şi deprinderile necesare participării la această competiţie. În cadrul instructajului s-au familiarizat cu imprimanta 3D, cu cele două kituri de robotică şi piesele necesare pentru construirea unui robot.
    Pasiunea ştefăniştilor a apărut odată cu proiectul; ei au învăţat cum să lucreze în echipă şi să rezolve diferite probleme în mod creativ. Conceptul proiectului „First Tech Challenge” presupune, de asemenea, spirit de iniţiativă şi abilităţi antreprenoriale, pe care cei 15 elevi le exersează în fiecare zi, după orele de curs.
    Până la sfârşitul lunii ianuarie, când va avea loc Campionatul Regional la Iaşi, participanţii trebuie să construiască şi să programeze un robot care execută comenzi de fineţe. Acest lucru reprezintă cu adevărat o provocare pentru adolescenţii pasionaţi de ştiinţele exacte, deoarece trebuie să construiască robotul inclusiv cu piese concepute de ei.
    Elevul caporal Marius Mariş a spus că dorinţa de a învăţa lucruri noi l-a determinat să se înscrie în echipa de robotică a colegiului. Tot el a menţionat: „Ne dorim să folosim învăţătura dobândită într-un mod care ne face să ne simţim bine, să cunoaştem oameni noi şi, bineînţeles, să obţinem un loc cât mai bun în clasamentul final”.
    Eleva caporal Rebeca Dănilă este singura fată din echipa „Şteftech” care se ocupă de programare şi asamblare. Rebeca a afirmat: „De mică mi-a plăcut să construiesc şi eram atrasă de tot ce repara tata. Când am intrat la Colegiul Naţional Militar am conştientizat că sunt pasionată de disciplina informatică. Îmi place faptul că în fiecare zi învăţăm ceva nou. Noi reprezentăm un prim pas pentru colegiu în această competiţie. Generaţiile viitoare se vor bucura de echipamentul şi informaţiile dobândite de noi”.
    Mai importantă decât competiţia este munca depusă pentru a concepe şi programa robotul. Adolescenţii militari realizează acest efort pentru că sunt dornici să păşească pe drumul plin de provocări al roboticii.