Om pentru oameni

    • Autor:
      Plutonier

    Caporalul Eliza-Elena Săpunaru, exemplu de dăruire și dragoste față de semeni

    “Valoarea unui om trebuie văzută în ceea ce dă, şi nu în ceea ce e capabil să primească” spunea Albert Einstein.

    Vreți să aflați care este diferența dintre nepăsare și a lua atitudine? Ei bine, Eliza ne dă tuturor o lecție despre omenie, altruism și dragoste față de semeni.

    Prin puterea exemplului a insuflat deja și altora dorința de a ajuta. Ea a pus lucrurile în mișcare prin puținul pe care l-a oferit. Puțin astăzi, puțin mâine și încet, încet, zbaterile ei au prins contur, iar astăzi trăieste acel sentiment unic de emoție și bucurie de a vedea zâmbete pe chipul unor semeni greu încercați de soartă.

    Vă invităm să citiți povestea Elizei și să reflectăm puțin asupra ei. Este o poveste reală care ne transmite un mesaj puternic: iubește-ți aproapele și ajută-l!

    „Am început să ofer voluntar ajutor acum un an de zile, când bunicul meu s-a îmbolnăvit şi a fost internat la secţia de oncologie a unui spital din Piteşti. Mergând la el în vizită, am văzut oameni grav bolnavi, tineri şi bătrâni şi, pentru că am văzut că nu aveau mobilier în zona de recreere, m-am gândit să le donez două mese şi opt scaune, pentru a le crea un minim de confort.

    Atunci mi-am zis că, dacă eu am crescut într-o familie cu posibilităţi, frumoasă, unită şi credincioasă, cineva, undeva, are nevoie de ajutorul meu. Micuţ, dar venit din tot sufletul.

    Prima familie ajutată este familia Bratu din judeţul Olt. Are cinci membri: Valentina 14 ani, George 7 ani, Alexia 3 ani, mama şi bunica. Trăiesc din 700 RON, alocaţiile copiilor şi ajutorul social. Bunica nu are pensie, iar mama nu a lucrat. Pentru a suplini veniturile, bunica munceşte cu ziua în sat. I-am ajutat cu alimente, haine şi jucării. Când a împlinit Valentina vârsta de 14 ani, i-am sărbătorit ziua de naştere la Bucureşti.

    A urmat familia Necula din Bucureşti, formată din patru membri: doi copii crescuţi de mamă şi bunică. Trăiesc din pensia bunicii şi ajutorul social. Pentru a se putea întreţine mai adună cartoane şi sticle de plastic.

    Familia Gheorghe este altă familie care m-a impresionat. Compusă din cinci membri: Laurenţiu 12 ani, Denisa 9 ani, Nicholas 4 ani, mama şi tata. Tatăl are fibroză pulmonară şi respiră cu ajutorul unui aparat. Este intubat 18 ore din 24. Are plămânii uscaţi ca un burete şi aparatul îl ajută să respire. De asemenea, i-am ajutat cu alimente, haine şi jucării.

    Ajutorul oferit oamenilor sărmani este o mulţumire către Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat în viaţă. Aşa consider că îi mulţumesc lui Dumnezeu.

    Dacă o să am posibilitatea financiară, aş vrea să construiesc o casă pentru bătrânii abandonaţi sau uitaţi de rude şi o cantină socială în mediul rural, pentru că acolo sunt foarte mulţi oameni cu o situaţie materială precară”, caporal Eliza-Elena Săpunaru, Batalionul 300 Sprijin “Sarmis”.

    Eliza este militar și întotdeauna şi-a dorit să poarte uniformă datorită tatălui ei care este poliţist. După ce a terminat liceul, s-a pregătit şi a susţinut examenul de admitere pentru o carieră militară. A promovat examenul, a urmat un modul de pregătire şi a primit repartiţie în Bucureşti. În paralel, a urmat cursurile Facultăţii de Drept şi, deşi nu i-a fost uşor, era ceea ce îşi dorea.