Un militar „special” aflat la a patra misiune pe tărâm afgan

    Plutonierul major Marian Angheluță face parte din cadrul Batalionului 280 Infanterie "Căpitan Valter Mărăcineanu" din anul 1995 și este unul dintre veteranii acestuia, aflat la a șasea misiune în Teatrele de Operații.

    Povestea camaradului nostru începe în anul 2002, în Kosovo, cu o misiune de menținerii a păcii pe o perioadă de 4 luni și continuă cu prima misiune în Afganistan, Kandahar, din anul 2004.

    „Am stat în corturi românești, iar pe vremea aceea aerul condiționat era un lux.”

    „În prima misiune de Afganistan, din anul 2004, totul era nou pentru militarii noștri. Nu știam unde ajungem și am câștigat experiență odată cu participarea la misiuni. Baza nu atât de extinsă și încă se mai construia. Am venit aici la 2 ani de la momentul începerii misiunii în Afganistan. Am stat în corturi românești, iar pe vremea aceea aerul condiționat era un lux.”

    Își aduce aminte cu emoție și de momentele amuzante care îi ajutau pe ai noștri să treacă mai ușor peste căldura afgană și peste greutățile zilnice: „Locotenent colonelul Toni ENE, astăzi ofițerul de informare și relații publice al batalionului, căpitan fiind la vremea respectivă, glumea seara spunând că a doua zi cortul în care stăteam va primi un aparat pentru aer condiționat. Noi glumeam spunându-i că de a doua zi, gata, ne vom răci cu toții. Mâine s-a făcut șase luni și până la final am folosit tot prosopul ud.” 

    Anul 2006, misiune în Irak, Nassyria 

    „În Irak au fost cam aceleași condiții, poate puțin îmbunătățite. Treptat, am primit corturi noi, de la partenerul american, și le-am schimbat pe cele românești. Nici de această dată nu ne-a fost tocmai ușor. Am avut trei incendii din cauza căldurii și a instalațiilor electrice.”  Plutonierul Angheluță își amintește de comandatul Batalionului 280 Infanterie de la acea vreme, locotenent colonelul Ștefan Bălan, care i-a adus cu bine din misiune și la scurt timp a pierit într-un grav accident de circulație, la Râmnicu Sărat.

    Anul 2009, misiune în Afganistan, Langman, FOB Bullard (Forward Operating Base)

    La cinci ani de la prima misiune pe tărâm afgan, au revenit în anul 2009 în FOB Bullard și au găsit condiții bune de trai pentru fiecare dintre militarii noștri. „Ne puteam executa misiunile cu un moral bun, știind că la întoarcere avem condiții foarte bune de refacere. A doua zi puteam să plecăm în misiuni complet refăcuți.” 

    Până la misiunea din 2009, a participat din postura de militar angajat pe bază de contract, având funcția de pistolar. 

    În anul 2008 a trecut în corpul subofițerilor și în următoarele două misiuni a participat având funcția de locțiitor al comandantului plutonului de aruncătoare calibru120 mm. 

    „Am fost atacați cu mai multe lovituri de AG 7.”

    „În 2009 am tras 136 de bombe. În data de 19 iulie, am fost atacați cu mai multe lovituri de AG 7. Talibanii erau undeva la 300 de metri de bază. Eram în perioada schimbării și, datorită pregătirii din țară, am reacționat exemplar și foarte precis.  Pentru o tragere eficientă și precisă, militarii trebuie să fie foarte bine pregătiți. În Afganistan, am venit, de fiecare dată, cu militari experimentați și foarte bine pregătiți. Pregătirea efectuată în țară are un rol foarte important și ne-a ajutat întotdeauna. Am avut încredere în militarii din subordine și nu am fost dezamăgit niciodată de modul lor de acțiune.” 

    În anul 2012, misiune în Afganistan,  provincia Zabul

    De această dată, principalele misiuni desfăşurate de către militarii Batalionului 280 Infanterie au fost: asigurarea securităţii căilor de comunicaţii din aria de responsabilitate, precum și protecţia infrastructurii şi a populaţiei din provincia Zabul.

    Acum, în anul 2017, misiune în Afganistan, Kandahar, Misiunea Resolute Support, o revenire după 13 ani 

    Revenirea în Teatrul de Operații Afganistan a fost puțin mai dificilă, chiar dacă, până acum, a dus la bun sfârșit cinci misiuni. „În acest batalion am pornit din postura de militar în termen și tot aici m-am format ca militar. Încă îmi aduc aminte valiza maro cu care am intrat pe poarta unității. Cât timp Dumnezeu mă ține sănătos, eu voi fi alături de batalionul meu, oriunde datoria față de țară ne va duce.” 

    „Familia are un rol foarte important.”

    „Singurul lucru care m-a pus puțin pe gânduri a fost familia. Viața de militar nu e ușoară deloc și se întâmplă, ca de multe ori, să nu fim lângă cei dragi în momentele importante din viețile lor. Pentru mine, familia are un rol foarte important. M-a sprijinit și a înțeles că aceasta este meseria mea. Am o fetiță pe care o cheamă Miruna, trece în clasa a opta și are 14 ani. Vreau să știe ce facem noi pentru România și pentru libertatea celor de acasă. Tinerii sunt viitorul și e necesar ca ei să înțeleagă ce presupune Armata României și cât este de importantă pentru siguranța noastră.”

    „Trebuie să fiu foarte aproape de militari…”

    „În această misiune îndeplinesc funcția de subofițer de companie și sunt responsabil cu moralul militarilor. Trebuie să fiu foarte aproape de militari, aproape ca un tată. Sunt atent la tot ce ține de ei și le mai povestesc despre misiunile anterioare, în care stăteam cu toții la cort.  

    Cei aflați la prima misiune au găsit niște condiții extrem de bune. Legătura cu familia, cu cei de acasă, ne ajută în tot ceea ce facem. Dacă știi că poți să o ai lângă tine în orice moment, vei avea un moral bun.”

    „Vorbeam o singură dată la patru zile. Nu a fost ușor.”

    „În misiunile anterioare am întâmpinat probleme din acest punct de vedere. Nu aveam legătură cu cei de acasă, nu răspundea soția, nu răspundea mama și aveam 4 minute sau 10 minute alocate să luăm legătura cu cei dragi. Stăteam la cozi, am prins chiar și legătura socială. Mergea soția la unitate și ni se făcea legătura dintr-un ARO. Nu aveam intimitate deloc, iar cel care ne făcea legătura ne atenționa când se termina timpul alocat. Vorbeam o singură dată la patru zile. Nu a fost ușor.”

     „Fac ce alții, probabil, nu au făcut pentru mine.”

    „Aici, militarii mai tineri trebuie ajutați de cei cu experiență. Am trecut prin toate etapele și știu de ce au nevoie. Fac ce alții, probabil, nu au făcut pentru mine.

    În aceste zile, luni, voi fi mereu alături de ei și vreau să pot să-i raportez comandantului de companie că militarii sunt bine și că moralul este bun. Dincolo de mine sunt locțiitorii comandanților de plutoane cu care vorbesc despre fiecare militar în parte. Comandații de plutoane sunt alături de ei în fiecare zi și împreună putem depăși orice obstacol sau inconvenient.” 

    Din punctul său de vedere, al militarului care nu a beneficiat de toate aceste facilități de refacere, consideră că în această bază (Kandahar) au tot ceea ce le trebuie. „Sunt militari care își pun familiile la masă cu ei, se văd, vorbesc și nu simt absența lor așa cum am simțit eu în primele misiuni.” 

    „Suntem întotdeauna concentrați pe misiuni și știu că oricare ar fi provocările de aici, noi le vom face față fără probleme, ne vom îndeplini misiunea și ne vom întoarce acasă cu bine.”