”Cerul nu este limita cât timp pe lună sunt urme de pași.”

    Bună ziua! Mă numesc Ciotină Narcisa și sunt elevă în clasa a 8-a în cadrul Școlii Gimnaziale Brăiești. Locuiesc într-un sătuc mic, dar plin cu suflete mari. Încă nu știu ce vreau să fac când o să fiu mare. Dar orice va fi, mă va face fericită. O voi face cu drag și îmi voi face părinții mândri. Totuși, simt fluturi în stomac și fiori în suflet când mă uit cu bunicii mei la ProPatria. Îi privesc cu jind pe cei îmbrăcați în uniformele strălucitoare și albastre, le urmăresc cu atenție mersul ordonat și încerc cu prietenii de joacă să le imit salutul demn și plin de patriotism. Sunt decisă și foarte entuziasmată. Îmi doresc foarte mult să îmbrățișez cariera militară. Voi munci din greu să fiu admisă la Colegiul Militar Liceal ”Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc. Părinții mei sunt îngrijorați, este o alegere inedită. Văd neliniștea din ochii lor, dar simt dragoste și susținere în vorbele lor. Voi reuși!

    Să trăiți! Sunt elev Ciotină Narcisa, vă rog să-mi permiteți să raportez! Am reușit, am făcut primul pas. Sunt elevă în clasa a 9-a E, compania a II-a, Colegiul Militar Liceal ”Ștefan cel Mare”. Totul e nou, sunt puțin speriată și încă nu reușesc să merg în cadență. Colegul din spate mă calcă mereu pe picioare și am răni de la bocanci. Dar nu îmi pasă. Sunt fericită. Am reușit! Astăzi ni s-au prezentat academiile militare. Prin amalgamul de imagini sugestive și informații am revăzut acele uniforme albastre. Decizia a fost ușoară: Academia Forțelor Aeriene ”Henri Coandă” mă va ghida spre o carieră plină de împliniri și satisfacție. Este locul unde voi împleti lesne profesionalismul și pasiunea.

    Sunt elev sergent major Ciotină Narcisa. Mă apropii de absolvirea liceului. Am nenumărate emoții. Îmi dau seama că totul e diferit. Eu sunt diferită. Am crescut, m-am dezvoltat și am evoluat. Mă despart de a doua mea casă. Părinții de suflet care m-au îmbrăcat cu haina și atitudinea militară rămân în urma mea. Dar sunt pregătită pentru orice îmi pregătește domeniul militar datorită lor. Mulțumesc, dragi profesori și stimate cadre militare! Sunteți sculptori de caractere cutezătoare. Eu am trecut prin timp, iar lumea s-a schimbat în jurul meu. Același liceu, altă denumire: Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare”. Într-adevăr, este un nume demn pentru o instituție atât de prestigioasă. Dar știu că cetatea copilăriei mele va fi mereu întipărită în suflet ca fiind ”CML”. Totuși, un singur lucru a rămas neschimbat: aspirația mea spre albastrul aviației.

    Să trăiți! Sunt student Ciotină Narcisa, admisă în cadrul specializării Război Electronic în Aviație și Apărare Antiaeriană, Academia Forțelor Aeriene ”Henri Coandă”. Încă nu găsesc cuvinte care să cuprindă toate trăirile pe care le-am simțit în ziua admiterii. Dar mama a fost acolo, zâmbetul ei cald m-a încurajat înainte de examen, iar lacrimile ei de fericire au încununat reușita. Acum fac parte din plutonul 2, compania a II-a studenți. În locul zidurilor înalte ale cetății adolescenței mele, privesc un peisaj atât de diferit. Ne pregătim pentru ceremonia de rostire a jurământului militar. După toată munca depusă, voi transpune în cuvinte solemne respectul și dragostea mea pentru patrie, pentru domeniul militar, pentru forțele aeriene.

    Sunt student sergent major Ciotină Narcisa. Astăzi este 26 iulie 2018. Pe firul timpului legat între insigna care simbolizează depunerea Jurământului Militar și insigna Alma Mater sunt agățate atât de multe trăiri frumoase încât pieptul meu abia le mai poate cuprinde: toate prieteniile legate, toți oamenii minunați care s-au cuibărit în sufletul meu, toate experiențele extraordinare care mi-au influențat idealurile și principiile, toate evenimentele și festivitățile militare care marcau scurgerea nisipului din clepsidra AFA. Dar, cel mai important, experiența ca elev/student numit în funcție de comandă (clasa a 12-a din cadrul studiilor liceale, respectiv anul 3 din cadrul studiilor universitare) a contribuit în mod deosebit la formarea mea ca ofițer. Elevii, respectiv studenții cu care am avut onoarea să lucrez m-au învățat ce înseamnă noțiunea de ”militar” și m-au făcut să înțeleg responsabilitate împletită în fâșiile aurii de pe umerii comandanților.

    Colegiul Militar este într-adevăr fundamentul carierei pe care o clădesc, dar academia este sigiliul care pecetluiește munca depusă în acești 7 ani de studii militare.

    Am onoarea să vă salut! Sunt sublocotenent Ciotină Narcisa, absolvent al Academiei Forțelor Aeriene ”Henri Coandă”, arma Aviație, specialitatea militară Război Electronic în Aviație și Apărare Antiaeriană. Ieri eram student, astăzi sunt ofițer instruit, cu idealuri și principii ferme. Deși aud în jurul meu voci care rostesc ”am terminat”, eu am un singur gând care îmi dă fiori: astăzi începe totul. Privesc încrezătoare viitorul și cerul colorat în albastrul care mi-a călăuzit pașii până aici. Epoleții mei poartă urma povețelor familiei și prietenilor, iar nasturii mei proaspăt lustruiți oglindesc pasiunea pentru cariera pe care am ales-o. Aștept cu nerăbdare să descopăr ce îmi ascunde viitorul. Îmi voi servi patria în cadrul Grupului 4 Război Electronic ”Locotenent-colonel Mihai Cană”. Viitorul este imprevizibil, iar principala mea aspirație este să excelez.

    ”Cerul nu este limita cât timp pe lună sunt urme de pași.”

    Sublocotenent Narcisa Maria Ciotină