Constantin, Gabriel și Octavian ... ”șoimii” din umbră

     
     
    Stau mereu în ”umbră”, cu ochii ațintiți pe numeroase monitoare și cu atenția la maxim. Este vorba despre cei trei tineri ofițeri din cadrul Batalionului 812 Potecția Forței ”Șoimii Carpaților” care îndeplinesc atribuțiile funcției de battle captain.
     
    ”Monitorizarea acțiunilor patrulelor pentru a fi în măsură să răspundem oportun eventualelor amenințări din aria de operații, în scopul de a preveni și limita atacurile asupra acestora și asupra Bazei Militare Aeriene Kandahar” este principala responsabilitate a unui battle captain, ne spune locotenentul Octavian Neștiut.
     
    Locotenentul Gabriel Vlad, unul dintre cei trei ”căpitani de luptă” din cadrul batalionului, și-a început cariera militară la 14 ani atunci când era admis la Colegiul Național Militar ”Dimitrie Cantemir” din Breaza. 
     
    ”Atunci vedeam în cariera militară cea mai bună opțiune pentru viitorul meu. Acum, după 12 ani de la primul contact cu mediul cazon ... împărtășesc aceeași idee” ne mărturisește tânărul locotenent. 
     
     
    Este la prima misiune într-un teatru de operații. Ce l-a determinat să participe la Misiunea Resolute Support este faptul că ”pentru un militar, cu atât mai mult pentru un ofițer, participarea la o misiune într-un teatru de operații, precum cel din Afganistan, reprezintă un alt mod de desăvârșire al carierei, altul decât urmarea cursurilor de carieră sau participarea la exerciții naționale și internaționale”, după cum ne spune chiar Gabriel.
               
    Ultimul, dar nu cel din urmă battle captain, este căpitanul Constantin Dîrvariu. A ales să îmbrace uniforma militară datorită tatălui său, care a fost subofițer în armată și modelul după care Constantin s-a ghidat în viață.
    Este la doua misiune în teatrul de operații din Afganistan. Prima dată a luat contact cu pământul afgan în anul 2011, în calitate de comandant pluton alături de militarii din cadrul Batalionului 2 Infanterie ”Călugăreni”.
     
    ”Dacă la prima misiune eram cel care raporta din teren, am dorit ca în această misiune să fiu la celălalt capăt, unde se primește raportul transmis de către cei care execută misiuni în aria de operații, locul unde se centralizează toate informațiile, pentru a le putea acorda acestor sprijinul necesar când situația o impune” ne spune căpitanul Dîrvariu.
     
    Acel loc este JDOC (Joint Defense Operations Center). Un loc în care militarii români și americani lucrează cot la cot pentru planificarea și conducerea tuturor misiunilor pe care cei din cadrul companiilor le execută în aria de responsabilitate a batalionului.
     
    Indiferent dacă vorbesc limba română, engleză sau bulgară, indiferent dacă se află la prima sau la a cincea misiune într-un teatru de operații, acest fapt nu îi împiedică pe militarii care își desfășoară activitatea în JDOC să lucreze cu profesionalism și desăvârșire.
     
     
    Pentru Constantin posibilitatea de a lucra în acest mediu multinațional ”este o experiență de neuitat în care deși vorbim limbi diferite suntem ca o familie. Cooperarea care se realizează în această familie ne ajută să asigurăm tot sprijinul necesar pentru patrulele care execută misiuni în afara bazei.”
     
    Locotenentul Octavian Neștiut a îmbrăcat prima dată uniforma militară în urmă cu opt ani, în calitate de student al Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu. A ales acest drum în viață deoarece a considerat că i se potrivește cel mai bine, armata fiind locul unde a apreciat că va avea parte de experiențe pe care nu le-ar fi putut avea în alte domenii.
     
    Cu primul grad de ofițer, a primit și răspunderea conducerii unui pluton de vânători de munte la o unitate militară din Curtea de Argeș. După 3 ani petrecuți alături de vânătorii de munte s-a mutat la Batalionul 812 Infanterie ”Bistrița” unde este și acum ofițer de stat major.
     
    La opt ani de când a luat decizia de a urma o carieră militară îl găsim în unul dintre cele mai fierbinți locuri de pe glob, și anume teatrul de operații din Afganistan, locul unde are parte de experiențe unice. 
    ”Pentru un tânăr ofițer misiunea are un renume. Este locul unde te desăvârșești, unde îți lărgești orizonturile și înveți noi moduri de a profesa, în special datorită faptului că lucrăm foarte mult cu partenerii din cadrul NATO” ne spune Octavian motivând decizia de participa la această misiune. Acesta consideră că ”putem să preluăm multe lucruri de la militarii americani cu care lucrăm zi de zi. Sunt un model de urmat în multe privințe. Cooperarea cu ei e foarte facilă, sunt experimentați și buni profesioniști, și nu în ultimul rând sunt deschiși la discuții și la modalități noi de aborda și rezolva diferite situații cu care ne confruntăm”.
    Atât militarii din cadrul Batalionului 812 Protecția Forței ”Șoimii Carpaților”, precum și militarii străini cu care aceștia lucrează zi de zi au ceva de învățat de la acești tineri ofițeri, din modul lor profesionist de a-și îndeplini sarcinile primite, din dorința lor de a deveni mai buni, de a se desăvârși atât ca militari cât și ca oameni.
     
    Foto: plt.adj. Radu Bungărdean