Generalul Berthelot

    „Sângele eroilor căzuţi în luptele Marelui Război să fie pentru tine, o, frumoasă Românie, sămânţa de noi virtuţi, în aşa fel încât copiii tăi să fie mereu demni de părinţii lor şi gata să-ţi apere pământul sacru, atât de des invadat, dar în cele din urmă întregit prin efortul ultimelor generații”, a spus generalul francez Henri Mathias Berthelot (7 dec 1861 - 28 ian 1931), cu ocazia Unirii de la 1 decembrie 1918.

    Membru de onoare al Academiei Române, generalul francez Henri Mathias Berthelot a contribuit ca şef al misiunii militare franceze în România la reorganizarea armatei române în primăvara anului 1917. În perioada ianuarie - iunie 1917 acesta a colaborat la refacerea și reorganizarea armatei române, pe teritoriul rămas liber al Moldovei cu mijloace egale cu cele aflate în dotarea inamicului. Misiunea militară franceză condusă de generalul Henri Mathias Berthelot şi echipamentul de luptă din Franța și Anglia au schimbat înfățișarea armatei române. 
    După terminarea războiului și încheierea păcii, Parlamentul României l-a decorat pe generalul H. M. Berthelot, ca recunoaștere a meritelor sale deosebite, l-a declarat cetățean de onoare al României, iar în 1926 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
    Prin testament, generalul Berthelot a lăsat întreaga sa avere din România, Academiei Române.

    Generalul a decedat pe 28 ianuarie 1931, iar pe 6 februarie 1931 s-a citit testamentul generalului Henri-Mathias Berthelot, care, pentru a mulțumi nației românești pentru toate mărturiile de recunoștință și de dragoste ce i-au fost arătate, a lăsat Academiei Române domeniul din comuna Fărcădinu de Jos (în prezent redenumită General Berthelot, în județul Hunedoara) şi banii pentru a fi folosiţi la întreținerea unor tineri, spre a-și completa studiile într-o școală franceză, civilă sau militară. 
    Drapelele au fost coborâte în bernă și, în prezența Regelui și a cavalerilor Ordinului militar „Mihai Viteazul”, s-a ținut o slujbă de pomenire. Ministrul Instrucției Publice a hotărât ca în toate școlile din România să se țină o oră de curs consacrată memoriei defunctului general. Ziarul “Universul” a publicat următorul text: „Numele generalului Berthelot va rămâne înscris în cartea de aur a națiunii, alături de cei care au creat România unită”.