SOLIDARITATEA – DARUL DE PREȚ AL RELAȚIILOR INTERUMANE

     

    „Să ne trăim viaţa în solidaritate cu cei mai puţin norocoşi decât noi: cei săraci, cei bolnavi, cei bătrâni, cei care sunt abuzaţi şi discriminaţi, cei ai căror drepturi sunt încălcate şi astfel să construim o lume mai bună pentru noi toţi!” - Ban Ki-moon

     

    Ați observat oare cum în pragul sărbătorilor de iarnă devenim mai pozitivi? Dacă în cea mai mare parte a timpului se întâmplă să fim prea grăbiți, obosiți sau egoiști pentru a ne conecta real la dificultățile sau chiar bucuriile pe care le trăiesc cei din jurul nostru, magia lunii Decembrie se face simțită mai mult ca oricând - împărțim cu semenii noștri vorbe bune, răbdare, zâmbete, momente de atenție acordate nevoilor sau dorințelor acestora!

    În opinia mea, disponibilitatea de a descoperi frumosul din fiecare, de-a acorda la rândul nostru ce avem mai bun și de a empatiza cu diferite situații, reprezintă o investiție absolut esențială în dezvoltarea personală și spirituală – o investiție care, sunt ferm convinsă că nu se va degrada odată cu trecerea anilor.

    Astfel, un eveniment deosebit de important celebrat pe data de 20 Decembrie este Ziua Internațională a Solidarității Umane! Determinarea oamenilor de a-și acorda ajutor reciproc, unitatea și spiritul de înțelegere, reprezintă un set de valori fundamentale ale relațiilor interumane, culturale și interculturale.

    Pornind de la ideea conform căreia oamenii cu posibilități dezvoltate ar trebui să ofere ajutor celor defavorizați, întărirea conceptului de SOLIDARITATE este, conform Adunării Generale a ONU, indispensabilă pentru dezvoltarea condiției umane, progresului social dar și pentru combaterea sărăciei, foamei, bolilor.