Cel mai longeviv marinar în viață împlinește 100 de ani

    ontraamiralul în retragere Mircea Caragea este singurul marinar în 
    viață, care a participat la primul marș de instrucție al Navei-Școală 
    „Mircea” desfășurat în anul 1939.

    Cariera și aspectele semnificative din 
    viața distinsului sărbătorit au fost aduse în atenția publicului prin 
    intermediul unui eveniment aniversar, organizat de Statul Major al 
    Forțelor Navale la Palatul Cercului Militar Național din București, care 
    a avut loc vineri, 18 ianuarie 2019, cu prilejul zilei sale de naștere.


    În semn de apreciere pentru importantele servicii militare aduse 
    României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru vitejia şi 
    spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă de-a lungul întregii sale 
    cariere militare, precum şi pentru exemplara sa conduită civică, din 
    partea Președintelui României, contraamiralului Mircea Caragea i s-a 
    conferit, în cadrul evenimentului, Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad 
    de Ofiţer cu însemn de pace.

    Mircea Caragea s-a născut la data de 18 ianuarie 1919, în comuna Șelari, 
    județul Dâmbovița. A urmat cursurile Liceului Militar „Dimitrie Sturza” 
    și, pentru că iubea marea, în anul 1938, s-a hotărât să urmeze cursurile 
    Școlii Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța. După absolvire, prima 
    funcție pe care a îndeplinit-o a fost cea de Ofițer cu Artileria la 
    bordul Canonierei „Eugen Stihi”, iar în timpul celui de-al Doilea Război 
    Mondial a participat la Operațiunea 60.000, cea mai mare acțiune 
    militară maritimă executată de Marina Militară Română pentru evacuarea 
    trupelor combatante și a civililor români din Crimeea. De-a lungul 
    carierei, a îndeplinit numeroase funcții la bordul navelor, dar a fost 
    și comandant al portului militar Hârșova (1944-1945), precum și profesor 
    de Artilerie la Școala Navală din Turnu Măgurele.

    În anul 1947, la vârsta de 28 de ani, tânărul ofițer Mircea Caragea a 
    fost trecut în rezervă de regimul comunist, fără prea multe explicații. 
    După mai mulți ani de încercări și refuzuri, începând cu anul 1952, a 
    lucrat ca muncitor necalificat în construcții, iar în anul 1955 a fost 
    angajat grafician, la Muzeul de Artă Populară și Folclor, apoi la Muzeul 
    Național al Satului „Dimitrie Gusti”, de unde a ieșit la pensie, în anul 
    1982.