Simona Maierean (prima femeie-pilot de supersonic din România) Zece ani mai târziu

    În urmă cu zece ani, toată lumea urmărea îndeaproape o premieră națională: prima femeie pilot care făcea trecerea pe avionul supersonic MIG-21 LanceR. Însă, Simona Maierean considera că își făcea doar treaba. Cât despre faptul că este femeie...

    În momentul în care ești în uniformă nu mai contează dacă ești fată sau băiat
    Nu trebuie să te mai aștepți să îți deschidă cineva ușa, să-ți ofere scaunul... nu poți să spui ”respectă-mă că sunt fată”, în momentul în care ești bun în ceea ce faci, respectul vine de la sine!

    Ca orice copil, când eram mică și vedeam avioane îmi doream să ajung acolo sus. Destinul m-a adus fix aici, unde visam. 
    În 2003 am intrat în Academia Forțelor Aeriene iar în 2004 am zburat prima dată, pe Yak-52 la Bobocu. După doi ani, am trecut apoi pe IAR 99, pe care am zburat trei ani. 
    În 2008 am început cursul teoretic iar în 2009, pe 13 martie, am zburat pentru prima dată în dubla comanda cu MiG-ul la Bacău. Până acum am 180 de ore la activ, din care 56 pe MiG. 

    În martie 2012 am renunțat la MiG și m-am mutat la Spartan.

    Timp de trei ani, Simona se află într-o misiune în Ungaria, pentru a se alătura Forțelor Aeriene NATO, și se instruiește pentru zborul pe C17 Globemaster, o aeronavă de transport tactic, folosită pentru ”mutări strategice” de trupe, armament și provizii oriunde în lume.

    Mi se pare o oportunitate extraordinară să poți învăța câte ceva de la piloți din 12 țări diferite. Zbor pe diferite continente, în echipaj multinațional, cu oameni cu mii de ore de zbor prin diferite colțuri ale lumii. Experiența pe care o adun acum este unică și sunt extrem de recunoscătoare pentru acest lucru.

    Pentru viitor, Simona își dorește să devină pilot comandant. Lumea e în continuă mișcare și transformare, trebuie să țin pasul cu asta, nu pot să traiesc doar din amintiri.

    Să fii pilot comandant este un pas firesc în evoluția ta ca pilot. Durata este relativă și depinde de foarte mulți factori. Pilotul comandant este cel care poartă răspunderea desfășurării misiunii. El trebuie să știe ce se întâmplă în orice moment și este cel care coordonează echipajul și misiunea.
    Și un alt lucru extrem de important, în opinia mea, pilotul comandant este cel care dă tonul. De atitudinea lui, de abilitatea lui de a comunica, de siguranța pe care o creează și o împărtașește depinde modul în care decurge întreaga misiune. Contează mult să ai un echipaj închegat care să tragă în aceeași direcție și, la sfârșitul misiunii, deși toată lumea e obosită, să fie și mulțumită și să aștepte următoarea misiune în care să te aibă comandant. Decizia finală este a comandantului, dar nu ar putea să o pună în aplicare fără susținerea și munca oamenilor din echipaj și a oamenilor de la sol care îți oferă datele necesare ca misiunea să se desfășoare în siguranță, în primul rând, și în al doilea rând, așa cum a fost planificată. Așadar, un bun pilot comandant știe să lucreze si cu oamenii, nu știe doar să zboare un avion.

    Cel mai mult îmi place când termin zborul, parchez avionul și opresc motoarele. Cu fiecare zbor, simți că ai mai evoluat cu un pas. Doar după ce ai aterizat realizezi asta, acolo sus ești prea preocupat să-ți iasă lucrurile cât mai bine, nu ai timp să visezi la una sau la alta.

    Pentru mine, a face o meserie din ceva, înseamnă nu numai să te simți omul potrivit la locul potrivit, ci și să clădești și șlefuiești mereu în direcția respectivă și să fii în măsură să împărtășești din asta. Asta cere conștientizare în fiecare moment.

    Le stimez și le apreciez pe fetele din promoția 89, primele femei primite în aviația militară. Ele se întâlneau în mod regulat și, la un moment dat, m-au invitat și pe mine la întâlnirea lor. Am vorbit, am schimbat impresii, ele au fost un model și o motivație pentru mine ca să continui pe drumul început și să nu mă las, oricât de greu mi-a fost în unele momente.

    În viitor, vreau să mai parcurg câteva etape pentru a ajunge copilot. Vreau să fiu un bun copilot, să nu se gândească comandantul: ”Aoleu, iar zbor cu Maierean!”. Vreau ca atunci când stă în stânga mea să fie relaxat.