Frații care au consiliat militarii afgani

    Plutonierul adjutant Dorin Alupoaie se află pentru a treia oară în Teatrul de Operații Afganistan și poate spune că fiecare misiune a venit cu provocări diferite specifice tipului de misiune și funcției îndeplinite. De această dată, alături de el este fratele lui Viorel, care se află la prima misiune în Afganistan.

    Face parte din Brigada 9 Mecanizată “Mărășești”, unde ocupă funcția de subofițer de stat major în cadrul comandamentului acestei structuri.

    Și-a început cariera militară în anul 1998, odată cu admiterea în Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri “Basarab I” – Pitești, arma Artilerie și Rachete Terestre, pe care a absolvit-o în anul 2000. O carieră militară care însumează aproape  19 ani, perioadă în care a ocupat funcții în structuri de diferite nivele ierarhice.

    „În comparație cu celelalte misiuni, aceasta se diferențiază prin caracterul activităților executate, fiind în principal pe linie de consiliere și asistență a structurilor de securitate afgane, pe diferite domenii de activitate.  De remarcat este și nivelul structurilor consiliate, beneficiarii activităților de consiliere executate de către Train Advise Assist Command-South (TAAC-S) au fost de nivel corp.”

    „O echipă unită, formată din oameni minunați, specialiști, fiecare deosebit în felul lui.”

    „Cum este alături de fratele meu în misiune? Păi, ce să spun, cum să fie? Ca și cum am fi acasă! Nu încetează să mă impresioneze, mi-a demonstrat, încă o dată, deși nu trebuia, că tratează sarcinile primite cu maturitate și seriozitate, la fel de bine, poate uneori chiar mai bine decât cei cu mai multă experiență. S-a integrat cu ușurință aici. Cred că 50%, meritul este al echipei din care am făcut parte. O echipă unită, formată din oameni minunați, specialiști, fiecare deosebit în felul lui. 

    Îndeplinind funcția de instructor artilerie terestră în cadrul Echipei de instructori pentru armata afgană, Viorel și-a desfășurat activitatea în cadrul Centrului Militar Regional de Instruire – Kandahar, dispus în apropierea Bazei Militare Kandahar.

    ...am avut emoții doar în prima lui zi de misiune în afara bazei, dar m-am simțit ușurat la sfârșitul zilei când s-a întors și a început să-mi povestească cele întâmplate peste zi.

    Știind măsurile de securitate asigurate pe timpul misiunilor de instruire executate de fratele meu, am avut emoții doar în prima lui zi de misiune în afara bazei, dar m-am simțit ușurat la sfârșitul zilei când s-a întors și a început să-mi povestească cele întâmplate peste zi. Emoțiile acestea însă au atins cotele cele mai ridicate în ziua executării primului Exercițiu cu trageri reale - LFX cu piesa de artilerie, în poligonul Tarnak. Exercițiul marca finalul cursului de artilerie condus de Viorel și căpitanul Mihai Tănăsele.”

    Plutonierul adjutant Dorin Alupoaie este căsătorit de 17 ani și are o fetiță de 11 ani, Riana.

    „Familiile noastre știu ce înseamnă viața de militar cu avantajele și dezavantajele ei. Părinții noștri, chiar dacă poate inima le spunea altceva ne-au susținut deciziile noastre, dar faptul că eram împreună i-a bucurat, știind că ne putem baza unul pe altul în orice moment. Oricum, depărtarea este astăzi mai mică, dacă aș putea spune așa, datorită tehnologiei ce ne permite să vorbim cu cei dragi în fiecare zi, să ne alinăm dorul de ei.

    În cadrul echipei de consilieri am îndeplinit funcția de consilier pe linie de operații până la sfârșitul lunii octombrie 2018, iar din luna noiembrie 2018 am îndeplinit funcția de consilier pe linie de instrucție și educație, ambele funcții în sprijinul structurilor afgane de securitate din zona de responsabilitate a TAAC-S. Pe linie națională  am îndeplinit și funcția de subofițer de comandă al echipei de consilieri TAAC-S.

    Această misiune pe lângă provocările și experiențele trăite, mi-a oferit posibilitatea să cunosc și oameni de cultură și educație diferită. A fost o misiune antrenantă ce ne-a ținut în permanență activi și angrenați, totul pentru îndeplinirea misiunii asumate. Am fost o echipă de 10.

    Chiar dacă este a treia misiune în Afganistan, o țară plină de istorie, cultură și tradiționalism, aceasta nu încetează să mă fascineze, de fiecare dată aud despre noi obiceiuri, tradiții sau tipuri de mâncare.

    Despre oamenii, pe care consider că am avut șansa să-i cunosc și să interacționez cu ei, pot spune că sunt inediți, fiecare cu caractere și tabieturi diferite, deschiși și sufletiști, dispuși să împartă din puținul lor. Shah, Rahim, Dawlat, Zab, Zee, Farid, Abdul, Noor, Jamal, Mustafa, Asar sau Jabar sunt afgani din triburi diferite, dispuși la sacrificii pentru țara și religia lor, deschiși la nou, fiecare cu opinii personale și trăiri, unici în felul lor, afgani care cred că vor reuși să facă Afganistanul să strălucească din nou.

    Chiar dacă am mai avut încercări în trecut, aceasta este prima misiune desfășurată în TO Afganistan.

    Plutonierul Viorel Alupoaie și-a început cariera militară în urmă cu 14 ani în cadrul Batalionului 345 Artilerie Mixta “Tomis”, iar din anul 2017 ocupă o funcție de subofițer de stat major în comandamentul  Brigăzii 9 Mecanizate “Mărășești”. Este căsătorit de 11 ani și are o fetiță, Bianca, de 8 ani.

    „Ce au spus părinții? Întrebați-l pe Dorin. Tata mi-a spus să-l ascult și să am grijă de el.”

    „Ținând cont de faptul că este prima mea misiune în TO Afganistan, mai ales din cauza lipsei unei experiențe anterioare, am știut că va fi o provocare pentru mine. Dar știind că din această echipă de consiliere va face parte și fratele meu, am avut încredere în experiența sa și am știut că, indiferent de greutățile și obstacolele pe care am să le întâlnesc pe timpul misiunii, el va fi lângă mine să mă susțină și să mă sprijine să trec cu ușurință peste ele. Avându-l lângă mine știam că voi avea un umăr pe care mă puteam sprijini oricând.”

    În cadrul echipei de consilieri TAAC-S a îndeplinit funcția de instructor de artilerie terestră. Activitățile de instruire pe linie de artilerie fiind toate executate în cadrul Centrului Regional Militar de Instruire – Kandahar din subordinea  Corpului 205 ANA. De asemenea, pe linie națională a asigurat partea administrativă necesară desfășurării în bune condiții a activității membrilor echipei.

     „Despre cultura afgană nu știam nimic înainte să încep pregătirea pentru misiune, dar cred că diferențele culturale și religioase dintre ei și noi au fost o provocare pentru mine, m-au îndemnat să citesc, să aflu mai multe despre Afganistanul anului 1397 (2018).”