Pasiunea și curajul nu au vârstă!

    Eu am intrat în armată mai târziu, nu la 18 ani, imediat după liceu, cum sunt majoritatea colegilor mei. Cum e să înveți să ții cadența la 33 de ani? Pasiunea și curajul nu au vârstă!

    Dacă la 18 ani alegi ce-ți spune inima, ești visător și plin de energie, la 33 alegi matur, responsabil și hotărât. Alegi o carieră sigură, respectată și regreți că nu ai făcut-o mai devreme.

    Am două fetițe și e prima dată când mă văd așa, într-o uniformă, într-o formație, într-o ”lume a bărbaților”, cum se spune. Înțeleg ce simt ele acum, așa mă simțeam și eu când îmi povestea bunicul de viața de pe front și admiram uniforma impecabilă a unchiului meu, care era general.

    Când ești copil, lumea militarilor ți se pare de neatins, parcă desprinsă dintr-un univers paralel. La 18 ani, faci primul pas spre acest vis și ”schimbi universul”, devii tu eroul copiilor. La 33 ani, e la fel doar că ești și părinte, și erou.

    ***
    Șerban Georgiana este momentan elevă la cursul de Soldați Profesioniști la Făgăraș și, nu de mult timp, a depus jurământul militar. Își dorește să fie un model pentru fetițele ei și să le motiveze să aleagă și ele cariera militară.