„Salvatorii de vieţi” din Cincu

    Treizeci de militari din Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan" au început Cursul de acordare a primului ajutor (Combat Life Saver Course), organizat la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica" din Cincu.

     

    Activitățile se desfășoară în cadrul exercițiului Wind Spring 19, conexat cu Exercițiul Multinațional Saber Guardian 2019, sub îndrumarea plutonierului major Nicolae Tonea, de la Batalionul 817 Artilerie „Petru Rareș", Prundu Bârgăului și a plutonierului Sabina Molodoi, din  Batalionul 405 Sprijin Logistic „Năsăud".

    Pe parcursul celor cinci zile, militarii vor învăța principalele procedee și tehnici de acordare a primului ajutor, elemente care pot face diferența dintre viață și moarte, în orice împrejurare.


     

    Plutonierul major Tonea Nicolae a participat la șapte misiuni în teatrele de operații, cinci în Afganistan, una în Irak și încă una în Kosovo. Pentru cinci zile militarul va participa la instruirea celor treizeci de militari de la Cursul de acordare a primului ajutor, iar la unitate îndeplinește funcția de comandant pluton medical în Batalionul 817 Artilerie „Petru Rareș".

     

    „Nu voi uita niciodată privirea militarilor care își puneau viața în mâinile noastre pe timpul executării misiunilor specifice în teatrele de operații. Militarii veniți la curs sunt receptivi și învaţă rapid. Cursul este util pentru toți militarii, deopotrivă, iar exemplele pe care le dau adesea, cu experiențele reale din teatrele de operații, îi determină să-și însușească mult mai rapid noțiunile și deprinderile necesare. Patru misiuni le-am îndeplinit pe funcție de sanitar în cadrul plutonului medical, urmate de trei misiuni pe funcția de consilier și instructor al forțelor afgane, Afgan National Defence Security Forces. Nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl ai când știi că cineva depinde de tine și trebuie să fii atent la fiecare detaliu care i-ar putea salva viața. Iar pentru mine este foarte important să împărtăşesc camarazilor aceste experiențe și cunoștințe dobândite pe parcursul anilor!"