„Dragonii Transilvani”, noi provocări la exerciţiul Wind Spring 19

    Prezenţi la exerciţiul multinaţional Saber Guardian 19, „Dragonii Transilvani” au început săptămâna de instrucţie în forţă, primele raze de soare ale dimineţii găsindu-i în toiul „luptei”. Astfel, în Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica”, în pofida condiţiilor meteo vitrege, în care ploile abundente au pregătit adevărate capcane pentru militari şi tehnică deopotrivă, noroiul fiind prezent din abundenţă, infanteriştii dejeni s-au instruit în cadrul unor exerciţii tactice de antrenament în teren, sub comanda comandantului de companie, locotenent Anda Chirilă.

    Pentru o parte dintre militari, acesta este doar unul dintre nenumăratele exerciţii din cariera militară. Pentru ceilalţi, mai tineri şi aflaţi în plin proces de dezvoltare a nivelului de instruire, activităţile desfăşurate aici reprezintă un real test prin care se realizează cuantificarea nivelului de pregătire atins.

    Plutonierul-major Ioan Moş, comandant instalaţie lansare, este un militar pentru care numărătoarea exerciţiilor la care a luat parte în întreaga sa carieră s-a încheiat cu ani în urmă, experienţa acumulată pe timpul acestora fiind tot ceea ce contează. „Astăzi ne instruim în cadrul unui exerciţiu de rezolvare a unei situaţii tactice în teren, de nivel companie, în care executăm apărarea pe aliniamente intermediare. În acest moment, tocmai ce am ocupat primul aliniament şi aşteptăm noi ordine. Misiunea noastră în cadrul exerciţiului constă în distrugerea tehnicii forţelor opozante, în special a blindatelor. Pentru mine, acest exerciţiu semnifică încununarea etapelor de instrucţie pe care le-am executat de la începutul anului şi până la acest moment, iar acum, examenul final.”

    Un alt militar implicat în exerciţiu este fruntaşul Mihai-Cosmin Vlăduţu, pistolar, puşcaş-lunetist, un militar relativ nou în unitate pentru care exerciţiul reprezintă o foarte bună oportunitate pentru a demonstra determinarea de care dă dovadă, precum şi nivelul de instruire atins. „Pentru mine este cel de-al doilea exerciţiu cu o astfel de amploare. Cred că toate activităţile executate până în prezent, precum şi cele viitoare, îmi vor fi de folos în dezvoltarea mea profesională. Desigur, la nivel pluton, având în vedere că în desfăşurarea activităţilor apar mereu situaţii noi, cu toţii trebuie să ne pregătim să le facem faţă, iar până în prezent totul decurge conform aşteptărilor.”

    I-am lăsat pe militarii Batalionului 811 Infanterie „Dej”, angrenaţi în lupta presărată de situaţii tactice şi manevre specifice infanteriştilor, dorindu-le succes şi misiuni îndeplinite în continuare!

    Tot în cadrul exerciţiilor tactice de antrenament în teren, am întâlnit şi Compania Sprijin Luptă din Batalionul 811 Infanterie „Dej”, care are misiunea de „a asigura sprijinul prin foc pentru subunităţile de manevră”, după cum ne spune comandantul subunităţii, locotenentul Cristian Salac.

    De la alegerea şi recunoaşterea poziţiilor de tragere, până la executarea misiunilor de foc, artileriştii dejeni au executat toţi paşii necesari pentru îndeplinirea cu succes a obiectivelor stabilite.

    La scurt timp după ocuparea poziţiei de tragere şi începerea execiţiului, se aude comanda „Trage Secţia 1...”, comandă sublocotenent Petruţa Ungurăşan.

    Petruţa a ieşit acum câteva luni de pe băncile Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi Spijin de Luptă „Eremia Grigorescu” din Sibiu, iar Execiţiul Multinaţional Saber Guardian 19 este cea mai importantă activitate la care  participă în calitate de comandant al Secţiei 1 Tragere.

    „Consider că acest exerciţiu este o experienţă unică care mă va ajuta foarte mult pe viitor, din care pot să învăţ numeroase lucruri şi unde pot să aplic toate cunoştiinţele teoretice pe care le-am asimilat în scoala de aplicaţie şi academie” ne povesteşte tânărul ofiţer.