Ecaterina Teodoriu, eroina de la Jiu

Motto: „Și-a dat viața cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obține apoteoze de vorbe, ci pentru că așa cerea inima ei, pentru că așa credea sufletul ei că se împlinește datoria vieții. Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele: „Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine !”, are drept, din clipa aceea, la cinstirea veșnică a unui nume neuitat de camarazi” – Ordinul de zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, 23 august 1917
 

    Ecaterina Teodoriu s-a născut pe data de 14 ianuarie 1894, a fost cercetaşă şi participantă la Primul Război Mondial, unde s-a sacrificat eroic în bătălia de la Mărăşeşti, în momentul în care se afla în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române.
 

    Este numită „eroina de la Jiu“. Călăuzită de cele mai nobile sentimente faţă de patrie, a îmbrăcat mai întîi uniforma albă de infirmieră pentru răniţi, apoi pe cea de soldat. Hotărîtă să apere cu arma în mînă pămîntul strămoşesc, Ecaterina Teodoroiu s-a aruncat în focul marilor bătălii de la începutul primului război mondial. A căzut eroic în bătălia de la Mărăşeşti, onorînd steagul românesc.

Prima participare a ei la viaţa militară a fost consemnată în 1913, când, deşi era elevă în anul V de liceu, s-a înscris în asociaţia cercetaşilor români, Cohorta „Pastorul Bucur“ din Bucureşti, iar din 1914 era cunoscută ca bună cercetaşă în cohorta gorjeană de la Tîrgu-Jiu, unde activa pe timpul vacanţei.
 

După intrarea României în război, a fost întâlnită adesea la spitalul din Tîrgu Jiu, acordând îngrijiri răniţilor, printre care s-a aflat şi fratele său mai mare, Nicolae. Pentru Ecaterina, moartea fratelui său a reprezentat convingerea că războiul nu este o joacă, ci conştiinţa jertfei supreme. După mai multe încercări de a participa pe front ca soldat activ, de fiecare dată spunîndu-i-se că locul ei este în spital, Ecaterina a hotărît să plece pe cîmpul de bătălie. Comandanţii au cedat insistenţelor ei şi au primit-o să lupte alături de ostaşi.
 

În 10 octombrie 1916, a avut loc prima bătălie de la Jiu. Trupele Armatei I Române, comandate de generalul Ion Dragalina, au respins o puternică ofensivă inamică, iar soldatul Ecaterina Teodoroiu a fost în primele linii. Pe 14 octombrie 1916, în timpul primei ofensive germane peste Munţii Gorjului, Ecaterina a luat parte alături de populaţia civilă, cercetaşi şi o companie de miliţieni la luptele de la Podul Jiului, concurînd la respingerea atacului unei companii bavareze inamice.

Într-o zi de duminică, prin noiembrie, Ecaterina a fost rănită uşor. Acest lucru a îndîrjit-o şi mai mult, devenind tot mai activă pe frontul ce parcurgea traseul Târgu-Jiu, Dăneşti, Floreşti, Răşina, Peşteana, Tunşi. A fost luată prizonieră şi dusă la Cărbuneşti, de unde a scăpat, împuşcând santinela de pază. A revenit pe câmpul de luptă şi la Bărbăteşti a fost rănită uşor la picior. În luptele din 6 noiembrie 1916, din apropiere de Filiaşi, un obuz i-a fracturat tibia şi coapsa stângă, urmând o perioadă în care a trecut prin mai multe spitale — la Craiova, Bucureşti şi la Spitalul „Regele Ferdinand“ din Iaşi. Cu prilejul vizitei reginei Maria la spital, aceasta a recompensat-o cu 400 lei lunar, acordându-i totodată gradul de sublocotenent onorific, pentru a-i conferi autoritate în faţa trupei.
 

În spitalul de la Iaşi, eroina s-a refăcut spre mijlocul lunii ianuarie 1917, după care şi-a reluat locul pe front, continuând să lupte cu vitejie împotriva inamicului. Ofensiva din Moldova a fost pregătită cu mult tact şi pricepere, dar au urmat zile de front foarte grele pentru ostaşii români. Încurajaţi de exemplul Ecaterinei mereu în fruntea plutonului său, soldaţii români rezistau atacului crunt al inamicului.

La 4 august 1917, Ecaterina a plecat împreună cu camarazii săi pe front, îmbrăcată în uniforma de sublocotenent şi echipată cu armă, raniţă, cartuşieră, grenade şi sacul de pesmeţi. În pofida drumului anevoios, a mărşăluit alături de soldaţi, iar în 20 august regimentul şi-a ocupat poziţiile în tranşeele de pe Dealul Secului.
 

În seara de 22 august,unităţile române au fost atacate şi surprinse descoperite de unităţi din Regimentul 40 Rezervă german. Pe timpul retragerii, sublocotenenta Ecaterina Teodoroiu a fost lovită de două gloanţe de mitralieră pe Dealul Secului-Muncel şi a căzut la datorie.
 

La 23 august, Ecaterina a fost citată prin Ordinul de Zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, comandat de colonelul Constantin Pomponiu: „În timpul ciocnirii de ieri, noaptea, pe Dealul Secului, a căzut în fruntea plutonului său, lovită în inima ei generoasă de două gloanţe de mitralieră, voluntara Ecaterina Teodoroiu din Compania a 7-a. Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvânt «Eroina de la Jiu» şi-a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deşartă ambiţie, numai din dragostea de a apăra pământul Ţării acesteia cotropită de duşmani. Ecaterina Teodoroiu a fost la înălţimea celor mai viteji apărători ai Ţării sale şi i-a întrecut prin puterea cu care, înfrângând slăbiciunea femeiască, a ştiut să dovedească vigoarea bărbăţiei de trup şi de suflet şi calităţile întregi ale unui ostaş îndrăzneţ, neobosit şi plin de entuziasmul de a se face folositoare cu orice preţ. (...)Şi-a dat viaţa cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obţine apoteoze de vorbe, ci pentru că aşa cerea inima ei, pentru că aşa credea sufletul ei că se împlineşte datoria vieţii. Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-şi îndemna ostaşii cu vorbele: «Înainte, băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine!», are drept, din clipa aceea, la cinstirea veşnică a unui nume neuitat de camarazi“.
 

A fost înmormântată cu paradă militară pe 23 august 1917, în valea Zăbrăuciorului, alături de căpitanul Dumitru Morjan, gorjean căzut la datorie cu o zi înainte, în fruntea Companiei a 6-a. La căpătâi i-a fost ridicată o mare cruce de stejar, de către comandantul Diviziei a XI-a.