90% inteligență, 10% practică

O plasă de camuflaj ridicată la cinci, șase metri și o prelată deasupra ei acoperă o platformă betonată de 400 de metri pătrați. Soarele, pe unde-și găsește loc, și praful, ridicat de orice mic curent de aer, nu se încurcă în plastic și se întâlnesc undeva la jumătatea spațiului creând, la ora prânzului, o atmosferă încărcată.

Bogdan Oproiu · 25.09.2019
În spate, o prelată, obosită de anotimpurile trecute, protejează și ea de pulsațiile de căldură și lumină orbitoare. Câteva fișete și mese metalice, mici, mari, late sau înguste stau gârbovite de greutatea piulițelor și șuruburilor, care mai de care mai diverse și a uneltelor de tot felul. Chei, șurubelnițe, cutii cu ulei de motor și cutii de viteze, piese de mașină stau răbdătoare așteptându-și împlinirea menirii. Cabluri, vinciuri și o rampă, un polizor, o menghină, o pompă pentru curățat motorul, construită cu câteva rotații în urmă, un dispozitiv de „freonizare”, baterii de MRAP (Mine-Resistant Ambush Protected) - mașina de luptă a batalionului de protecția forței – puse la încărcat conturează peisajul incert. Praful din belșug, praful pe care-l inspiri la fiecare gură de aer tras cu nesaț să compenseze greutatea apăsătoare a arșiței, dă o senzație de abandon.
O clipă durează reveria, pentru că apar și personajele. Sunt cinci, dar toți ca unul, pentru că așa se lucrează la atelierul de mentenanță din Elementul Național de Sprijin, ENS, în Baza Aeriană Kandahar, KAF, Afganistan. Trei specialiști, un mecanic și șeful de atelier animă spațiul când încep să meșterească la mașini, să repare tot felul de  obiecte de pe inventarul ENS sau să dulgherească ce le mai solicită camarazii. Împărțirea pe funcții este doar tributul dat statului de organizare, pentru că fiecare dintre ei face orice este nevoie în atelier. Munca lor a început de mai puțin de o săptămână, dar este deja apreciată de camarazii din batalionul care este la datorie pe KAF și pentru care lucrează, în principal, mentenanța ENS.
„Am o echipă formidabilă, constituită din oameni deosebiți, cu mai multe misiuni la activ, dar și unul la prima misiune. Nu întâmplător echipa este formidabilă, pentru că a trecut printr-un proces de selecție riguros și asta spune multe”, afirmă șeful atelierului, plutonierul-adjutant principal Aurelian Stătulescu. Este la a doua misiune în Afganistan și acasă îl așteaptă soția și o fată de 13 ani, care se pregătește de examenul de capacitate. Pentru funcția lui au fost nouă candidați la selecție, mai ceva ca la medicină, așa că n-am de ce să mă îndoiesc de spusele sale. E adevărat că folosește adjectivul „formidabil” de trei ori în conversație, dar asta doar pentru că este o persoană expansivă și nici realitatea nu-l contrazice!
Programul atelierului de mentenanță începe cu un briefing de informare, după care, în funcție de cazurile zilei, se începe activitatea de întreținere, reparații etc. Activitatea recurentă este verificarea la 12 zile a MRAP-urilor, activitate care presupune trecerea pe la toate sistemele mașinii de luptă. Procesul este executat de militarul care operează tehnica, iar acolo unde nivelul de competență îl depășește intervine echipa de mentenanță a ENS. Operațiunile se fac sub directa supraveghere a echipei specializate din cadrul atelierului.
„Sună simplu, întreținerea, verificarea și „refreonizarea” instalației de aer condiționat la MRAP, dar în spate este o muncă imensă, de curățire a instalației, de verificare… Este o activitate frecventă de întreținere a vehiculelor, datorită climei de aici și a prafului pe care MRAP-ul îl antrenează în cursul deplasării și de aici foarte multe probleme ale instalației de climatizare”, descrie Stătulescu una din „operațiile” prin care trece vehiculul.
MRAp-ul este un vehicul robust, care a salvat de multe ori viața militarilor, dar utilizarea pe drumurile prăfuite ale Kandaharului nu rămâne fără urmări. Curelele accesoriilor se uzează de la temperaturile ridicate, lichidele de lubrifiere trebuie completate des, filtrele de aer se îmbâcsesc repede, șuruburile de strângere a trapei din spate datorită vibrațiilor cedează, se desfac sau se rup. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, pentru că efectele nedorite pe timpul misiunilor pot să aibă urmări dezastruoase.
„Facem cam de toate, inclusiv electrică auto; experiența acumulată în țară aici își spune cuvântul și ne este de folos. Nimic până acum nu mi se pare dificil; sunt militar bătrân, la a patra misiune”, îmi spune plutonierul-major Constantin Comănescu, subofițer specialist. „Înainte am fost la paletizare, acum e o nouă activitate, o nouă provocare. Față de prima misiune din 2009, m-am acomodat foarte bine, nu mai am aceleași probleme pe care le au colegii care sunt pentru prima dată aici: stresul unui posibil atac cu rachete, atac terestru, clima, timpul de odihnă… ”. Are doi băieți, unul de 13 și unul de 7 ani. „Le este destul de greu, la fel și mie, că nu sunt lângă ei; cu cel mare vorbesc în fiecare seară, cel mic e ocupat cu tableta și telefonul, n-are timp să mă bage în seamă…Cu soția  vorbesc ori de câte ori avem timp amândoi.”
Militarii de la atelierul de mentenanță au experiență și, în plus, se declară mulțumiți de disponibilitatea în transmiterea informațiilor a colegilor din rotația a IX-a, pe care i-au schimbat în teatrul de operații. Le-au spus problemele de care s-au lovit, modul de rezolvare și, nu în ultimul rând, le-au prezentat partenerii americani, care le pun la dispoziție piesele de schimb, carburanții, lubrifianții și lichidele speciale necesare bunei funcționări a tehnicii Batalionului 495 Parașutiști și a ENS.
Despre caporalul Alin Șutelcă, mecanic, la a doua misiune în Afganistan, șeful atelierului de mentenanță spune că are ce să-i învețe pe toți ceilalți. „Încă din perioada pregătirii îl găseam în afara programului în parcare, ajutându-și colegii și tot timpul șurubărea ceva. Un camarad excepțional!”
„În prima misiune m-am specializat și oricum, mecanica este aceeași, spune Șutelcă. Am făcut liceul mecanic și-mi place să pun pe picioare cât mai multe fiare vechi și să le fac să meargă, asta-mi dă o mare satisfacție!” Cu atitudinea asta, locul lui nu poate fi decât în armată! „MRAP-urile au multe sisteme electrice. Partea electrică îmi place cel mai mult; cu cât mai complicată problema, cu atât mai bine. Am o satisfacție foarte mare când văd că vine o mașină cât mai stricată și o reparăm cu ce putem.” Militarul are două fetițe, de doi și nouă ani și în țară este mecanic, șofer, tâmplar și „orice e nevoie”. În Afganistan, în plus, este și frizerul neoficial al atelierului.
Subofițer specialist și administratorul atelierului de mentenață este maistrul militar clasa a II-a Sandu Simioana. Este tatăl unei fete de nouă ani, Beatrice, despre care, tot șeful atelierului, plutonierul-adjutant principal Stătulescu, spune că-i încântă în fiecare seară cu muzica ei. Este o foarte tânără și talentată cântăreață de muzică populară, ale cărei videoclipuri le găsiți pe YouTube. Maistrul Simioana este la a doua misiune, prima, în 2011, ca instructor în arma tancuri, parte din ANA Training (misiunea de instruire a armatei afgane). „Acolo am făcut mai mult pregătire, le-am făcut și simulatoare pentru tancuri din piesele pe care le aveau în parcul rece, am secționat un motor de tanc pentru învățare. Sunt misiuni frumoase, dacă-ți plac; de riscuri nu vorbim, pentru că fiecare meserie are riscurile ei…”
În primele cinci zile după preluarea misiunii, echipa atelierului de mentenanță a executat 18 verificări la 12 zile ale MRAP-urilor , 15 verificări tehnice și opt reparații curente. Cea mai dificilă mi s-a părut mie a fi înlocuirea unei plase laterale anti-cumulative de pe MRAP. 500 de kilograme de oțel și plumb - plasa trebuie  potrivită cu finețe la locul ei. Adjutantul-principal Stătulescu mă contrazice: „Activitățile de mentenanță au la bază 90% inteligență și 10% activități practice, să știi să ții cheia în mână”. Din nou n-am de ce să mă îndoiesc, mai ales că pregătirea pentru misiune, în țară, au făcut-o de pe documente și scheme, pentru că nu există un MRAP la Centrul 125 Mentenanță, locul de desfășurare a activității.
De pregătirea psihică a celui mai tânăr membru al echipei de mentenanță, sergentul-major Marius Tătăruș, s-a ocupat mai multă lume… „ Am acumulat informații și din stânga și din dreapta și am încercat să-mi fac un film despre ceea ce voi găsi aici, în teatru. Nici nu știu dacă mă gândeam la ceva anume… Nu pot spune că mi s-a părut ceva dificil, poate căldura, dar nu-mi provoacă probleme. Cred că m-am acomodat destul de bine, am avut oarece emoții, dar sunt foarte bine”, spune el. Are doi copii, un băiețel care a împlinit doi ani acum câteva zile și o fetița care face patru, în februarie. „Fiica mea îmi spune tot timpul când vorbesc cu ea că mai sunt puține zile și vin acasă, că știți cum sunt fetele, apropiate de tați. Eu o duceam la grădiniță în fiecare dimineață și acum o întreabă pe soția mea: Când vine tati?, Când mă duce tati?
Vin din garnizoane diferite, au specialități diferite și fiecare are abordarea lui specială. S-au cunoscut și au format o echipă pe timpul pregătirii, conștienți fiind că sunt rezultatul unui proces de selecție care i-a ales pe cei mai buni dintre cei buni. Au încredere unul în altul și formează o echipă unită, pentru că într-un mediu ostil, și teatrul de operații Afganistan nu poate fi definit altfel, coeziunea grupului este unul din factorii determinanți ai reușitei misiunii.
 
foto: mr. Bogdan Oproiu