ADNE românesc în misiune NATO

Un gard de sârmă de peste doi metri - cu o plasă verde de plastic întinsă pe toată lungimea lui, prăfuită ca tot ceea ce mișcă și nu mișcă aici și în spatele căreia se vede un zid de beton format din bucăți de „T-wall” (un fel de prefabricat de beton cu armătură de oțel conceput să reziste la explozii) - delimitează de restul Bazei Aeriene Kandahar Comandamentul de instruire, consiliere și asistență Sud, al misiunii NATO „Resolute Support”.

Bogdan Oproiu · 09.10.2019
TAAC-Sud, acronimul din engleză, este denumirea sub care toată lumea de aici știe acest comandament. Există șase TAAC-uri în Afganistan, câte unul pentru Nord, Sud, Est și Vest și alte două pentru sud-est și sud-vest. Fiecare comandament regional are responsabilitate asupra unei zone din țara central-asiatică. TAAC-S are zona de responsabilitate extinsă asupra provinciilor Kandahar, Uruzgan, Zabul și Daikundi. Bulgaria, Polonia, România, Statele Unite ale Americii și Ucraina sunt, în ordine doar alfabetică, națiunile care contribuie cu personal în acest comandament.
Câteva clădiri dispuse oarecum în jurul unei piațete minuscule, denumită, cu umor anglo-saxon, „Rock Garden” (grădina de piatră), adăpostesc câteva sute de oameni a căror misiune aici, în Afganistan, este delimitată de cea a „Resolute Support”: o misiune non-combat, care susține prin instruire și consiliere sistemul național de apărare și forțe de securitate afgan, ANDSF (Afghan National Defense and Security Forces).
10 militari români, cinci ofițeri, patru subofițeri și un maistru militar au misiunea de a susține activitatea TAAC-S prin sarcinile pe care le îndeplinesc. Deși funcțiile pe care le dețin în țară sunt din cele mai diverse și fără legătură cu consilierea, au câteva atuuri care-i fac extrem de utili și apreciați aici.
Adaptabilitatea este una din calitățile care le-au fost testate de la început. „Am plecat din țară știind că vom avea un tip de activități și aici, datorită faptului că s-au întâmplat tot felul de schimbări, executăm altfel de activități. Dar noi, românii, suntem adaptabili și știm să ne descurcăm în condiții de criză sau mai stresante și am făcut față cu brio, în cele șapte luni de misiune de până acum, toți cei din detașament. Partenerii americani sunt mulțumiți de activitatea noastră, la fel și cei veniți din țară s-au declarat mulțumiți de activitatea noastră”, îmi spune maiorul Marian Mihalache, consilier pe linie de operații la Comandamentul regional al poliției din Kandahar și pe linie de guvernare. Consilierea guvernanților, a politicienilor locali și a liderilor tribali a primit-o ca sarcină după ce conducerea TAAC-ului s-a asigurat că prima îndatorire pe care o avea era îndeplinită cu succes. Acum trebuie să aducă în TAAC-S, prin rapoarte, imaginea cât mai clară din teren a percepției asupra acțiunilor coaliției, pentru a se vedea nivelul de susținere din partea populației civile a misiunii NATO, dar și a ANDSF. „Am primit sarcina de a-i consilia pe guvernatorii districtuali (17 oameni) din provincia Kandahar. Lucrez și cu lideri tribali și cu o parte din politicienii de aici din zonă (peste 60 de persoane). E o activitate care mă ține în priză, mi-a ocupat tot timpul și asta e un lucru bun. Fiind reprezentanții puterii guvernamentale în districte, cel mai important este să primim informații de la ei; cum vede populația locală activitatea coaliției; care este percepția față de forțele ANDSF dislocate în teritoriu; sunt informații pe care nu le putem obține de la altcineva în afara politicienilor, guvernatorilor”, spune el.
Căpitanul Vasile Cristian Andreica, consilier la Centrul Regional de Instruire Kandahar și consilier al Brigăzii 2 ANCOF, poliția afgană, este un alt exemplu al adaptabilității militarilor români „din mers”. A preluat și funcția de consilier ANCOF pentru că la Centru de instruire nu prea sunt cursanți. „Resursa umană este o problemă a armatei afgane”, spune el. Nici cu Brigada 2 nu a fost simplu, pentru că pierduseră legătura cu TAAC-S cu mai bine de un an înainte să preia Andreica funcția și perioada lungă de timp fără contact prea mare i-a făcut reticenți. „Este greu să recapeți încrederea lor, e nevoie de mult timp. Este vorba de o mediere între partenerul american și brigada cu necesitățile ei. Încerc pe toată părțile, pe linie de personal, de cursuri, i-am susținut pe linie de logistică, aprovizionare cu carburant, care iarăși este o mare problemă. Încerc să-i sprijin și să-i sfătuiesc pozitiv în tot ce fac. Sper ca viitorul coleg să aibă succes mai mare, ca urmare a ceea ce fac eu acum.”
Disponibilitatea este un alt atu în teatrul de operații. Faptul că s-au obișnuit din țară să nu spună niciodată „NU!” unei misiuni le dă un grad mare de flexibilitate, apreciat de partenerii de coaliție. Luați spre exemplu pregătirea medicală. Toate cursurile sunt concepute la standarde NATO, doar că în parte, conținutul cursurilor nu este aplicabil armatei afgane, ale cărei resurse sunt în anumite domenii insuficiente, dacă nu inexistente. Plutonierul-major Mihăiță Ciocate este consilier pe probleme medicale. Acest lucru presupune instruirea propriu-zisă a cursurilor CLS (Combat Life Saver – curs de prim ajutor), până la consiliere pe probleme de servicii medicale, logistică ș.a.. Dar realitatea din teren impune o altă abordare uneori: „Unii cursanți sunt foarte receptivi și vor să afle mai mult, de aceea avem și cursuri avansate, adică TCC (Tactical Combat Casualty Care). Implică mai multe cunoștințe medicale, dar problema lor cea mai mare este evacuarea medicală, de la punctul incidentului până la prima clinică medicală. Nu au ambulanțe sau MEDEVAC aerian pentru a transporta răniții. Și atunci este important să-i învățăm să mențină victima în viață până la eventuala evacuare, cât se poate de mult. Șansele cresc când știu ce să facă pentru a menține victima într-o stare care să permită evacuarea în siguranță. Cu resursele limitate pe care le dețin, îi facem să înțeleagă cât de importante sunt acțiunile în primele minute de după un incident. Cursul CLS durează de la cinci zile la două săptămâni, iar cel de TCC poate dura și două luni de zile. Dar pentru că ei au servicii și alte activități, încercăm să restrângem cursurile într-un pachet de cunoștințe solide, care să permită și absolvirea”, explică Ciocate. L-am întrebat dacă și-a încredința viața unui cursant de-al său, ținând cont de limitările impuse de situație. Răspunsul a fost prompt: „Fiind căliți de atâția ani de război, sunt oameni care nu cunosc frica și am încredere în felul în care va gestiona o situație de criză fiecare cursant pe care-l antrenăm pentru acordarea primului ajutor.”
Normalitatea pe care o imprimă relațiilor de muncă și de viață este o altă constantă a misiunii în Afganistan, un atribut care-i face să vadă cu o mai mare detașare perioada mai lungă pentru care sunt dislocați în teatrul de operații, pentru că detașamentele care lucrează în cadrul TAAC-urilor sunt aici pentru nouă luni. „Este foarte greu, chiar dacă la prima vedere toți ne invidiau că suntem aici nouă luni, vreau să-i liniștesc, e foarte greu! Niciodată nu am stat atât de mult departe de casă și de familie”, spune maiorul Cristian Țenghel, consilier al locțiitorului comandantului Corpului 205 al Armatei Naționale Afgane, ANA. „Până acum activitatea a decurs bine, chiar foarte bine, ne-am integrat în cadrul TAAC-S. Partenerii ne-au primit ca pe niște militari de-ai lor. Cu partenerul afgan ne înțelegem, per total, foarte bine, au toată deschiderea pentru români. Noi încercăm să transpunem intenția comandantului misiunii „Resolute Support” în acțiunile forțelor ANDSF. Încercăm să-i determinăm pe cei din ANDSF să urmeze și să respecte acea intenție. Unii sunt cooperanți și receptivi, alții nu. Unii zic da, dar nu se întâmplă nimic. Alții sunt reticenți din prima. E ca și la noi, fiecare cu personalitatea lui”, explică el dinamica relațiilor cu partenerii afgani.
Căpitanul Mihai Pop este consilier în domeniul logistic pentru poliția afgană. Prin programele de pregătire pe care le desfășoară în centrul regional afgan și în centrul de pregătire din Baza Aeriană Kandahar se încearcă ridicarea nivelului de instruire al poliției. „O misiune complexă în care încercăm să rezolvăm problemele de zi cu zi, speciale sau obișnuite, pe care le întâmpină partenerii afgani. Organizăm și seminarii cu liderii poliției în care dezvoltăm subiecte legate de lidership, pregătire șamd. Activitatea de zi cu zi e una plăcută, pentru că fac ceea ce-mi place și încerc să-mi depășesc limitele. După primele cinci luni de misiune, când îi vedeam pe camarazii de la Batalionul de Protecția Forței pregătindu-se de plecare, a fost un pic demoralizant, pentru că noi mai aveam atât de mult de rămas, dar am trecut cu bine peste și încerc să-mi ocup timpul cu multe activități, ca să finalizez misiunea cu bine.”
Plutonier-major Romeo Mac este instructor de artilerie în Regional Military Training Center, o bază de pregătire unde batalioane din cadrul Corpului 205 ANA  trimit cursanți pentru a fi pregătiți în arma artilerie. Mac vorbește cu multă siguranță despre cursurile de artilerie și rezultatele obținute în urma acestora: „Cursurile sunt construite după tipar NATO, pentru că se urmărește standardizarea pregătirii, astfel încât să fim în măsură să executăm misiuni în comun oricând. La momentul în care se prezintă la cursuri, toți sunt entuziaști și dornici să acumuleze cunoștințe. Și metodele sunt verificate, eficiente și obținem rezultate foarte bune.” În ziua când am vorbit cu el, fiica sa împlinea cinci ani. Deși cu câteva zile mai târziu, urările de „La mulți ani!” ale tatălui sperăm să aibă același efect ca în ziua aniversară!
 
Empatia reprezintă un alt punct tare al românilor în teatrul de operații. Reușesc să se înțeleagă mai ușor cu partenerii afgani și să stabilească relații mai apropiate, care-i ajută în îndeplinirea misiunilor. Căpitanul Daniel Ciobanu este consilier pe linie de mentenanță la Corpul 205 ANA. A avut 45 de misiuni în afara bazei în cele șapte luni de misiune, toate la brigăzile și batalioanele Corpului 205, încercând să le arate cum pot să-și crească nivelul de operativitate al tehnicii, cum să colaboreze între ei pe verticală și orizontală. Dar nu se limitează la asta și încearcă să le inducă o idee, că educația de acum înseamnă misiuni mai ușoare în viitor. „Încerc să le transmit că se va vedea o îmbunătățirea a proceselor dacă trimit mai mulți oameni la cursurile de mentenanță. Asta mi-a ieșit foarte bine, pentru că în februarie aveau 4,5 oameni la cursuri, acum sunt în jur de 20; e un salt uriaș la nivelul corpului de armată! Am reușit să le transmit ideea că au nevoie de cursuri dacă vor să facă ceva pe viitor, pentru că noi nu vom fi aici veșnic și la fel, nici firma contractoare care-i ajută acum să repare și ține cursurile de pregătire. Dar dacă noi nu mergem la ei să-i împingem, într-un fel, de la spate, să-i sunăm, să le spunem zi de zi, în ziua următoare e ca și cum am fi șters cu buretele și trebuie să o luăm de la capăt.”
Plutonier-adjutant Paul Stan, consilier pe linie de instrucție, se ocupă cu monitorizarea recruților afgani veniți din școlile de specialitate din Kabul, care urmează să fie repartizați în Corpul 205 ANA. A observat că problema majoră a armatei afgane este dificultatea de a oferi motivația materială, spirituală sau de altă natură în a atrage oamenii în armată. Cu toate acestea, nivelul de educație al militarilor afgani este peste cel național, lucru important având în vedere gradul de alfabetizare al populației. În relația cu partenerii afgani, detaliile, sau ceea ce pare detaliu, sunt importante pentru stabilirea unei conexiuni eficiente. „Ședința de consiliere începe cu saluturile tradiționale, discuții despre familie, despre sănătate, cum a fost activitatea de când nu ne-am văzut. Intrăm treptat în subiect și în discuțiile pe care le avem planificate. Discutăm și întrebăm despre nevoile lor, ei ne spun ce greutăți întâmpină în procesul de instruire, în procesul de atragere al recruților în armată și al militarilor la cursuri și alte forme de pregătire și planuri de viitor”, explică el ritualul comunicării cu afganii.
Echipa de consiliere din TAAC-S este o mică parte din cei peste 16.000 de militari NATO și ai coaliției, care, prin misiunea „Resolute Support”, contribuie la crearea unui viitor mai sigur pentru poporul afgan. Într-o țară a cărei istorie pare să se repete în buclă, prinsă la mijloc între interese geopolitice și angajată constant în conflicte interne de la sfârșitul anilor `70 ai secolului trecut, pare că speranța nu mai are loc. Cu toate acestea, alegerile prezidențiale care au avut loc de curând, chiar dacă au însemnat o prezență la vot de numai 20-25% din cei înscriși pe listele electorale, sunt, cred, un simbol pentru dorința oamenilor de a trăi într-o societate normală, mai ales dacă luăm în considerare faptul că talibanii au amenințat și chiar dus la îndeplinire atacuri cu explozibili în zonele secțiilor de votare; doar în Kandahar au fost dejucate 37 de potențiale atacuri talibane…Dacă există speranță pentru viitorul Afganistanului și românii, prin militarii lor, au o contribuție în înfăptuirea acestuia.
 
Maior Bogdan Oproiu