Forțele Navale Române înregistrează o nouă premieră

Alexandru Turturică · 30.10.2019
Fregata „Regele Ferdinand” a făcut o escală, în portul egiptean Alexandria, în perioada 28-29 octombrie, fiind prima navă militară a României ce a acostat în acest port.

Luni, 28 octombrie, delegația condusă de comandantul navei, comandorul Marian Ioan, a fost primită de către guvernatorul municipalității regionale Alexandria și de către oficialii forțelor navale egiptene, iar reprezentanții Ambasadei României în Republica Arabă Egipt au vizitat fregata, în după-amiaza aceleiași zile.
Forțele Navale Române, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Turismului și cel al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, au organizat, în premieră, marți, 29 octombrie, la bordul fregatei „Regele Ferdinand” o întâlnire cu membrii comunității românilor domiciliați în Egipt, prilej cu care a fost prezentată o parte din activitatea culturală desfășurată la Cercul Militar Mangalia, prin expunerea unor picturi cu tematică marină realizate de pictorii Niculae Găgeanu și Alexandru Ghinea, membrii ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, precum și a volumelor „Poveștile Mării Negre”, autor Cristian Cealera, și „Lotus stelar”, autor Emilia Dabu, iar copiii românilor care trăiesc în Egipt au primit cadouri simbolice, pregătite de elevii și studenții militari din Forțele Navale Române.

Nava pleacă din portul Alexandria în dimineața zilei de miercuri, 30 octombrie, și urmează să își continue misiunea de monitorizare a traficului maritim și aerian, până la următoarea escală, programată în portul Haifa, din Israel, unde va ajunge luni, 4 noiembrie.

Fregata „Regele Ferdinand”, cu un elicopter Puma Naval și o grupă de Forțe Navale pentru Operații Speciale (FNOS) ambarcate la bord, participă, în perioada 18 octombrie - 7 noiembrie, la Operația NATO „Sea Guardian 19” (OSG), în Marea Mediterană, pentru a executa misiuni de descurajare a activităților ilegale pe flancul sudic al NATO și UE, sub conducerea Comandamentului Maritim Aliat al NATO (MARCOM).


Prima escală a navei a fost făcută în portul Aksaz din sudul Turciei, după care fregata „Regele Ferdinand” s-a integrat în gruparea navală din care mai fac parte fregata „Navarinon” (Grecia) și fregata „Verni” (Bulgaria), alături de care desfășoară misiuni de patrulare în bazinul estic al Mediteranei.

Pe toată durata prezenței navei militare românești în Marea Mediterana, sunt planificate escale în porturile Aksaz (Turcia), Alexandria (Egipt), Haifa (Israel) și Limassol (Cipru), pentru activități de refacere a capacității de luptă, dar sunt programate și activități de diplomație navală, vizite și întâlniri cu oficialitățile civile și militare locale.


Prin participarea la misiunile, exercițiile și operațiile NATO, Forțele Navale Române contribuie la efortul Alianței de asigurare a măsurilor colective de securitate și demonstrează faptul că România este un partener care își îndeplinește angajamentele asumate.
 
Foto și text: Daniel-Andrei Pap și Alexandru Turturică