Eu, student Fulga Flavia-Teodora, jur credință patriei mele, România

Flavia-Teodora Fulga · 22.11.2019
Debutul
Am absolvit Școala Primară și Gimnazială nr. 3 „Ion Pillat” din Piteşti, unde am avut parte de primul meu mentor. În ciuda vârstei fragede la care mă aflam, a reușit să mă facă să vreau să fiu un elev mai implicat. Mă întorc cu drag către doamna profesor de matematică, Haller Daniela, în care văd un puternic caracter şi de la care am avut de învățat multe în viaţă.

Perioada în care mi-am desfășurat activitatea ca școlar nu se rezumă - din fericire - doar la studiul a zeci şi sute de pagini la materiile română, matematică, istorie, fizică etc. și spun „din fericire”, deoarece ar fi fost neplăcut ca, din această experienţă, să rămân doar cu jumătate din informații, pentru că uitarea este omenească.

În schimb, cu ceea ce pot afirma că mă mândresc, sunt numeroasele proiecte la care am participat, activități care mi-au dat posibilitatea să văd ce înseamnă să înveți, independent de o bancă în care-ți petreci șase ore zilnic, copiind noțiunile scrise pe tablă, sau scriind după dictare.

Fiind un elev implicat în activități extrașcolare am avut ocazia să intru în contact cu noțiunile de competitivitate, progres, succes, dar și eșec, termen esențial, de a cărui cunoaștere este legat mecanismul de evoluție personală și profesională.

Direcţia
Cuvintele prin care aș putea descrie experiența examenului de capacitate ar fi: un stres mare pentru un copil mic. Dar, am ajuns în sălile celui mai prestigios liceu din Argeș, Colegiul Național „Ion C. Brătianu” din Piteşti. De aici începe cu adevărat pregătirea etapei universitare, în domeniul medicinei (pasiune pe care am descoperit-o de prin clasa a VI-a).

Îndemn
Dragi aspiranți la medicină militară, fiți atenți, pentru că rândurile ce urmează vă sunt dedicate. O să încep prin a vă spune că drumul este plin de peripeții, cu urcușuri, atunci când iei o notă bună, dar, mai ales, cu coborâșuri, când nu ai suficientă încredere în forțele proprii, epuizat fiind de atâta învățat, considerând că nu ai asimilat suficientă informaţie. Luaţi din timp hotărârea de a urma Institutul Medico-Militar, pentru că necesită mult efort intelectual, coroborat cu intensificarea pregătirii fizice, etapă obligatorie pentru admitere. Pe lângă aceste aspecte, adăugaţi şi faptul că, a urma cariera militară presupune limitarea unor libertăţi civile, iar stilurile de viaţă: „cool”, „trendy”, „rebel”, fac cel puţin notă discordantă.
 
Un start reuşit
Povestea cu facultatea începe undeva prin clasa a X-a, când, prin intermediul familiei, am aflat de existența medicinei militare, termen la care am fost reticentă inițial, probabil influențată de noțiunea de „armată” ceea ce implică strictețe, respectarea ordinelor etc.
Fiind un adolescent crescut în democrație, cu un caracter bine individualizat și o dorință arzătoare de a-și exprima liber contraargumentele - atunci când ele există - nu mă simțeam pregătită să mă dedic sintagmei: „ordinul nu se discută, ci se execută!”. După lungi discuții cu familia, care-și dorea pentru copilul lor siguranță într-o lume nesigură, plus multe momente de reflectare individuală asupra problemei, am ajuns la concluzia că sistemul militar, pentru o persoană organizată, căreia îi place să aibă lucrurile sub control, nu va fi până la urmă, decât o alegere inspirată. A fost o decizie care, cu toată sinceritatea, a făcut parcurgerea ultimului an de liceu, din dificilă, în cale cu obstacole majore de străbătut. Dar, cum nimic din ceea ce e frumos, nu se obține decât prin muncă și perseverență, am început pregătirea pe ambele fronturi: studiu şi exerciţii fizice.

Sprijin solid
Privind retrospectiv, pot spune că sunt recunoscătoare persoanelor care m-au îndrumat în carieră, începând cu familia, care mi-a fost alături necondiționat și m-a încurajat să activez în acest domeniu, oferindu-mi atât suport moral, cât și financiar.
Un rol esențial în reușita mea l-a avut doamna profesor de limba și literatură română, Iudita Ieremia, datorită căreia am învățat să fiu, înainte de orice, om. Tot de la dânsa am aflat că un bun profesionist va fi întotdeauna preocupat să cunoască mai mult decât domeniul în care activează.

Tind să cred, totuși, că reușita mea se datorează celui care a avut răbdare să-mi explice fiecare pas de parcurs către Institutul Medico-Militar, care a avut grijă să mă ajute să-mi aleg domeniul de activitate, în tot acest proces, nu a uitat să mă încurajeze că voi ajunge acolo unde îmi este locul. Pentru toate acestea îi mulțumesc prietenului și, mai nou, colegului meu, Toma Andrei. Și dacă tot acest efort din partea celor din jurul meu nu a fost suficient, am mai contribuit și eu cu câteva zeci de ore de antrenamente pentru probele sportive, sute de pagini învățate și de grile rezolvate, doar ca să aflu că acesta este începutul unei meserii ce presupune pregătire continuă.

Dragi elevi din licee şi colegii, vreţi să fiţi viitorii mei colegi, aici, la Institutul Medico-Militar? Dacă răspunsul vostru este afimativ, dar din adâncului sufletului, vreau să aveți încredere că nu sunteți singuri și că prin perseverență, organizare, o să dobândiţi ascensiunea. Mergeți încrezători la examene, propuneți-vă să fiți pregătiți nu doar pentru ziua examinării, ci pentru o perioadă de șase ani. Nu vă lăsaţi descurajaţi, greutățile nu vor înceta să apară, însă ele vor fi substituite de împlinirea sufletească adusă de satisfacțiile profesionale, care sunt mulate pe cariera fiecărui medic militar.

Orice sfârşit e un nou început
Atributul „ADMIS” la Institutul Medico-Militar revine cu siguranță celui care își dorește cu adevărat să practice o meserie străveche, dar în permanenţă racordată la noul provocărilor din ştiinţă şi tehnologie. Cât despre drumul anevoios, nu trebuie să uităm că, întotdeauna merită să străbatem calea aparent imposibilă pe alocuri, pentru a ne bucura de izbândă. Nimic nu se clădeşte fără efort. E o sintagmă pe care mulţi o consideră banală, dar adevărul care rezidă din ea este fundamental valabil pentru orice societate normală, în care competiţia profesională este privită ca fiind motorul progresului.

Am prezentat - pe scurt? - povestea unei proaspete studente la Institutul Medico-Militar, Catedra de Pregătire Medico-Militară Bucureşti. Este povestea unei piteştence, a unei tinere care a evitat derapajul în idealizarea etapelor convergente la reușită şi care, prin convingere, crede că numai prin muncă asiduă îţi poţi clădi, concretiza şi mai apoi trăi, visul profesional.
Cred în mine, în familie şi colegi, în ţară, în viitorul nostru. Cred în valorile autentice şi în profesionalismul celor care au făcut din medicina militară românească, de la Carol Davila încoace, o referinţă şi – de ce să nu o spun – un mod de viaţă.

E o bucurie, dar şi o vibraţie patriotică să-mi rostesc mereu în suflet:
„Eu, student Fulga Flavia-Teodora, jur credință patriei mele, România.
Jur să-mi apăr țara, chiar cu prețul vieții.
Jur să respect Constituția, legile țării și regulamentele militare.
Așa să-mi ajute Dumnezeu!”.
 
Foto: cpt. Nicolae Moldoveanu