Nimic fără comunicații
- Acasă
- Articole blog
- Misiuni externe
- Nimic fără comunicații
Nimic fără comunicații. Am trăit-o pe pielea noastră, dat fiind faptul că suntem la prima rotație a acestei misiuni. Colegii noștri de la această microstructură au fost responsabili de punerea în funcțiune a sistemului de comunicații și informatică în vederea declarării capabilității depline de operare. Legături de voce, sisteme informatice, rețele de date, stații radio în diferite game de frecvențe, toate acestea au stat în mâinile lor. Iar noi, ceilalți, am așteptat cu nerăbdare realizarea tuturor conexiunilor ca să ne putem desfășura activitatea normal.
Nu realizezi cât este de importantă o simplă imprimantă până nu o ai sau mai bine zis până nu o ai configurată. Fiecare sistem de comunicații și informatică a trebuit să fie instalat și setat conform parametrilor, pentru ca membrii detașamentului să își poată face treaba.

,,Eforturile pentru a instala tehnica de comunicații și informatică, dispunerea echipamentelor și configurarea acestora în conformitate cu cerințele operaționale ale detașamentului au fost pe deplin răsplătite. Suntem un detașament al Forțelor Aeriene Române care își execută misiunile la peste 4000 de km depărtare de România, iar faptul că asigurăm fluxul de comunicații cu țara, cel cu lanțul de comandă al ONU, dar și cel intern, este dovada clară a lucrului bine făcut”, afirmă căpitanul Șerban Violeta-Mirela, șeful comunicațiilor și informaticii al detașamentului.
În perioada premergătoare pregătirii pentru participarea la misiunea MINUSMA, structura de comunicații și informatică a detașamentului Carpathian Pumas a fost responsabilă de realizarea arhitecturii sistemului de comunicații și informatică în conformitate cu cerințele operaționale ale misiunii (întocmirea documentelor pentru achiziția de echipamente de comunicații și informatică sau pentru redistribuirea de echipamente de la alte unități din subordinea Statului Major al Forțelor Aeriene). Această structură este formată, în mod egal, din specialiști din domeniul comunicațiilor aeronautice și informatică aparținând Statului Major al Forțelor Aeriene și din cei aparținând Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii.
Subunitatea de sprijin CIS (modulul de comunicații și informatică dislocabil) din cadrul Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii este formată din trei operatori, maistrul militar clasa a III-a Ștefan Adrian, sergentul major Tomoșescu Ioan și caporalul Burlan Alin.
Înainte de a ajunge în teatrul de operații, militarii subunității de sprijin CIS au trecut printr-un proces amplu de pregătire de specialitate. Au absolvit un curs pentru cunoașterea, operarea și mentenanța echipamentelor modulului de comunicații și informatică dislocabil, organizat de către instructorii Școlii de aplicație pentru comunicații, tehnologia informației și apărare cibernetică din cadrul Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii.
În cadrul pregătirii de specialitate, militarii au pus în funcțiune în repetate rânduri și au testat echipamentele de comunicații și informatică în configurația pentru misiune. ,,Pentru perfecționarea procedeului de montare și orientare a antenei satelitare a fost necesar să executăm instalarea și dezinstalarea acesteia în nenumărate rânduri. Astfel am reușit să ne însușim aceste deprinderi, dar și să remediem defecțiunile apărute pe parcurs”, afirmă sergentul major Tomoșescu Ioan.
Detașamentul Carpathian Pumas este primul detașament care utilizează acest tip de tehnică de comunicații (modulul de comunicații și informatică dislocabil).
Odată dislocați în teatrul de operații, pregătirea intensă a specialiștilor în comunicații și informatică și-a spus cuvântul. Cei doi militari (cpt. Șerban Violeta-Mirela și M.m.pr. Maria Vicențiu-Cristian), dislocați în cadrul echipei înaintate în teatrul de operații, au pus în practică arhitectura sistemului de comunicații și informatică așa cum a fost gândită pe timpul pregătirii detașamentului (a fost extinsă infrastructura de cablare structurată pusă la dispoziție de națiunea gazdă, au fost configurate o parte din sistemele informatice și au fost puse în funcțiune stațiile radio din Centrul de Operații Tactic) astfel încât la sosirea în teatru a celorlalți militari din cadrul structurii de comunicații și informatică a fost posibilă stabilirea legăturii de voce și date prin satelit cu țara în două zile. Prioritizând activitățile, militarii acestei structuri au instalat și au asigurat serviciile de voce, după care serviciile de date (rețele de date, pentru asigurarea fluxului informațional cu eșaloanele superioare și rețeaua INTERNET, pentru asigurarea legăturii sociale a militarilor detașamentului).

Una peste alta, toate birourile din zona operațională care beneficiază de servicii au fost interconectate. Pe lângă asta, s-a amenajat o sală de refacere cu calculatoare conectate la rețeaua publică internet.
Poate că cea mai importantă sarcină a lor a fost operaționalizarea Centrului de Operații Tactic. Acesta reprezintă creierul întregii misiuni. Un sistem de comunicații și informatică modern și robust contribuie la reușita unei misiuni. În domeniul aeronautic, acesta poate face diferența dintre reușită și eșec, având în vedere distanțele mari și înălțimea de zbor la care acționează elicopterele (au executat misiuni la 700 km depărtare de Centrul de Operații Tactice, zburând tactic și menținând totuși legătura radio aer-sol cu TOC).
Specialiștii în comunicații și informatică sunt cei care au instalat sistemul de comunicații și informatică în Centrul de Operații Tactic (terminale satelitare, stații radio, sisteme de înregistrare a canalelor radio utilizate pe timpul misiunilor, sisteme informatice, legături de voce, etc.). Maistrul militar principal Tatomir Cătălin relatează cum ,,pe timpul misiunii se pot modifica datele de zbor. Centrul de operații este ca un organism de informare. Acolo se primesc datele în conformitate cu lanțul de comandă, urmând ca acestea să fie transmise către personalul de la bordul aeronavelor aflate în misiune”. Buna funcționare a stațiilor radio și a tuturor mijloacelor de comunicații și informatică utilizate în desfășurarea misiunilor încredințate de Organizația Națiunilor Unite este responsabilitatea noastră”, afirmă maistrul militar principal Maria Vicențiu-Cristian.
Realizând o comparație între tehnica de comunicații și aviație, echipamentele informatice, ca și elicopterele, necesită o mentenanță corespunzătoare. Militarii au venit inclusiv cu kituri de sudură fibră optică, instrumente pentru efectuarea mentenanței, fiind pregătiți să remedieze eventualele defecțiuni pentru menținerea în funcțiune a sistemului de comunicații al detașamentului Carpathian Pumas.
,,Cele patru luni de pregătire înaintea dislocării în teatrul de operații au contribuit foarte mult la dezvoltarea mea din punct de vedere profesional. Am ieșit din zona de confort și am reușit să îmi recapăt încrederea în mine. Pe parcursul pregătirii am cunoscut oameni noi, înclinați spre a ne ajuta. De remarcat a fost deschiderea din partea celor din Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii, militarii de acolo fiind dispuși să acorde sprijin și să ne lămurească toate problemele. Fiind la prima misiune și cu echipamente noi de comunicații, am fost foarte dedicat în a asimila cunoștințele”, este de părere maistrul militar clasa a III-a Ștefan Adrian. El este încadrat la Centrul 1 Comunicații nodal cu management regional în garnizoana Sibiu, aparținând Bazei 89 Strategică de comunicații și tehnologia informației, București. ,,Domeniul în care activez mă ține în priză tot timpul. Deseori apar situații neprevăzute și lucruri pe care nu le poți rezolva de două ori în același fel. Este un domeniu în care trebuie să fii foarte deschis la lucruri noi și să îți dorești să înveți”, susține maistrul militar clasa a III-a Ștefan Adrian.
Maistrul militar clasa a III-a Ștefan Adrian și sergentul major Tomoșescu Ioan sunt încadrați la aceeași unitate. Ioan povestește cum cei doi și-au împărțit sarcinile. El excelează pe partea de instalare, în timp ce Adrian se ocupă în mare parte de configurarea echipamentelor informatice. ,,Am hotărât să candidăm împreună la această misiune, iar faptul că am reușit, ne-a motivat și mai mult. Pe parcursul pregătirii ne-am dat toată silința să asimilăm volumul nou de informații, conștientizând faptul că, odată ajunși în teatrul de operații, noi vom fi responsabili de funcționarea sistemului de comunicații și informatică al detașamentului. Faptul că echipamentele de comunicații și informatică funcționează și detașamentul își îndeplinește misiunile este cea mai mare satisfacție pentru noi”, susține sergentul major Tomoșescu.
Pentru sergentul major Tomoșescu Ioan Adrian, aceasta este prima misiune internațională. În țară în schimb, a participat la numeroase aplicații. Ultima dintre ele a fost cu un detașament din cadrul unității de forțe speciale de la Târgu-Mureș.
Un lucru foarte important de menționat este că datorită specialiștilor în domeniul comunicații și informatică, militarii detașamentului au la dispoziție două posturi telefonice principale destinate realizării convorbirilor telefonice cu familiile acestora.

Sistemul de comunicații și informatică asigură legături de voce și date fiabile și de calitate. ,,La fiecare misiune, comunicațiile sunt vitale. Asigurarea funcționării fără întrerupere a sistemului de comunicații și informatică este un element esențial în reușita misiunilor, iar ei, specialiștii în domeniul comunicații și informatică, ne-au dovedit de fiecare dată implicare și profesionalism”, este de părere comandantul detașamentului, comandorul Ioan Mischie.
Foto: plt. maj. Samir Șeicamet