Generalul Toma le-a urat bun venit militarilor sosiți în Kabul

Bogdan Oproiu · 15.01.2020
Generalul de brigadă Dorin Toma, Deputy DCOS OPS în cadrul comandamentului misiunii „Resolute Support”, militarul român cu gradul cel mai mare din teatrul de operații din Afganistan, s-a întâlnit cu întreg contingentul militar românesc dislocat în Camp „Resolute Support”, Kabul, baza în care se află cartierul general, HQ, al misiunii NATO. Prilejul întâlnirii a fost sosirea noilor militari, ofițeri și subofițeri, care vor prelua, de la sfârșitul acestei luni, funcțiile pe care România le are alocate în cadrul comandamentului. Generalul Toma le-a urat bun venit militarilor sosiți în Kabul și le-a adresat mulțumiri celor care își termină turul de misiune, pentru modul în care și-au îndeplinit atribuțiile, seriozitatea și profesionalismul demonstrat pe parcursul celor 6 luni. „Este important ca în tot ceea ce faceți să demonstrați profesionalism, să dați dovadă de seriozitate în muncă, având în vedere faptul că așteptările de la dumneavoastră sunt foarte mari. Trebuie să ne respectăm pe noi și armata din care facem parte. Pentru dumneavoastră, experiența acestei misiuni este utilă și deosebită, veți învăța lucruri noi care vă vor ajuta în carieră. Vă veți desfășura activitatea într-un mediu în care securitatea este instabilă, de aceea trebuie să acordați o atenție deosebită exercițiilor de protecția forței și să respectați ordinele transmise!”, a spus generalul pentru noul personal.