Generalul de brigadă Dorin Toma a fost timp de un an (2019-2020) locțiitor al adjunctului pentru operații al șefului de stat major al Misiunii NATO „Resolute Support” din Afganistan.

Bogdan Oproiu · 04.02.2020

Este locțiitorul Comandantului Componentei Operaționale Terestre, COT, și între funcțiile îndeplinite anterior sunt cele de comandant al Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești”, șef Operații și șef Informații al COT, comandant al Batalionului 495 Parașutiști. A participat la prima misiune internațională în 1995 (UNAVEM III - Angola), pe funcția de comandant de pluton. A fost comandant de batalion în cadrul misiunii NATO ISAF, Afganistan, între 2011 și 2012. A îndeplinit misiuni în teatrul de operații din Irak și în Albania. A fost decorat cu medalia „Bronze Star” decernată de USA.

L-am abordat la finalul celei mai recente misiuni din Afganistan, cu o zi înainte de repatriere, pentru a afla informații legate de stadiul misiunii „Resolute Support” și de activitatea militarilor români în acest teatru de operații.

-Ce înseamnă domeniul operațiilor pentru o misiune oarecum atipică cum este „ResoluteSupport”?

Conform mandatului, misiunea principală a militarilor Coaliției multinaționale este de a instrui, consilia și asista structurile de securitate și apărare afgane, ANDSF (Afghan National Defence and Security Forces). Misiunea comandamentului „Resolute Support” este de a organiza acest proces și de a-l sincroniza în așa fel încât să se realizeze o anumită uniformitate, sinergie pe mai multe linii de efort: leadership, logistică, planificarea și conducerea operațiilor curente. Esențial, nu diferă foarte mult față de o operație standard, doar că misiunea ta este să-i sprijini pe alții să planifice operații, să fie în măsură să-și angajeze forțele astfel încât să obțină rezultatele scontate. Implicarea militarilor NATO diferă de la caz la caz pentru că și nivelul de expertiză și instruire al structurilor afgane este neuniform.

Principiul de bază este să fii dislocabil astfel încât să vii în întâmpinarea celui care are nevoie de consiliere și asistență. La nivel central, în Kabul, efortul principal este de a coordona comandamentele regionale ale Coaliției multinaționale, dar în același timp este și de a consilia structurile centrale la nivel de minister de interne și cel al apărării, Stat Major General, astfel încât să se realizeze o unitate de efort de la nivel strategic până la nivel tactic.

-Se pune accent pe nevoile structurilor de securitate afgane și consilierea merge în direcția solicitată de ei. Acest fapt cere un nivel foarte mare de adaptabilitate din partea misiunii?

Normal că pentru a-ți atinge obiectivele abordarea trebuie să fie pragmatică și să se plieze pe nivelul de înțelegere și capacitatea de implementare a anumitor proceduri la nivelul structurilor afgane. Degeaba îți dorești să aplici o anumită procedură dacă, de exemplu, sunt diferențe culturale care fac imposibilă înțelegerea acesteia, astfel că important este să îți adaptezi permanent modalitatea de a transmite un anumit mesaj. Procedura e procedură, dar trebuie identificate mecanismele de transmitere pentru ca ea să fie acceptată și implementată. De aceea, este mai important cum transmiți informația astfel încât să fie credibilă, iar oamenii să aibă încredere că este o modalitate optimă pentru îndeplinirea obiectivelor.

-O parte din consilierii militari și structurile care au venit din țară pregătite pentru o anumită misiune, aici a trebuit să se readapteze, să-și schimbe într-o oarecare măsură misiunea. E un fapt obișnuit?

Premiza de la care trebuie plecat este că activitatea de instruire și consiliere a structurilor afgane, statelor majore, comandamentelor, tot ce înseamnă sistemul de asigurare a securității, este elementul cheie al misiunii. Permanent trebuie să te adaptezi celui cu care relaționezi și pe care-l consiliezi, pentru a avea garanția că mesajul a fost perceput, acceptat și implementat ulterior conform unui plan; apoi mai e și problema de expertiză, pentru că uneori nivelul de expertiza al unui consilier nu se ridică, într-o anumită zonă, la nivelul la care ar trebui și atunci se pot face astfel de ajustări în așa fel încât să se găsească fiecărui individ locul potrivit pentru a da randament maxim. În plus, periodic se schimbă accentul, în funcție de situația de securitate; la un moment dat accentul poate să fie pe consilierea structurilor militare, pentru ca ulterior să fie pus pe pregătirea structurilor de poliție afgane, iar de cele mai multe ori consilierii sunt aceiași. Misiunea e fluidă și oamenii pot primi sarcini diferite în funcție de situația existentă la un anumit moment dat.

-Misiunea se află într-o perioadă de transformare?

Misiunea este aceeași, mandatul Coaliției este același, nu se întrevăd schimbări fundamentale pe termen mediu. Se fac periodic evaluări, iar dacă se va ajunge la concluzia că în această fază a operației obiectivele au fost atinse, atunci se poate trece la următoarea fază, dar deocamdată nu este cazul, chiar dacă în perioada următoare este posibil să se reducă numărul de militari ai Coaliției, se vor face ajustări, optimizări.

-În luna ianuarie s-au împlinit cinci ani de misiune „Resolute Support”. Ce s-a schimbat în situația de securitate, în nivelul de pregătire a ANDSF? Care este nivelul de succes al misiunii?

Este greu de tras o concluzie. Sunt zone unde s-au obținut succese și sunt realizări vizibile în zona forțelor pentru operații speciale, forțelor aeriene afgane; iar în alte zone, în ceea ce privește armata națională afgană sau poliția națională, progresele poate nu sunt la fel de vizibile sau de mari, dar trendul este pozitiv. Atunci când vorbim de leadership, de nivelul de instruire, de capacitatea de sprijin logistic sau de a planifica și conduce operațiisunt aspecte pozitive. Poate nu întotdeauna la nivelul așteptărilor noastre, dar tendința este pozitivă și în unele zone progresele sunt mai evidente decât în altele.

-Ați fost Senior National Representative (reprezentantul militar național) în acest an. Ce feedback ați avut cu privire la activitatea militarilor români din teatru de operații?

Activitatea contingentului românesc este foarte complexă, pentru că, pe de o parte, militarii români își desfășoară activitatea pe tot teritoriul Afganistanului, iar pe de altă parte, misiunile pe care le desfășoară, responsabilitățile acestora sunt foarte diverse. Avem echipe de consilieri care execută activitatea de instruire și asistență, esența misiunii, pentru militarii afgani din forțele terestre, forțele aeriene, forțele speciale afgane sau poliția afgană, alături de militari americani, italieni, germani, britanici, etc. Apoi avem personal de stat major care își desfășoară activitatea în diverse comandamente ale Coaliției, dar avem și militari care asigură securitatea bazelor unde își desfășoară activitatea militarii Coaliției sau militari care asigură protecția forței pentru consilierii NATO care acționează în afara bazelor. Imaginea asupra modului cum își îndeplinesc militarii români misiunea este pozitivă, iar aprecierile asupra contribuției majore a Armatei României la efortul misiunii „Resolute Support” sunt foarte bune. Suntem un partener de încredere pentru toți cei alături de care lucrăm și angajamentul de a continua misiunea este ferm, atât cât va fi nevoie pentru ca obiectivele stabilite la nivelul NATO să poată fi îndeplinite.

-Ce înseamnă pentru nivelul de pregătire al Armatei României participarea atâtor militari în misiunea „Resolute Support”?

Sunt mai multe paliere. În primul rând este vorba de experiența individuală pe care o acumulează fiecare militar, indiferent de activitatea pe care o desfășoară aici pe timpul unui tur de misiune, experiență care îi va fi utilă pe parcursul carierei profesionale. Apoi, pentru sistem este utilă o astfel de experiență, pentru că deprinderile pe care militarii și le-au format aici le aplică în unitățile din care provin. Putem spune că această experiență operațională acumulată de-a lungul anilor de militarii români a avut un impact major asupra creșterii nivelului de profesionalizare a Armatei Române în ansamblul său.

-Pentru dumneavoastră ce a însemnat experiența aceasta de un an?

A fost o experiență extraordinar de utilă, chiar dacă în Afganistan am fost și pe alte poziții, imaginea de ansamblu asupra operației din această perspectivă a fost diferită.

-O concluzie la final cu privire la ce ne putem aștepta în Afganistan și de la misiunea „ResoluteSupport” în perioada următoare?

Misiunea pe termen mediu va continua în aceleași condiții și în același mandat, chiar dacă tendința este ca numărul militarilor să se reducă gradual. Sarcinile esențiale vor rămâne aceleași. Un număr mai redus al militarilor implicați în procesul de consiliere și instruire a militarilor afgani se va suplini printr-o mai mare mobilitate, un caracter expediționar ridicat, astfel încât să se intervină acolo unde este nevoie atunci când este nevoie. Periodic se fac evaluări privind stadiul îndeplinirii obiectivelor, existând la nivelul Coaliției flexibilitate și adaptabilitate, pentru a se găsi soluțiile optime de îndeplinire a misiunii în cele mai bune condiții. Cel puțin o dată pe an se produc modificări, ajustări, adaptări în ceea ce privește structura de forțe, modalitatea practică de executare a sarcinilor esențiale. Se învață permanent, iar lecțiile identificate sunt aplicate astfel încât eficiența să fie cât mai mare în îndeplinirea obiectivelor.