Cursul tactic NVG "European Tactical Airlift Programme (ETAP-C 20.1)"
- Acasă
- Articole blog
- Instrucție
- Cursul tactic NVG "European Tactical Airlift Programme (ETAP-C 20.1)"
Un detaşament al Forţelor Aeriene Române, format din 20 de militari (piloţi, personal tehnico-ingineresc şi specialiști operații, informații si planificare), cu o aeronavă de transport C-27J Spartan, aparţinând Bazei 90 Transport Aerian, participă la cursul tactic NVG "European Tactical Airlift Programme (ETAP-C 20.1)", la Baza Aeriană Zaragoza, Spania.
Cursul se desfășoară pe două secțiuni, de zi și de noapte, cu participarea echipajelor din 6 ţări europene: România (C-27J Spartan), Spania(C-295), Franţa (A-400 M), Germania(A-400 M), Portugalia (C-130 H) şi Polonia (C-130E).
Misiunile de zbor se vor desfășura potrivit unor scenarii cu grade diferite de dificultate, în scopul exersării şi consolidării tehnicilor, tacticilor şi procedurilor pentru executarea misiunilor de transport aerian.
***
Cursul este organizat de European Tactical Airlift Center - ETAC, organizație multinațională de pregătire tactică pentru aviația de transport, la care România este membră, alături de alte 12 națiuni europene, din anul 2018.
Foto: Lt. Mirela Vîță