Fotografia asta nu e despre noi, militarii, e despre copiii noștri

Alexandra Munteanu · 06.06.2019

Copiii pe care ni i-am dorit atât de mult pentru că știam că vor fi liniștea după care tânjim. 
Copiii care ne-au pus să promitem că ne întoarcem repede și nu ne-am întors.

Copiii care și-au văzut mama plângând de dor și griji din cauza noastră. 
Copiii care au spus mândri la grădinița ca tatal lor e militar dar unii copii nu i-au crezut pentru că noi nu am venit la serbare.

Copii care adorm așteptându-ne acasă. 
Copiii care așază fotografiile cu noi lângă jucării și vorbesc cu ele. 
Copii care cresc și încet, încet învaţă să se descurce fără noi... Pentru că au crescut fără noi..

Toată agonia, misiuni peste misiuni, ore peste program, servicii în weekend, mereu cu mână pe telefon de sărbători, mereu disponibili, la orice oră... Ajungi să locuiești la muncă și să treci, parcă, în vizită pe acasă... Toate astea costă, mai devreme sau mai târziu, dar nimeni nu vorbește despre asta.

Când am semnat contractul cu armata știam că va fi greu la muncă dar nu mă gândeam ca va fi și acasă. Nu doar eu am făcut armata, ci și copilul meu, și soția mea și tot ce las acasă când plec. 
Nu există cuvinte să le mulțumesc îndeajuns pentru toată înțelegerea și răbdarea pe care o au cu mine.

Tati vă iubește, tati se întoarce repede!