Cine-i om, rămâne om și pe vremurile astea

Roxana Ciornei · 25.03.2020
Timpurile pe care le trăim par să scoată din oameni ce-i mai bun, sau dimpotrivă. Cine-i om, rămâne om și pe vremurile astea, iar cine s-a născut neom, pare să-și scoată acum și năravul pe față, asemenea lupului. Povestea de azi este despre oameni, și despre cât de adânc îi îmbolnăvește dezumanizarea.
Iar pentru asta nu există leac.

Azi, la coadă la farmacie pe Mărășești.
Câțiva oameni așteptau în liniște afară, fiecare părea să stea de vorbă cu propriile gânduri. Iar când ni se mai intersectau privirile, părea că vorbim fără cuvinte despre aceeași drama. Despre teamă.

De nicăieri, apare un bătrân.
Nici nu bagă de seamă oamenii care așteaptă afară, căci distanțarea socială ne-a făcut să stăm răsfirați și rătăciți pe sub geamurile farmaciei. Și pentru că era rândul meu să intru, spun bătrânului.. hai moșu, intră matale înainte! Din spate se aude o voce de femeie isterică:
- Păi ce faci doamnă? Și noi așteptăm la coadă! Și dă să între înaintea bătrânului în farmacie.
M-am uitat spre ea, am vrut să-i explic și să-i spun mai multe, însă în fața chipului său urâțit de sufletul pe care-l poartă degeaba, am simțit cum mi se terminaseră și cuvintele și bunul simț. Am reușit să-i spun doar atât, să tacă.

Bunicul Niculae are 100 de ani și poartă în piept Virtutea Militară, după ani petrecuți pe fronturi din Rusia, Ucraina, Germania. Este poate printre ultimii veterani de război în viață, locotenent colonel în rezervă, iar anul trecut a devenit și Cetățean de Onoare al orașului.

L-am întrebat dacă are bani pentru medicamente, iar cu o modestie usturătoare mi-a spus că nu-s scumpe. N-avea mască pe față, n-avea nici mănuși, căci n-a găsit de cumpărat. Tocmai ce primisem azi vreo câteva măști pentru adăpost, i-am pus una pe chip și încă două în buzunar. Știa că n-are voie pe stradă, dar ieșise doar până la farmacie.

Poate nu-i lipsește nimic sau poate-i lipsesc mai multe, noi o să-i facem mâine niște cumpărături ca să nu mai iasă deloc din casă. Băbuța lui a murit demult, copii n-are, știm doar că o nepoată îi poartă de grijă.
A doua poză am furat-o de la Cristi Vasilcau, un om bun care-a scris și el demult câteva rânduri despre această bucată de istorie. Bunicul nu se mai plimbă acum cu autobuzul, căci știe că n-are voie!
Nu ne trimiteți bani pentru el, aceste rânduri nu sunt despre bani. Ci despre noi și cum ne transformăm ca oameni.
Cât despre bunicul Niculae, chiar dacă n-are mulți nepoți, el este bunicul nostru, al tuturor!