De vorbă cu părintele Ilie Mirel

“Părinte, ce este cu această pandemie? Ce mesaj vrea Dumnezeu să ne transmită?”
 
L-am întrebat pe preotul Ilie Mirel, preotul care a tradus slujba de Înviere din biserica militară din sediul MApN în limbaj mimico-gestual, câteva lucruri care se regăsesc, cu siguranță, în mințile tuturor. Iată ce ne-a răspuns:
 
- “Mergeți mai încet!”, cred că acesta este mesajul lui Dumnezeu. Eram antrenați într-o agitație permanentă, parcă nu ne mai bucuram de viață. Trebuie să apreciem ce avem. În nicio primăvară natura nu a fost mai frumoasă ca anul acesta. Fiindcă am luat o pauză, putem să ne oprim să ascultăm păsările. Nu mai sunt claxoane, zgomot de motoare în trafic. Putem să ne oprim să observăm cum a crescut iarba pe marginea trotuarului, să admirăm copacii înfloriți. Acum avem timp.
 
- Cu ce vom rămâne după această pandemie?
- Vom privi altfel lucrurile. O să vedeți că o să ieșim mult mai câștigați din asta. Aveți credință că nimic nu e la voia întâmplării. Dumnezeu ne-a transmis un mesaj. 
 
- Dumneavoastră ați tradus slujba de Înviere în limbajul semnelor. Cum credeți că a fost văzută această inițiativă?
- În opinia mea, mesajul cel mai puternic a fost pentru cei care pot auzi. Văzându-mă acolo în colțul ecranului traducând prin semne, sper că au înțeles cât de bogați sunt pentru că pot auzi ce se întâmplă în jurul lor. Gândiți-vă cât de mare este durerea unei mame care nu își poate auzi copilul strigând-o pentru prima dată “mama”. Sau nefericirea copilului de a nu-și putea auzi vreodată mama cântându-i la capul patului. Ăsta cred eu ca a fost mesajul. Pentru că cei cu deficiențe de auz să știți că au cea mai mare credință și recunoștință pentru tot ce au în viața lor.
 
- Cum ar vrea Dumnezeu să trăim acest Paște atât de diferit?
- Da, Paștele este altfel. Dar este același Hristos. Aceeași Lumină. Aceeași trăire. Paștele se trăiește în primul rând în suflet. Paștele este despre speranță.
Indiferent de locul în care ne aflăm, Sărbătoarea Învierii Domnului are aceeași însemnătate - ea oferă speranță, o speranță vie că totul va fi bine. Reînviem, ne naștem din nou mai buni, mai puternici și mai încrezători.
 
Sărbătoarea Paștelui ne va ajuta pe fiecare din noi să trecem cu bine peste această încercare grea și să ne amintim că Dumnezeu este alături de noi peste tot, în fiecare casă de român unde este primit și iubit.
 
Acum, în mijlocul pandemiei, vom înțelege și mai bine însemnătatea acestei sărbători. Și poate că Dumnezeu a golit bisericile pentru a umple sufletele. În lumina Învierii lui Hristos, vom găsi puterea de a răzbate.
 
 
***
 
Preotul Ilie Mirel este preot la Biserica Sfântul Elefterie Vechi a comunității surzilor din capitală și, de 21 de ani, preot militar la Corpul de Control și inspecție al MApN.
 
A fost numit “ostașul cu două uniforme” și “Militarul din brațele lui Hristos” pentru că părintele Ilie iubește două uniforme – atât cea a preoției, cât și haina militară.
 
În 1990, după absolvirea unui liceu civil, a început cursurile Școlii de subofițeri din Pitești, urmând ca, doi ani mai târziu, chiar de ziua lui, să pășească pentru prima dată în unitatea de parașutiști din Clinceni.
 
De la “eu nu o să pot să sar niciodată cu parașuta“ la a fi instructor de parașutare a fost doar un pas – și multă voință de autodepășire.
 
După aproape doi ani de facultate de drept, Mirel a simțit că drumul lui în viață este altul. Întâlnirea cu preotul din satul său natal din Teleorman l-a determinat să urmeze facultatea de teologie.
 
“Dumnezeu a rânduit un drum pentru fiecare din noi. Noi suntem datori să ne căutăm fiecare menirea noastră și, odată găsită, să facem tot ce putem pentru a aduce, în domeniul respectiv, un pic de lumină sau mângâiere.”
 
Părintele Ilie a slujit la penitenciarul din Rahova, la casa de bolnavi de SIDA din Vidra, la azilul de bătrâni din Ciolpani și în prezent este preot al comunității de surzi din București. Nu s-a ferit să ajungă  acolo unde este neputință și suferință pentru că acolo este cea mai mare nevoie de Dumnezeu. S-a atașat de fiecare om pe care l-a întâlnit și a trăit alături de el bucuria sau durerea. "Când îi ești alături atât de mult timp, lupta lui devine și lupta ta. Mai ales pe ultima sută de metri, preotul are pe umerii săi o responsabilitate uriașă, o încredere totală din partea credincioșilor pe care trebuie să o onorezi."
 
La azilul de bătrâni, Mirel avea trei persoane cu care îi era dificil să comunice deoarece acestea aveau deficiențe de auz și vorbire.  Astfel, Mirel a decis să urmeze un master și un curs de limbaj mimico-gestual, pentru a elimina orice obstacol în comunicare.
 
Așa a ajuns, în 2013, preot la Biserica Sfântul Elefterie Vechi a comunității surzilor din capitală. Unde, mărturisește el, nu a avut cea mai caldă primire.
 
“Este foarte greu să intri în rândurile celor cu deficiențe, dar odată ajuns nu mai pleci niciodată din inima lor. La început am fost primit cu reticență, mi-au întors spatele și mi-au spus că nu vor mai veni la biserică. Au crezut că eu l-am dat cumva la o parte pe preotul care a slujit înaintea mea și i-am luat locul, atât de mult s-au atașat de preotul lor. În timp, le-am câștigat încrederea și sunt onorat să fiu primit de fiecare cu multă dragoste.
 
Persoanele cu deficiențe de auz sunt mai naturale, mai dezinvolte, nu se ascund după măști. Ei transmit exact ceea ce simt. Să știți că ei au mult mai multă credință ca noi și mai multă încredere în Dumnezeu. Paradoxal, ei “ascultă” mai mult și trăiesc mai intens.
Cei care cunosc astfel de persoane sigur îmi vor da dreptate.”