Misterele Bazei KAF

Constantin Mireanu · 03.06.2020
La ora 7.30 termometrul deja indică 29 de grade Celsius. Și, oficial, vara a început de o zi. Ploaie nu cred că vom vedea prea curând, deși câte un nor răzleț mai încearcă din când în când spațiul aerian al bazei, doar ca să ne arate că avem un cer pentru toți, indiferent cine îl apără. Câte o mică furtună de nisip se stârnește așa, din senin, doar ca să ne umple ochii și plămânii și să ne reamintească în cel mai original mod unde suntem.

Deja încep să cunosc fiecare perete de beton, fiecare groapă din drumul prăfuit pe care merg de câteva ori pe zi către Elementul Național de Sprijin. Aproape că știu și numerele marcate pe buncăre. Această infrastructură, de o uniformitate arhitecturală cum greu își poate imagina cineva din afară, ajunge, după o vreme, să ascundă din ce în ce mai puține mistere celor care o locuiesc. Precum anumiți gemeni pe care îți este aproape imposibil să-i deosebești la prima întâlnire, după care te întrebi cum de s-a întâmplat asta, pentru că sunt totuși atât de diferiți. Și toată această așezare, pe care la un moment dat nu o mai suporți, cu praful, mirosurile de dezinfectanți, de mâncare, de condimente orientale, de motorină arsă de generatoare, de praf amestecat cu parfumuri purtate de vânt din containerele cu mașini de spălat și de uscat rufe, cu toate acestea și multe altele formează un întreg de care ți-e dor mai apoi, care ajunge la un moment dat să facă parte din tine, care te recheamă cu o voce aparte, convingătoare, din nou în misiune.
 
Încă de la începutul misiunii, probabil din simplă curiozitate, amplificată de căutările jurnalistului, am fost preocupat să aflu mai mult despre această bază militară. Mi s-a părut interesant să hrănești în mijlocul deșertului câteva mii de oameni, să le asiguri apă caldă, electricitate, aer condiționat, mentenanță pentru toate instalațiile și mașinile cu care lucrează. De altfel, la orice oră din zi și din noapte circulă echipe îmbrăcate în salopete care se ocupă de problemele enumerate mai sus. Cisterne cu combustibil, autospeciale, buldozere, oameni din toată lumea specializați în diferite servicii, unii dintre ei chiar foști militari. Așa aveam să-l cunoaștem pe managerul bazei, Ted Lopez, fost militar de carieră. După un interviu pentru un film dedicat detașamentului românesc de poliție militară, în care Ted Lopez (la Domnia Sa voi reveni într-un articol viitor) a avut doar cuvinte de laudă la adresa militarilor români, văzându-ne interesați de modul impecabil în care funcționează baza KAF, ne-a organizat o întâlnire cu comandantul bazei, către biroul căruia avea să ne conducă el însuși, chiar a doua zi.

Așadar, iată-ne la sursa cea mai autorizată, comandantul bazei aeriene Kandahar și al TAAC-S, (Train Advise Assist Command South – Comandamentul de instruire, consiliere și asistență Sud), colonelul Trevor Bredenkamp, aflat la finalul mandatului de comandant aici.

Prima mea misiune a fost în anul 2003, în Irak, și lucrurile erau mult mai austere, spune ofițerul care a crescut într-o familie de militari, tatăl său activând în cadrul Forțelor Aeriene ale SUA timp de 30 de ani. În calitate de comandant al TAAC-S,  principala responsabilitate este să îmi conduc echipa astfel încât să asigurăm consilierea și asistența Corpului 205 al Armatei Naționale Afgane și sediilor centrale ale poliției din 4 provincii: Kandahar, Daykundi, Uruzgan și Zabul. Provincii care, de altfel, sunt foarte cunoscute forțelor românești care au executat misiuni în aceste locuri încă din anul 2002.

Kandahar este un mediu arid, este deșert, așa că vara este extrem de cald, deși nici iarna nu este prea frig. Suntem însă norocoși că avem o bază mare, că există mult spațiu și nu trebuie să stăm îngrămădiți. Ne lipsește însă confortul de acasă. Dar, când ești în misiune pentru mai mult timp ajungi să îți construiești aici o familie. De regulă, primele luni și ultimele săptămâni trec mai greu, dar partea din mijloc pare să treacă foarte repede.

Comandantul are o experiență militară îndelungată, este de 28 de ani în armata SUA și a participat la misiuni internaționale în Coreea, de două ori în Irak iar în Afganistan este pentru a treia oară. Așadar, nu este deloc surprins atunci când îl întrebăm despre militarii români, prezenți aici încă din 2002. A fost interesant când ministrul apărării naționale al României a venit să ne viziteze anul trecut, în luna noiembrie. A fost unul dintre primii comandanți de batalion aici, în Kandahar, și a acționat împreună cu Brigada a 3-a din Divizia 82 a Forțelor Aeriene, sub comanda colonelului Jim Huggins, cu care, de asemenea, am lucrat și foarte mult. Acest lucru îți arată cât de mică este lumea, deoarece pe mulți dintre oamenii cu care ministrul apărării a fost în misiune am ajuns să îi cunosc de-a lungul anilor. Prieteni sau oameni care m-au inspirat, care mi-au fost mentori, au luptat alături de structurile românești în Zabul și în Kandahar mai mult de 18 ani. În această misiune am colaborat cu două contingente românești diferite, ceea ce a fost minunat. Nu ne-am putea îndeplini misiunea aici, în Kandahar, fără contribuția românească.

În ultima perioadă, lumea întreagă a fost cuprinsă de un val de panică generat de pandemia Covid-19. Un flux informațional fără precedent a inundat spațiul public, dezinformarea a găsit terenul propice, miturile s-au împletit cu realitatea și toate celelalte subiecte s-au dat la o parte cedând locul pe scena agendei publice noii pandemii și efectelor dintre cele mai diverse produse de aceasta. Măsuri necesare de prevenție, de igienă, distanțare socială și portul măștii de protecție respiratorie s-au aplicat în toată lumea, prin urmare o bază militară de calibrul celei de aici nu putea face excepție. Disciplina specifică mediului militar, profesionalismul celor implicați și cooperarea întregului personal al bazei au condus, până în prezent, la un real succes în această luptă cu un inamic care, deși microscopic, avea să se dovedească extrem de perfid. Pentru comanda bazei a fost o perioadă dificilă, cu totul diferită: Aș spune că virusul SARS – CoV - 2 a fost cea mai mare provocare, completează colonelul Bredenkamp. În timp ce în multe locuri din lume oamenii au posibilitatea să lucreze de acasă, când ești în misiune într-un mediu precum Afganistan, unde un număr foarte mare de oameni mănâncă zilnic la aceleași săli de mese, lucrurile nu sunt foarte simple.

Am fost nevoiți să implementăm măsuri stricte cu privire la distanțarea socială, la igienă, la spălarea mâinilor. Am avut un mare noroc cu partenerii noștri români, care au ajutat la implementarea câtorva dintre aceste standarde, ceea ce este grozav.

Trebuie să găsim echilibrul perfect între a ne proteja de virus, a ne îndeplini misiunile zilnice și asigurarea unei calități bune a vieții pentru oamenii care trăiesc aici. Așadar, ne concentrăm atenția în luarea celor mai bune decizii astfel încât virusul să nu pătrundă în baza KAF, insistăm pe măsurile de prevenire a îmbolnăvirii personalului și pe înzestrarea structurilor medicale cu toate materialele necesare, pentru a-i proteja pe toți cei din bază.

Suntem, în spatele camerei de filmat, doi militari români. Mă însoțește locotenentul Alexandra Nebunu, ofițer de stat major la logistică, dar și ofițerul de legătură al Elementului Național de Sprijin, care duce discuția, în final, către specialitatea ei, logistica, și importanța acesteia în conflictele de secol XXI. Un subiect la care colonelul Bredenkamp răspunde, inițial, cu umor, printr-un proverb: „Amatorii studiază tactica, profesioniștii logistica”. Sincer, aceasta este una dintre preocupările noastre pentru armata afgană: modul în care ei (forțele de securitate afgane, n.a.) își îmbunătățesc logistica, deoarece tot ceea ce facem aici necesită mentenanță, combustibil, aprovizionare, resurse, asigurare medicală etc. Așadar, fără o logistică robustă și fără sprijinul națiunilor noastre, nu ar fi posibil să ne îndeplinim misiunile. Ne aflăm într-o bază militară, în mijlocul deșertului, în mijlocul Afganistanului, și cu toate acestea avem resursele necesare pentru îndeplinirea misiunilor, pentru a asigura cele necesare militarilor noștri. Așadar, logistica are o importanță critică.

La plecare simțim aceeași bucurie ca de fiecare dată atunci când militari ai altor armate, din diferite structuri, de la diferite niveluri ierarhice, spun lucruri frumoase despre noi, despre camarazii noștri care, de-a lungul anilor, cu eforturi, cu sacrificii, cu muncă și mult curaj s-au dovedit egalii aliaților, alături de care execută misiuni în diferite colțuri ale lumii.



Maior Constantin MIREANU
Locotenent Alexandra NEBUNU
Foto: căpitan Mariana DINU