10 iunie - Ziua Parașutiștilor Militari

MApN · 10.06.2020
La 10 iunie 2020 se împlinesc 79 de ani de când, prin aplicarea Decretului-Lege 93, din anul 1941, a fost înfiinţată prima companie de paraşutişti în cadrul Centrului de instrucţie al aeronauticii de la Popeşti-Leordeni, sub comanda locotenentului mecanic de aviaţie Ştefan Şoverth.  
Sărbătorind astăzi Ziua Paraşutiştilor Militari, cinstim, în fapt, ani de muncă, de neîncetate căutări şi încercări soldate cu succes şi rezultate care s-au constituit în adevărate pagini de istorie.
Specialitate militară de elită, născută în vâltoarea celui de Al Doilea Război Mondial, arma parașutiștilor militari avea să contribuie din plin la succesul în luptele de apărare a porţii de nord a Bucureştiului (Băneasa şi Otopeni), în zilele fierbinţi de după 23 august 1944, în care au căzut eroic la datorie mulți parașutiști. Anii care au urmat după încheierea războiului au adus evoluții însemnate în consolidarea și afirmarea trupelor de parașutiști în organica forțelor armate ale țării noastre. Amintim, aici, contribuţia remarcabilă adusă de generalul-paraşutist Grigore Baştan, în dezvoltarea şi modernizarea paraşutismului militar românesc, în a doua jumătate a secolului trecut.
Pentru devotamentul şi spiritul de sacrificiu dovedite în cele aproape opt decenii de existență a specialității lor militare, este datoria noastră să ne aplecăm frunţile în cinstea memoriei eroilor paraşutişti căzuţi la datorie sub faldurile drapelului tricolor întru gloria Armatei României şi apărarea valorilor statului român.
 
Dragi militari parașutiști,
Astăzi, la ceas aniversar, se poate afirma că operativitatea, integritatea, tenacitatea, iniţiativa, flexibilitatea şi lucrul în echipă reprezintă reperele definitorii ale paraşutiştilor militari.
Calităţile care v-au impus pe drept cuvânt în elita Armatei României vor constitui principalul atu în reconfirmarea indicatorilor de performanţă şi a profesionalismul dumneavoastră, în scopul îndeplinirii misiunilor încredinţate, atât pe teritoriul naţional, cât şi în teatrele de operaţii  alături de aliaţii şi partenerii noştri, sub egida NATO şi UE.
Depuneţi, așadar, toate eforturile pentru promovarea competenţei a profesionale a paraşutiştilor militari şi continuaţi cu aceiaşi tenacitate şi dăruire, dezvoltarea şi perfecţionarea capabilităţilor dumneavoastră de nişă.
Continuaţi şi consolidaţi spiritul de corp care vă defineşte şi particularizează în rândul comunităţii selecte a forţelor de elită ale Armatei României, pentru îndeplinirea cu succes a tuturor misiunilor şi sarcinilor asumate.
Fiţi demni de faptele de arme ale înaintaşilor şi misiunea ce vi s-a încredinţat, dovediţi spirit de iniţiativă, versatilitate şi disponibilitate permanentă în toate acţiunile pe care le întreprindeţi !
Cu prilejul sărbătoririi celor 79 de ani de la înfiinţarea primei subunităţi de paraşutişti în Armata României, vă felicit şi vă doresc, dumneavoastră şi familiilor dumneavoastră, multă sănătate, prosperitate şi îndeplinirea tuturor aspiraţiilor.
 
Vă adresez din suflet calde felicitări și vă urez mult succes în viață și dăruire în carieră! La mulți ani! mesajul ministrului apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă