MESAJUL MINISTRULUI APĂRĂRII NAȚIONALE CU OCAZIA ABSOLVIRII COLEGIILOR NAȚIONALE MILITARE

Promoția 2020 - „General Ioan Emanoil Florescu”

MApN · 11.06.2020
Înainte de toate, doresc să felicit din toată inima absolvenții promoției „General Ioan Emanoil Florescu” a colegiilor naționale militare pentru atingerea primului mare obiectiv în drumul asumat spre o carieră de militar al Armatei României.
 
Momentul absolvirii unui colegiu militar este un prilej de mândrie pentru toți absolvenții acestora. Repere de performanță ale învățământului preuniversitar românesc, colegiile militare încurajează și desăvârșesc performanța, ambiția și perseverența. Dovezi clare ale standardelor înalte după care se desfășoară învățământul liceal militar sunt rezultatele obținute de liceenii noștri an de an, la concursurile școlare naționale și internaționale, precum și rezultatele notabile obținute absolvenți la examenul de maturitate, prin promovarea examenului de bacalaureat în procentaj maxim sau foarte aproape de acesta.
 
 
 
Dragi absolvenți ai colegiilor naționale militare,
 
A fi militar al Armatei României este mai mult decât o profesie, este un mod de viață. Disciplina, simțul datoriei, respectul față de semeni și dragostea de țară, seriozitatea în muncă pe care le-ați deprins și cultivat în unitățile școlare de care vă despărțiți astăzi, reprezintă ancore solide către viitorul pe care vi-l doriți, pentru care ați muncit atât de mult și pe care îl meritați cu prisosință.
 
Rezultatele excelente pe care le-ați obținut pe parcursul celor patru ani vă dau justificate motive de mândrie. Ele ne oferă, în același timp, siguranța și certitudinea că veți deveni profesioniști redutabili, în care țara își poate pune, pe drept, nădejdea. Armata României, ca țară membră a Alianței Nord-Atlantice și a Uniunii Europene are nevoie, mai mult ca oricând, de tineri motivați, bine pregătiți, dedicați meseriei de militar, pentru îndeplinirea misiunilor constituționale și angajamentelor asumate în plan internațional. Viitorul vă obligă, așadar, la studiu și dezvoltare continuă. Nu mă îndoiesc că veți face față provocărilor care vă așteaptă. Contez pe elanul tineresc și pasiunea dumneavoastră pentru cariera aleasă.
 
La finalul acestei călătorii fascinante și solicitante, în care ați făcut trecerea de la adolescență la maturitate, gândurile voastre de gratitudine și apreciere trebuie să se îndrepte către personalul didactic și echipele de conducere ale colegiilor militare liceale, prin mâinile cărora au trecut generații și generații de elevi pe care i-au purtat, ca și pe voi, cu răbdare și cu pricepere, spre rezultate pe care puțini le pot obține.
 
Și, în egală măsură, sunteți datori să mulțumiți părinților voștri, care v-au susținut, cu dragoste necondiționată, în împlinirea primului pas în visul de a vă pregăti pentru o carieră în Armata României. Familiile voastre au fost parteneri de încredere ai școlilor pe care le părăsiți astăzi, contribuind în egală măsură la șlefuirea caracterelor voastre, la motivarea de a deveni în fiecare zi mai buni decât în ziua precedentă, v-au dat forța de a învinge fiecare obstacol și determinarea de a merge mai departe când a fost mai greu. Sunteți datori să le confirmați speranțele și încrederea și să le împliniți bucuria, prin obținerea, în continuarea studiilor dumneavoastră a rezultatelor cât mai bune la învățătură.
 
 
 
Stimat corp profesoral,
 
An de an, cu fiecare promoție care pleacă din școlile în care predați, transmiteți o parte importantă din sufletul, din pasiunea și din aspirațiile dumneavoastră. Rezultatele acestor tineri care vă trec prin mâini și prin inimi vă fac mândri, pe bună dreptate, pentru că ele vi se datorează, în mare măsură și dumneavoastră, profesori, comandanți, instructori,  cei care, cu talent și vocație, reușiți să-i călăuziți pe drumurile complexe ale cunoașterii.
 
Ziua de astăzi este un moment de împlinire pentru fiecare dintre dumneavoastră, când îi priviți pe acești tineri gata să pornească pe drumul desăvârșirii carierei militare. Dar știu că sunteți gata să luați munca de la capăt, cu forțe înnoite, pentru o nouă generație de elevi.
 
Profesionalismul, competența și pasiunea dumneavoastră au contribuit decisiv la atingerea celor mai înalte standarde de performanță privind provocarea acestui început de an. În contextul limitării răspândirii pandemiei noului coronavirus, ați continuat procesul educațional prin abordarea educației on-line, concept nou și mult mai solicitant pentru întregul sistem național de învățământ.
 
Vă mulțumesc pentru munca și eforturile depuse, în fiecare an, în procesul de educare și instruire al elevilor care trec pragul instituției dumneavoastră!
 
De asemenea, aduc mulțumiri comandanților, cadrelor militare și instructorilor care, modelând personalitatea acestor tineri, au reușit să formeze caractere puternice și să le dezvolte abilitățile pentru lucrul în echipă.
 
 
 
Dragi părinți,
 
Vă mulțumesc că le-ați oferit copiilor dumnevoastră, aflați astăzi la  finalul unei etape din dezvoltarea lor și începutul unui nou drum pentru desăvârșirea lor în cariera militară, sprijinul moral și material de care au avut nevoie. A fi militar român este o onoare, iar dumneavoastră știți asta, la fel de bine ca ei.
 
Cu siguranță vă gândiți cu emoție, la momentele de acum patru ani când împărțeați cu ei bucuria reușitei la examenele de admitere în colegiul militar, dar trăiați și grijile în fața unui drum atât de lung și plin de provocări. Aveți de ce să fiți mândri astăzi! Fiii și fiicele dumneavoastră și-au desăvârșit o parte din pregătirea pentru viață și pentru cariera mult dorită în elita colegiilor din România.
 
Vă mulțumim că ați avut încredere să îi lăsați pe mâinile noastre și că ați sprijinit comandanții și profesorii în toți acești ani!
 
 
 
Dragi absolvenți,
 
Vă aflați la vârsta la care aveți, la propriu, toată viața înainte. Nu trebuie să uitați că pregătirea începută încă din anii de colegiu continuă şi constituie premisa unor cariere de succes. Vom avea nevoie, în viitor, de întreaga dumneavoastră expertiză, de competențe înalte pe care urmează să le probați în viitorii ani de studii, dar și de energia și entuziasmul pe care le afișați atât de frumos.
 
Vă adresez din suflet calde felicitări și vă urez mult succes în viață și dăruire în carieră!