Un român, egal un român: ce (nu) s-a înțeles despre pensiile militare

Constantin Spînu · 24.06.2020

De mai bine de 10 ani, pensiile militarilor reprezintă un subiect care revine ciclic în dezbaterea publică. Deși sistemul pensiilor de serviciu pentru rezerviștii armatei țării noastre funcționează neîntrerupt, de peste 150 de ani, ultimul deceniu a cunoscut cele mai multe modificări ale sistemului normativ de reglementare în acest domeniu, unele chiar radicale, care au bulversat întregul sistem și care au generat dezbateri aprinse cu privire la (in)justețea unui asemenea mecanism de asigurare a pensiilor cadrelor militare trecute în rezervă.

Săptămâna trecută, Parlamentul României a adoptat o nouă lege, prin care se impune supraimpozitarea progresivă a tuturor veniturilor asimilate pensiei calculate pe baza altor acte normative decât cele din sistemul public de pensii. Pensiile militare de stat, deși inițial s-a luat în calcul exceptarea lor, au fost și ele incluse în această categorie, a pensiilor speciale, deși cred că s-au consumat cantități impresionante de cerneală în efortul de a lămuri de ce pensiile militare nu pot fi considerate drept speciale.

În mod evident, după adoptarea noii legi, dezbaterile s-au reaprins, cu multe poziții care susțin tăierea, fără excepție a tuturor pensiilor care nu sunt calculate pe baza principiului contributivității.
Am urmărit, recent, demonstrația unui important gazetar care, salutând “dreptatea” instaurată de recenta decizie a Parlamentului, propunea, ca punct de plecare în analiza sa, cu referire la bătrânii (sau mai tinerii) pensionari militari, o echivalare: "un bătrân, egal un bătrân". Și, deși afirmația pare desprinsă dintr-un manual de propagandă, în opinia mea reputatul jurnalist are argumente. Chiar domnia sa explică: “Toți vârstnicii au, în principiu, cam aceleași dificultăți, cam aceleași nevoi, cam aceleași boli ale bătrâneții care presupun cam aceleași tratamente și îngrijiri medicale. Sigur," sesizează gazetarul capcana comunistoidă pe care singur și-a întins-o și iese elegant din ea, "asta nu înseamnă că toate pensiile trebuie să fie egale! Dacă ai contribuit mult cu salariul, pe timpul vieții active, ai dreptul la o pensie mai mare. Dar toate pensiile speciale trebuie să dispară!"
Problema pare simplu de rezolvat, după așa o demonstrație. Trecem toate pensiile, dar toate, în sistemul public, unde sunt calculate pe baza contributivității și gata. Fără algoritmi diferiți de calcul. Fără tratament special, indiferent de categoria profesională în discuție. Chiar că este simplu, nu-i așa? Cum de nu s-o fi gândit nimeni, în România, de la Alexandru Ioan Cuza încoace, la asta? Și cum de în țările NATO, unde militarii au pensii de serviciu cam ca la noi, nu a văzut nimeni o așa soluție?

Trecem cu vederea, de data aceasta, unul dintre falsurile grosiere utilizate cu mare lejeritate în dezbaterile pe subiect, cum că, dacă pensiile militare nu sunt calculate pe algoritmul contributivității, asta înseamnă că militarii nu contribuie cu nimic din veniturile lor la buget sau, cu alte cuvinte, nu sunt taxați și impozitați precum ceilalți, pensia lor fiind, astfel, nemeritată. Asta este pur și simplu o minciună care va rămâne agățată mult timp în mentalul colectiv. Evident că veniturile militarilor sunt taxate identic cu ale tuturor cetățenilor români! Acest lucru este ușor demonstrabil, de exemplu cu un fluturaș pe care este trecută soda lunară.
Dar nu de acest subiect ne ocupăm acum. Important este că formatorul de opinie citat, prin raționamentul său, ne arată justețea soluției prin care se aduce liniștea, pacea și echitatea în sistemul asigurărilor sociale: limitarea drastică a cuantumului care depășește 7.000 de lei. O confiscare, în fapt, a acestor sume, pentru că impozitarea cu 85% cam asta înseamnă.

Luând în calcul faptul că mai puțin de 10% din numărul total de pensionari militari depășesc acest cuantum, miza supraimpozitării pensiilor militarilor îmi scapă. Pensia medie brută pentru vechime completă aflată în plata casei de pensii a MApN, pentru rezerviștii militari provenind din MApN, este de aproximativ 3.900 lei, aproape 60% din numărul total de pensionari militari având pensiile sub această valoare medie.

Sumele, aproape nesemnificative, care vor fi economisite din supraimpozitarea progresivă nu se vor putea întoarce însă la bugetul de asigurări sociale al statului, pentru că nu de acolo sunt alocate, ci de la bugetul... MApN. În mod similar se va petrece şi în cazul pensiilor MAI. Atunci, dacă nu există o miză financiară reală, ce se dorește de fapt prin tăierea pensiilor militare de stat?
Probabil, o chestiune de principii.
Însă ce-ar fi să ridicăm, ca în cinematografie, camera de filmat la o înălțime mai mare și să privim lucrurile în ansamblul lor? Până la urmă, ce este atât de... special în a fi militar?
"Un bătrân, egal un bătrân". Am stabilit să fim de acord că este corect. Dar, ca să continuăm echivalările, un soldat, egal... ce?

Dacă, de exemplu, un muncitor necalificat decide să nu meargă la muncă într-o zi, ce ar putea risca? Poate nu prea multe, poate o mustrare de la vreun șef de echipă sau, în scenariul cel mai pesimist, va trebui să-și caute un alt loc de muncă. Un soldat, în schimb, pentru absența nejustificată de la program riscă închisoarea de la 3 luni la 1 an. Nu o spun eu, ci Codul Penal, la articolul 416, alineatul 1. De altfel, Codul Penal are un întreg capitol dedicat infracțiunilor săvârșite de militari.
Așadar, putem propune, un alt principiu: “un salariat, egal un salariat”. Fără tratamente speciale pentru nicio categorie socială! Fără nicio restrângere de drepturi și libertăți! La urma urmei, fiecare salariat are cam aceleași nevoi, adică să pună o pâine pe masa familiei sale.

Ar fi corect și echitabil, dacă ne dorim ca, la finalul carierei, toți să aibă aceleași drepturi, ca și pe timpul vieții active toți să aibă același tratament în fața legii, aceleași drepturi, aceleași oportunități.
Militarii în activitate ar fi degrevați, asemenea tuturor salariaților, de orice interzicere sau limitare a drepturilor fundamentale. S-ar putea înscrie în partide politice, de exemplu, ar putea face propagandă politică în unitățile militare, ar putea candida în administrația publică locală și în Parlamentul României și chiar la Președinția României. Am fi unici în NATO, dar dacă tot am început cu pensiile...

Și, foarte important, ar trebui să luăm în calcul că, în aceste condiții, este posibil să avem apărare națională... doar opt ore pe zi. Adică pe timpul programului de lucru valabil pentru toată lumea. Pentru week-end și după program, pentru probleme ce țin de apărarea și salvarea țării, vor negocia sindicatele modul de rezolvare (!). Dar dacă ne uităm la ce se întâmplă în jur, unde se manifestă amenințări de securitate din ce în ce mai diverse, mai sofisticate și mai greu de anticipat, parcă ar trebui să mai măsurăm de câteva ori înainte de a tăia? Dumneavoastră decideți.
Istoria modernă îi conferă lui Otto von Bismarck statuarea principiilor fundamentale pentru sistemul de pensii, organizarea prusacă identificând specificul pensiilor militare. Acest sistem a fost luat ca exemplu în Principatele Unite de Alexandru Ioan Cuza, care a promulgat prima lege românească a pensiilor militare. Tot în istoria modernă, celebrul Napoleon Bonaparte declara: „Cine nu vrea să hrănească armata țării o va hrăni pe cea a dușmanului”.
În concluzie, eu cred că asta nu au înțeles cei ce propovăduiesc desființarea de facto a pensiilor militare de serviciu: egalitatea de tratament nu poate fi impusă doar la finalul carierei, ci pe tot timpul vieții active.

Mai propun și eu o echivalare, așa, de final: un român, egal un român. Români sunt și muncitorii necalificați, și soldații, și maeștrii de balet, și generalii, și medicii, și profesorii, și magistrații și jurnaliștii. Fiecare are dreptul să fie tratat cu echitate și respect. Pe toată perioada vieții sale. Nu doar la pensie.