Cea mai mare medie de absolvire la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”

Georgiana Lupu · 29.06.2020
Cea mai mare medie de absolvire, în rândul absolvenților Promoției 2020 „General Ioan Emanoil Florescu” a  Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, a fost obținută de Lucian-Ioan Neamțu – 9,76, originar din Târgu Neamț, județul Neamț.

Competiția a fost strânsă, absolventa Ioana-Lavinia Sofia aflându-se la doar o sutime diferență de Lucian, care, timp de un an de zile, a avut gradul onorific de elev plutonier adjutant.

În cadrul unui colegiu militar, gradul onorific de elev plutonier adjutant, înlocuitor al comandantului colegiului, reprezintă o mare responsabilitate față de ceilalți elevi, dar și un exemplu demn de a fi urmat. Pregătirea continuă și responsabilă începută încă din primii ani de liceu a constituit premisa gradelor purtate pe epoleții absolventului ștefănist. Lucian a fost admis în colegiu cu media 9,62 și a continuat seria reușitelor școlare cu premii și distincții obținute în special la disciplina matematică.

Cu ocazia aniversării a 95 de ani de la înființarea Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”, ministrul apărării naționale i-a conferit absolventului câmpulungean Emblema de Onoare a Armatei României. În același context al recompenselor pentru merite deosebite obținute la învățătură, Lucian a participat în cadrul proiectului european Erasmus +Body la o mobilitate ce a avut loc în Polonia. De asemenea, în vara anului trecut acesta a luat parte la o activitate de promovare a carierei militare în cadrul festivalului de muzică Neversea unde a reprezentat colegiul câmpulungean.

Media 9,76 îl înscrie pe elevul ștefănist în competiția pentru desemnarea   Șefului al promoției 2020 „General Ioan Emanoil Florescu”. Șeful de promoție  se stabilește în funcție de media obținută la examenul de bacalaureat și media generală pe ani de studiu.

În cadrul festivității de absolvire a promoției 2020, Lucian a predat cheia colegiului, simbol al continuității tradițiilor și valorilor generațiilor de elevi, reprezentantului claselor a XI-a.

Cu acest prilej, elevul ștefănist a menționat: „Îmi aduc aminte, cu zâmbetul pe buze, cum am pășit pentru prima dată în această imensă cetate a adolescenței: timid, dezorientat, puțin răvășit din cauza despărțirii de familie, dar totodată convins că pornesc pe un drum al cunoașterii. Am întâlnit profesori și cadre militare care, prin profesionalismul și răbdarea lor, au reușit să contureze caracterul unui copil sfios spre a deveni un om matur pregătit să înfrunte lumea cu forțele proprii. Îi asigur că voi face tot ce îmi stă în putință pentru a fructifica efortul dumnealor.”

Chiar dacă nu a fost o alegere ușoară, Lucian se declară încrezător în forțele proprii și își îndreaptă pașii spre Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” de la București.