Aici Africa, recepție!

Mirela Vîță · 01.07.2020
Dacă în general ne așteptăm ca semnalul telefonului să fie mereu puternic, iar viteza de descărcare a netului să ne aducă în fața ochilor orice videoclip la orice oră, desfășurarea unei misiuni în Mali e o lecție de a nu mai lua tehnologia de-a gata.

Piloții se urcă în elicopter, încep pregătirea pentru decolare și își iau aprobările de la turn. De-a lungul zborului, la zeci și sute de kilometri distanță de bază au permanent microfonul la buze și se coordonează cu colegii de la sol prin radio. În Centrul de Operații Tactice (TOC), un ecran mare indică permanent coordonatele și traiectul elicopterului, cu informații actualizate la interval de 30 de secunde. Așa cum într-o cafenea te-ai aștepta să se audă mereu muzică relaxantă, tot așa și în TOC fundalul audio e permanent asigurat de zumzetul conversațiilor radio în desfășurare, fie cu echipajul elicopterelor plecate în misiune, fie cu turnul de control care deservește zona. Calitatea audiției poate varia de la “Tare și clar” până la “Slab și cu interferențe”, dar tot ce se discută prin radio se înregistrează, vocile rămân captive în memoria receptoarelor.  Vrăjitorii acestor legături sunt o prezență discretă, dar gata să îmblânzească echipamentele care clipocesc în coduri și frecvențe: specialiștii armei comunicații și informatică. 

Despre munca lor, orice transmisionist îți va spune că e observată doar atunci când nu funcționează ceva și, odată pe an, de ziua armei, în toiul verii, apreciată cu La mulți ani! și felicitările de rigoare. 
Dar a participa la o misiune în care să duci responsabilitatea implementării și asigurării permanente a legăturilor radio, voce și date cu țara, la 4000 de km distanță, și menținerea comunicațiilor radio cu echipajele în zbor în zona care Sahara își trasează cu mândrie teritoriul…e o provocare din linia întâi. Iar aici, în Mali, în cadrul detașamentului Carpathian Pumas, toată această responsabilitate cade pe umerii a șase militari. Trei dintre aceștia fac parte din cadrul Forțelor Aeriene și sunt în mare măsură obișnuiți cu specificul comunicațiilor de aviație, iar ceilalți trei provin din unități subordonate Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii. Dacă aveam nevoie de încă un motiv pentru a-i scoate din umbra prezenței lor discrete, acesta ar fi sărbătorirea, la 1 iulie, a împlinirii a 78 de ani de la înființarea Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii.  Dacă petreci câteva minute în clădirea frumos numită Prince (lângă Scorpions, unde altundeva?), îi întâlnești cu siguranță: fie în TOC, cu urechile ciulite verificând calitatea semnalului, fie în biroul lor, printre calculatoare, servere și routere, fie pe hol, în drum spre o stație de încărcat sau imprimantă de verificat.

Maistrul militar clasa a III-a Adrian Ștefan, sergentul major  Ioan Tomoșescu și caporalul Alin Burlan asigură zi de zi funcționarea tuturor serviciilor de voce și date furnizate prin intermediul fluxurilor satelitare puse la dispoziția detașamentului, dar se implică și în menținerea în stare de funcționare a echipamentelor de comunicații și informatică instalate în Centrul de Operații Tactice, echipamente atât naționale, cât și cele puse la dispoziție de către comandamentul MINUSMA și națiunea gazdă. 
E greu să îi oprești și să îi faci să vorbească despre ei și munca lor, dar cu răbdare, afli frânturi interesante de informații.
 
Maistrul militar Adrian Ștefan este la prima misiune externă, pe care și-a asumat-o ca o provocare serioasă, cu multe necunoscute la început și cu tot atât de multe lucruri noi de învățat. Iar activitatea lui aici este mult diferită de ceea ce face în țară: Dacă până acum stațiile radio erau doar un obiect de studiu la școală, aici au devenit subiectul principal al activității noastre, acestea fiind folosite pentru a ține în permanență legătura cu elicopterele când execută misiuni. Lucru care nu este foarte ușor întotdeauna, deoarece distanțele sunt mari, condițiile meteo sunt foarte schimbătoare și mediul nu este întotdeauna propice transmisiilor radio.
 
E optimist și consideră că primele 6 luni au trecut repede, după o perioadă de acomodare cu ritmul vieții de aici, cu activitățile noi, cu provocările climei, cu oamenii care vin și pleacă.  Am activități zilnice care îmi ocupă timpul, îmi țin mintea activă și concentrată, chiar dacă uneori dorul de casă și de cei dragi mai pune stăpânire pe gândurile mele. Sunt încrezător că totul o să decurgă la fel de bine ca și până acum, astfel încât la final să mă întorc sănătos, acasă la cei dragi.
 
Coleg cu maistrul Ștefan în momentul când a luat decizia participării la misiune, sergentul major Ioan Tomoșescu,  Tomo, cum îi spun colegii, promoție 2015 a Școlii de maiștri militari și subofițeri, spune că cea mai mare provocare a fost perioada de pregătire premergătoare misiunii, când au făcut trecerea la noile echipamente (noul modul de Comunicații dislocabil) și s-a familiarizat cu tehnica de comunicații specifică aviației, tehnică complet nouă pentru ei.
Prima perioadă a fost mai grea, până am reușit să tolerăm vremea de aici, perioada care a inclus și instalarea  noilor echipamente. Apoi, chiar dacă eram aici deja de 7 luni și colegii noștri vechi au plecat acasă, am reușit ne găsim acum locul și în noua rotație, noii colegi fiind oameni deschiși și călduroși. Profesional, cele mai mari satisfacții vin din instalarea în timp foarte bun a echipamentelor, din faptul că ele funcționează fără mari probleme de la început. Se adaugă experiența de a învăța lucruri complet noi, termeni de aviație, proceduri și de a lucra într-un mediu multinațional.

Caporalul Alin Burlan e transmisionist din 2002, a lucrat de-a lungul carierei atât cu stații radio, cât și cu echipamente specifice modulului IT. Dintre cei trei, e singurul care mai are experiența unei dislocări externe, cu o misiune în Afganistan în 2014. În teatrul de operații atribuțiile diferă prin faptul că aici trebuie să pui în aplicare noțiuni din toate specialitățile armei, pe când în țară te concentrezi mai mult pe un singur tip de echipament. Misiunea a demarat cu un efort semnificativ pentru a instala cât mai repede legăturile radio, satelitare și rețelele de calculatoare, fără de care colegii nu își puteau îndeplini atribuțiile. Acum avem satisfacția că oamenii sunt mulțumiți de serviciile oferite, pe care reușim să le menținem la standarde bune.
În arma lor provocările sunt permanente: este una dintre cele mai frumoase specialități, dar nu poți spune niciodată că le știi pe toate. Tehnologia este în continuă dezvoltare, iar noi, cei care deservim aceste echipamente suntem la rândul nostru precum softurile, într-un permanent update, pentru a ține pasul, concluzionează el.

Cele mai sincere aprecieri vin din partea șefului comunicațiilor și informaticii al detașamentului, căpitan Mirela Șerban: “Sunt militari desăvârșiți și specialiști foarte buni, s-au adaptat într-un timp record specificului comunicațiilor aeronautice, asigurând sprijinul de comunicații și informatică pe perioada desfășurării întregii misiuni. Țin să menționez că pe timpul celor 9 luni de misiune, modulul CIS a fost funcțional în procent de 100%. 
 
Știu, termenii care le descriu obiectul muncii sunt reci și în afara ariei generale de interes, atât timp cât mailurile se primesc și telefoanele ne poartă vocea oriunde vrem, fie că rezolvăm probleme de serviciu la unitate, fie că efortul lor răspunde unei nevoi operaționale permanente, iar dacă în general comunicarea e fundamentală, trebuie să considerăm comunicațiile vitale, mai ales într-o zonă geografică defavorizată din punct de vedere climatic și tehnologic. Căldura și nisipul erodează orice, de la palele elicopterelor până la cablurile și circuitele de comunicații, iar norul de praf permanent de la nivelul solului atenuează, până la absorbție completă, semnalul radio. De multe ori lupta aici nu e cu morile de vânt, ci cu nisipul ridicat de la sol de acestea.
Iar cei trei specialiști mai poartă o luptă, cu timpul: au venit în teatrul de operații în septembrie anul trecut și vor pleca printre ultimii, depășind un an departe de casă.