Am vrut să fac ceva pentru România mea.

Roxana Davidovits · 03.07.2020
Interviu cu un rezervist voluntar – Horia Scarlat
 
Ce v-a motivat în alegerea făcută, cea de a deveni rezervist voluntar?
Am vrut să fac ceva, în plus, pentru România mea.
Sunt unul dintre aceia care înțelege voluntariatul ca ceva care presupune acțiune din plăcere, iar acest tip de acțiune produce foarte multă experiență din care poți să înveți foarte multe.  

Ce învață un om tânăr, sau chiar și mai puțin tânăr (cum este cazul meu, la peste 45 ani), care face voluntariat ?
Pot răspunde din experiența vieții de până acum, aceea în urma căreia am descoperit că avantajele sunt nenumărate dacă ești interesat de activitatea în care urmează să te implici cu plăcere și nu puține sunt situațiile în care experiența căpătată pe parcursul voluntariatului îți poate aduce chiar și în unele cazuri un nou loc de muncă plăcut pe care, datorită experiențelor acumulate, vei ști cum să ți-l faci mult mai ușor.
Printre multe altele poți învăța totodată să lucrezi cu oamenii, să lucrezi într-o echipă, să fii responsabil și să îți planifici timpul cât mai eficient, sau pentru cei care deja cred că știu toate acestea nu au decât o nouă ocazie de a căpăta o experiență suplimentară foarte folositoare și plăcută. 

Pentru mine, voluntar înseamnă să faci ceva fără a fi presat de anumite interese, sau obligații și mai ales fără a cere ceva în schimb, chiar și o remunerație mai mare. Acest lucru nu înseamnă că nu vei obține o satisfacție personală. Din experiența acumulată până acum pot da un simplu sfat pentru cei care se gândesc la voluntariat: nu te duce să faci voluntariat pentru bani, diplome și recunoașteri de tot felul, pentru că în final nu vei rămâne decât cu o bucată de hârtie. De aceea nu vreau să discut despre avantajele materiale, despre remunerație, sau altele de acest gen, pentru că eu sunt unul dintre aceia care nu am venit în acest program pentru așa ceva, asta ca să înțelegeți de ce am o oarecare rezervă în a mă exprima cu privire la acest aspect. Patriotismul are un singur preț, viața ta. Dragostea de țară nu este pe bani este doar pe ceea ce simți tu.    

Am venit în acest program din convingerile mele, și de aceea consider că cine vrea să adere la orice program de voluntariat, trebuie să o facă din motive care să nu țină exclusiv de o remunerație financiară, să o facă în primul rând pentru că așa simte el să își servească patria. Eroii noștri au luptat pentru pământul românesc și pentru libertate fără să fie plătiți, ei au fost cei care au plătit, cu viața lor. Cel care își servește patria doar pentru niște bani primiți, nu mă determină să îl privesc ca pe un militar credincios, pentru mine pare mai mult un fel de ”mercenar” plătit, iar noi nu avem nevoie de o ”armată de mercenari”.  Cuvinte de tipul ”patriotism”, ”dragoste de țară” și altele de acest gen, în viziunea mea, sunt total incompatibile cu unele cuvinte cum ar fi ”remunerația financiară”. Și dacă mi s-ar cere un sfat, aș spune doar atât, ”nu veniți în acest program pentru bani”.
 
Cum a fost instrucția? Cum v-ați acomodat?
Din experiența pregătirii mele, sau a noastră, referindu-mă și la camarazii mei, nu aș putea spune, concluzionând acum, că am avut parte de o instrucție, sau pregătire suplimentară pentru seria noastră de ofițeri și subofițeri rezerviști voluntari, deoarece specificul unității în care am fost instruiți, spun eu că, este foarte bine conturat.
În cazul nostru, singura diferență a fost că am perceput încă de la acel moment că s-a mers pe o instruire comasată a disciplinelor, sau cel puțin așa am simțit-o eu, deoarece am avut parte de o perioadă mai scurtă de instruire. Așadar, pot spune că pentru noi s-a simțit la acel moment că a fost un ritm alert de instrucție, cu frumusețile lui, bineînțeles.

Despre cum m-am acomodat vă spun că, eu am simțit toată perioada asta ca pe o ”joacă de-a armata”, adică nu mi s-a părut nimic greu, chiar și atunci când am învățat regulamentele militare, sau am executat trageri cu armamentul specific unității – pistolul mitralieră, pușcă, AG-7, mitralieră de companie...etc. Și acum îmi aduc aminte cu mare plăcere, de timpul de pregătire în care pot spune cu toată răspunderea că ne-am format anumite deprinderi de folosire a echipamentelor specifice, inclusiv a celor genistice, sau de protecție individuală cât și de acordare a primului ajutor și multe altele.
Totodată, îmi amintesc că nu au lipsit din programul nostru, instrucția de front și educația fizică militară, …astea mi-au plăcut cel mai mult. Așa cum spuneam, foarte multe cu multe informații, într-un timp destul de scurt. A meritat, mi-a plăcut.
 
Ce v-a plăcut cel mai mult la partea de pregătire militară?
Faptul că am învățat noțiunile de pregătire militară generală de bază, era ceva de așteptat, dar cel mai mult mi-au plăcut oamenii cu care am interacționat, oamenii cu care am lucrat, de la care am învățat, oamenii pe care i-am găsit în aceea unitate militară, la Bobocu, unitate militară renumită după cum bine știți.

Vă mărturisesc cu toată admirația că acolo, am descoperit niște oameni frumoși, recunoscând de altfel că nu mă așteptam raportându-mă la ”poveștile” despre ”duritatea” unor cadre militare, …din contră, am observat un lucru care mi-a plăcut foarte mult și pe care în urma acestei experiențe l-am luat ca exemplu de urmat în propria mea viață, în propria mea educație, în carieră, cu cât era competența profesională, sau gradul mai mare cu atât omul ce-l purta era mai elegant în vorbă și atitudine.    

Am lucrat foarte bine cu instructorii noștri, care nu au fost niște simplii oameni, sunt oameni trecuți prin viață, trecuți prin teatre de operațiuni, cu o experiență impresionantă și impunătoare de respect, de la care am înțeles foarte bine ce avem de făcut și ale căror prezențe mi le amintesc cu plăcere. Ca o completare la cele spuse mai sus, despre profilul oamenilor din mediu militar, cu o experiență impresionantă și impunătoare de respect, vă spun că acest profil, l-am reîntâlnit, după aceasta etapă a vieții mele de militar, din abundență și în Asociația Ofițerilor Rezerviști din România ( AORR ), oameni pe care, ulterior, i-am cunoscut și datorită participării mele la acest program de voluntariat al armatei.  

(Revenind la răspunsul pe care doresc să îl dau), Nu pot spune că am fost impresionat de folosirea armamentului cu muniția aferentă așa cum au fost impresionați unii camarazi de-ai mei, deoarece sunt destul de obișnuit cu folosirea unui anumit tip de armament. După cum bine știți lucrez pe o funcție de conducere într-o instituție în care organizez și particip la trageri periodice, având în subordine printre altele inclusiv compartimentul Arme și Muniții. De aici și postura în care am ajuns să știu foarte bine care sunt condițiile organizării unei ședințe de tragere cu armamentul din dotare, inclusiv din punct de vedere tehnic și cred eu că sunt destul de experimentat în domeniul acesta, mai ales că am avut de tânăr o pasiune spre această direcție, de aceea sportul practicat cu drag încă din  adolescență a fost tirul.
Mai mult de atât vă recunosc că mi-au plăcut într-un mod aparte, ședințele de instrucție, din teren, însoțite de fondul sonor generat de decolarea și aterizarea elicopterelor, sau avioanelor, din unitate, care creau o atmosferă specifică, deosebită acelui tip de unitate militară, …parcă eram într-un film.   
 
Care a fost cel mai greu moment ?
Cel mai greu moment ? … nu îmi amintesc de ceva greu, deoarece tot ce am făcut a fost făcut cu plăcere și nu mi s-a părut greu.
Dacă este neapărat nevoie să trebuiască să identific un așa zis moment greu o spun acum cu amuzament că din tot ce am făcut cel mai greu, au fost câteva zile în care greutatea avea un singur nume ”bocancul drept”, sau ”bocancul stâng”, în primele zile cât sunt noi, a trebuit să suport și să port bocancii când mă rodeau, … nu te puteai duce la instrucție cu încălțămintea sport, nu pentru că nu ți se permitea, în acele condiții, ci pentru că nu îmi plăcea mie cum arătam, nu dădea bine cu restul uniformei și știți vorba aia că ” baba suferă la frumusețe” așa că i-am purtat strângând un pic din dinți. Cine a trecut printr-o unitate militară știe la ce mă refer, dar și aici ținând cont de ”sfaturile bătrânilor”, dacă ști cum să te legi la șireturi folosind șosetele necesare treci ușor și peste faza asta cu bocancii.

În schimb îmi aduc aminte mai mult de cel mai frumos moment din timpul armatei, care este și unul dintre momentele cele mai frumoase din viața mea, deoarece în aceea perioadă, după ce timp de cincisprezece ani am avut doar statutul de ”tata de fată”, s-a născut băiatul meu. Vă dați seama … mă simțeam ca un tânăr de douăzeci și patru ani, pentru că am pus la socoteală și anii de facultate, plecat în armată (de bună voie) cu douăzeci de ani mai târziu, pentru că tot în perioada acelor luni de instrucție în unitatea militară de la Bobocu, mi-am serbat și ziua de naștere (la 44 ani), pe care așa cum vă spun acum, cu amuzament, i-am simțit în acele momente ca fiind douăzeci și patru ani și în niciun caz patruzeci și patru. Iar dacă mi-am amintit de momentele astea frumoase, uite așa, îmi mai amintesc acum și de ”un moment greu”, ca să rămân (cu o glumă) în contextul întrebării, a fost acel moment când am vrut să fac și eu ca tot omul cinste camarazilor mei și nu am putut intra cu sticla de whiskey în unitate, ăsta da moment greu,  … și acum este nebăută. Cu speranța că îmi înțelegeți gluma,  vă asigur că fac parte dintre cei care conștientizează ce înseamnă cu adevărat o unitate militară, iar aceasta este o obligativitate ușor de înțeles.    
 
Un singur lucru doresc să mai spun, mai mult pentru cei care nu au avut această experiență, în armată; tot ce poate părea greu în anumite momente din perioada de instrucție, atunci când devin amintiri le vezi cu alți ochi, cu ochii și zâmbetul unor clipe ușoare care au lăsat în urma lor numai amintiri frumoase.  

În final vă pot spune că am rămas în suflet cu trăirea unor momente unice, cu o experiență de viață cu totul și cu totul deosebită, dar și cu mândria că fac parte din prima promoție de Ofițeri și Subofițeri rezerviști voluntari a Școlii de Aplicație a Forțelor Aeriene ” Aurel Vlaicu” Boboc – promoția 2018, devenind alături de camarazii mei o mică parte din istoria acestei unități militare și o și mai mică parte din istoria contemporană a armatei române.       
 
rezervist voluntar - Horia Scarlat