Vizita Comandantului Forței MINUSMA

Mirela Vîță · 17.09.2020
În data de 16 septembrie, detașamentul român de elicoptere din Mali a primit vizita Comandantului Forței MINUSMA, generalul-locotenent Dennis Gyllensporre.
Punctul principal al programului a fost un briefing axat pe două subiecte majore: prezentarea capabilităților detașamentului român de elicoptere și o analiză de ansamblu asupra modului în care acesta și-a desfășurat activitatea, timp de aproape un an, în cadrul MINUSMA.

Astfel, generalul a avut ocazia să afle detalii despre structura, atribuțiile și specializările personalului militar român, prezentarea tehnicii, cu accent pe modernizările elicopterelor pentru a fi adaptate condițiilor de mediu subsaharian și de securitate specifice zonei de operații din Mali, cât și procedurile specifice aplicate în cazul tipurilor de misiuni executate de detașament (MEDEVAC/CASEVAC, cercetare, transport).  Un alt punct de interes a fost contribuția adusă de detașamentul Carpathian Pumas la desfășurarea operațiilor MINUSMA de-a lungul anului, prin cele aproximativ 280 de misiuni de zbor executate (dintre care 17 MEDEVAC).
Programul a continuat apoi cu vizitarea Centrului de Operații Tactice, nucleul operațional al detașamentului, locul de unde comandantul își ia informațiile și în care sunt monitorizate misiunile, întâlnindu-se apoi, la hangar, cu militarii care asigură tura MEDEVAC și de reacție rapidă (QRF).

Având în vedere faptul că mandatul detașamentului Carpathian Pumas se încheie la jumătatea lunii octombrie, această vizită a fost un prilej de analiză a contribuției militarilor români în misiunea ONU, generalul Gyllensporre fiind interesat în mod special de concluziile și lecțiile învățate de militarii români, de cunoașterea detaliilor operaționale care pot ajuta la îmbunătățirea procedurilor ONU în domeniul operațiilor aeriene, precum provocările întâlnite, ritmul misiunilor și cooperarea cu celelalte structuri din cadrul MINUSMA.

 Acesta a apreciat prezența elicopterelor române ca esențială și a mulțumit pentru modul în care detașamentul și-a îndeplinit misiunea:
You’ve done quite a lot and you should be very proud of what you’ve accomplished.  It was a pleasure coming here and talking to you, we can benefit from your experience so we continue to improve the AirOps, an essential part of the UN here.
You made an impact and you will be missed in the MINUSMA force, as the helicopters are an essential capability for securing our operations. You’ve done what you came here to do when we really had high expectations, closing the gap after the Canadians left, and you delivered! You done your job in a very good way and, by all accounts, demonstrated the Romanian commitment and professionalism.
Thank you for all the things you have managed to accomplish being here this year, the quantity and the high number of flown hours, the focus on the mission and the quality as well. Thank you all and good luck!

***
Numit în 2018 de către Secretarul ONU în funcția de Comandant al MINUSMA, Generalul-locotenent Dennis Gyllensporre, din Suedia, are sub comanda sa un contingent alcătuit din peste 13.000 de militari din 57 de țări, cu mandat în asistarea Guvernului Republicii Mali pentru continuarea punerii în aplicare a Acordului de Pace, protecția civililor și împiedicarea reîntoarcerii elementelor armate ostile ale Acordului de Pace în zonele populate.

Această a fost a doua ocazie în care comandantul MINUSMA s-a întâlnit cu echipa de comandă a contingentului românesc, după participarea din octombrie anul trecut la ceremonia care a marcat preluarea responsabilităților și atribuțiilor în cadrul misiunii ONU de la contingentul canadian. Evenimentul de ieri a fost inclus în program cu ocazia unei vizite extinse în sectorul estic de operații.