12 ani de carieră militară în Batalionul 2 Infanterie "Călugăreni", încununați cu admiterea la masterul de conducere interarme

Sergiu Iosub · 30.09.2020
Din 2008, maiorul Bogdan Năstase a evoluat în cadrul Batalionului 2 Infanterie "Călugăreni", de pe funcția de ofițer de stat major până la cea de șef al Operațiilor și instrucției. A participat la o misiune în TO Irak, patru misiuni în TO Afganistan și la nenumărate exerciții naționale și multinaționale.

Începând din octombrie, va urma cursurile masterului de conducere interarme, desfășurate la Universitatea Națională de Apărare "Carol I".

"În perioada cât am lucrat cu dumneavoastră mi-am dat seama că sunteți un militar desăvârșit, care a fost de nenumărate ori solicitat de eșalonul superior pentru a contribui cu expertiză la activitățile importante.

Asta spune multe despre un militar, vă felicit pentru realizările din perioada petrecută în Batalionul 2 Infanterie "Călugăreni" dar și pentru admiterea la master." a precizat locotenent colonelul Iulian Sărățeanu, comandantul Batalionului 2 Infanterie "Călugăreni".

"Am ales să-mi desfășor activitatea în Batalionul 2 Infanterie "Călugăreni" pentru că am vrut să fac performanță.

Pare ușor, dar îmi este greu să mă despart de această unitate având în vedere câte experiențe și amintiri mă leagă de batalion.

Vă mulțumesc! IN HOC SIGNO VINCES!" ne-a transmis maiorul Năstase Bogdan, înainte de a-și muta însemnul batalionului de pe mâneca stângă pe mâneca dreapta a uniformei.

Felicitări și mult succes!

#MApN #ArmataRomaniei #B2I

***
Masterul de conducere interarme este un program universitar cu durata de doi ani, organizat de Universitatea Națională de Apărare "Carol I", în care ofițerii se pregătesc pentru a ocupa funcții de comandă în Armata României.
 
Foto: sergent Ceaușu Alexandru
 
login