Sunt necazuri care ne doboară, dacă le lăsăm, şi necazuri care ne fac mai puternici

Sunt necazuri care ne doboară,
dacă le lăsăm,
şi necazuri care ne fac mai puternici. Cât de puternici? Cât să-ţi depăşeşti temerile dintotdeauna, cât să devii, în ciuda slăbiciunii pe care o ai acum, cel mai puternic tu!

Corpul are nevoie de antrenament, mintea de exemple!

Pentru toţi cei care au renunţat să lupte, există Laurențiu Șerban .

2006. Eşti în Afganistan, în patrulă.
Eşti atacat, un TAB explodează.
Foarte greu, cu ultima suflare, reuşeşti să ieşi din zona de risc.
Eşti în "siguranţă" acum, deşi siguranţă e mult spus într-un teatru de operaţii. Dar...te întorci.
Te întorci să lupţi alături de colegii tăi, trebuie să îi salvezi din TAB-ul arzând.
Calci pe o mină antipersonal. Explodează.
...
Câteva minute mai târziu, aştepţi elicopterul sanitar.
Singurul gând: cum o să mă descurc fără un picior?

Stai 4 luni într-un spital militar american din Germania. Vei mai fi vreodată ca înainte? 9 operaţii la mâna stângă şi 4 la piciorul drept, amputat.

Urmează zile lungi de recuperare fizică şi durere. O misiune mai grea ca toate. Proteza face parte din echipamentul tău acum. O aşezi lângă raniţă, armă şi drapel. Eşti militar, o să treci şi peste asta!

Cum e să înveţi să mergi la atâția ani?
Trebuie să înveţi să alergi cu noul picior, să înoţi, să conduci motorul, să sari cu parapanta, să te caţeri pe stânci, să faci tot ce făceai înainte şi mai mult!
În corpul tău, inima dictează.

După ce, în ciuda traumei, reuşeşti toate astea, vrei să te întorci în Afganistan, în colţul de deşert care ţi-a furat piciorul. Este cea mai mare limită dintre toate şi vrei să treci şi peste ea.
Te gândeşti că aşa poţi deveni motivaţia pentru cei care au trecut sau trec prin ce ai trecut tu. Dar ai devenit de mult! Erou şi model.

Fie ca necazurile să ne găsească la fel de luptători ca Laurențiu! ❤