Amelia, studentă primul an la Institutul Medico-Militar

"Fac parte dintr-o familie armonioasă, fiind patru surori, eu sunt a treia dintre ele, sora noastră cea mai mare ne-a ținut unite și a reprezentat un model pentru noi toate. În principiu, în cea mai mare parte am făcut toate patru cam aceleași lucruri și am avut drumuri de viață asemănătoare (ne-am dorit asta), cum ar fi surorile mele sunt în IMM în anii V și VI, astfel încât foarte devreme, când ele s-au decis să facă asta, și noi două mai mici am decis la fel.

Am urmat toate patru același liceu, am fost în clasa de olimpici a Colegiului National de Informatica „Tudor Vianu” din București, unde s-a dat examen de admitere încă din clasa a V a. Mi-a plăcut mult matematica, am învățat de mică să fac șiruri logice și să mă antrenez pe teste psihologice. În generală și în liceu am fost la olimpiadele de Matematică și de Chimie. În fiecare an la matematică am ajuns la etapa pe municipiu, la Chimie în toții anii dintr-a 8-a până într-a 11-a am fost la Națională, în cei mai mulți ani luând mențiuni speciale. La evaluarea națională am obținut notele 10/10, atât la matematică, cât și la română, realizare pe care a avut-o și Antonia.

Am făcut și eu escaladă, pentru că surorile mele erau campioane naționale și balcanice, și eu am cupe și diplome, însă dintre noi patru mie mi-a plăcut cel mai puțin, însă recunosc bucuria de a fi pe podium. Ulterior, în liceu, am fost mereu interesată de aspectul meu exterior și de condiția mea fizică, antrenându-mă constant pentru rezistență, viteză și alte abilități sportive.

Sunt într-un cerc de prietene în care ne-am constituit un grup de patru fete toate olimpice la materii diferite, iar în liceu ne-am antrenat impreuna spre a rezolva cât mai multe camere de escape room. Consider că nativ sunt ingenioasă, intuitivă, găsesc rapid soluții și chei, însă în plus m-am și antrenat în acest sens, având șansa de a avea prietene la același nivel de performanță intelectuală ca mine.

Cea mai mare calitate a mea o consider ingeniozitate. Dacă aș fi / am fi mai mulți într-o situație de risc, sunt convinsă ca dintr-o 100 de oameni aș fi în primii 5 care ar găsi soluții rapide și creative de evadare, de rezolvare a crizei. Am capacitatea de a mă mobiliza bine sub stres și de a da tot ce pot în condiții de presiune emoțională sau de tensiune psihică. În copilărie, familie mea mă considera „norocoasă”, deoarece mereu aveam soluția cu mult înaintea lor, însă nu era noroc, ci făceam mai rapid decât ei niște pași în gândire și în raționamentul logico deductiv.

Știu ca par timidă și introvertă, din cauza faptului că nu îmi place să ies în evidență, dacă nu am cu adevărat ceva important de spus. Îmi place să mă fac remarcată doar atunci când sunt sigură că ceea ce afirm sau gândesc este de valoare indubitabilă. Dacă, totuși, viața mă pune într-o situație în care să mă consider nedreptățită sau mi se pare că îmi sunt minimalizate meritele, știu să mă lupt pentru ce este al meu, cu argumente logice, tact și răbdare, nu rămân într-o poziție pasivă.

De ce am ales medicină militară?

În primul rând, am în familie un medic psihiatru care m-a dus la spital, pe secția ei de nenumărate ori, de la vârste fragede și m-a fascinat contactul cu suferința umană și capacitatea doctorilor de a reduce această suferință. Îmi place uniforma militară, am observat-o la surorile mele mai mari. Mi-a plăcut cum s-au conturat ele în contextul Armatei, din punct de vedere al disciplinei, corectitudinii, simțului critic. Întotdeauna mi-a plăcut să știu că există un fel de comandant (cum mi-a fost dirigintele în liceu, o formă de autoritate) care „să aibă grijă” ca eu să fiu pe drumul cel bun și să ofer maximul de potențial (știu de la surorile mele că aveau comandanți de companie care le avansau în grad în funcție de notele de la facultate sau activitățile extracuriculare de tipul conferințelor sau de purtarea ostășească).

Am fost de mai multe ori la ceremoniile „fetelor mari” (depunerea jurământului, avansare) și mi s-au părut emoționante și m-au făcut să mă gândesc că îmi doresc să port haina pe care au purtat-o și ele și îmi iubesc foarte mult țara. Eu am colegi de liceu care au părăsit țara pentru universități de prestigiu din străinătate, dar personal consider că medicina românească este de calitate, iar îmbinarea stagiilor clinice în spitalele universitare din București cu rigurozitatea și supervizarea medicinei militare mă va face să îmi valorific la maxim potențialul nativ.

Consider că armata este un sistem structurat și organizat, în care promovarea se face pe merit și este antrenantă lupta în sine și corectitudinea cu care se apreciază rezultatul luptei. Deocamdată, am avut primele ore de convocare dinaintea începerii anului univeersitar și cred că majoritatea așteptărilor mele s-au împlinit și sper să rămână așa în continuare, să îmi dovedesc mie că am ales drumul cel bun"- ne povestește Amelia.