În portul Sète din Franța
- Acasă
- Articole blog
- Jurnal de misiune
- În portul Sète din Franța
Nava-Școală ”Mircea” se află încă la Sete, în Franța, unde ia parte la festivalul maritim Escale à Sète - Fête des traditions maritimes. Pentru credincioșii catolici din Hexagon, astăzi se sărbătorește Învierea Domnului Iisus Hristos. Aici, la bordul navei, pe fărâma noastră de tărâm profund românesc, echipajul marchează sărbătoarea Intrării Mântuitorului în Ierusalim sau Floriile.
Chiar înainte de răsăritul soarelui, comandantul navei, comandorul Mircea Târhoacă, a ținut să îi felicite pe cei 10 sărbătoriți de la bord și să le ofere, așa cum este obiceiul la astfel de ocazii, câte o diplomă de apreciere.
După ceremonia de ridicare a pavilionului, preotul bordului, plt. adj. Trandafir Dragoș, a amenajat, la puntea centru, sfânta masă și a oficiat slujba de Florii atât pentru echipajul navei, cât și pentru vizitatorii care au ținut să asiste la momentul solemn, să filmeze și să fotografieze.
La ceremonia religioasă au participat și membrii ansamblului de dansuri tradiționale românești „La Passacaille”. Un moment emoționant a avut loc la finalul slujbei când una dintre membrele ansamblului coregrafic l-a rugat pe părintele Trandafir să îi ofere sfânta împărtășanie micuțului Marius, cel mai tânăr membru al grupului.
De aici, din Sete, de la bordul navei-școală „Mircea”, marinarii militari transmit sărbătoriților zilei, dar și tuturor celor care îi așteaptă acasă cele mai calde gânduri și la mulți ani!