Medicina militară, mai mult decât o carieră
- Acasă
- Articole blog
- Povești cu militari, militari cu povești
- Medicina militară, mai mult decât o carieră
"Opțiunea mea pentru medicină s-a conturat în timpul liceului, iar rigurozitatea și prestanța hainei militare m-au inspirat în alegerea medicinei militare, ca instituție de formare.
După absolvirea facultății, am ales o ramură complexă a medicinei, epidemiologia, fiind atras de partea practică a specialității” ”- este povestea maiorului Adrian Prună, medic primar epidemiolog, șef Laborator medicină preventivă la Spitalul Militar de Urgență ”Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu
„Rolul medicinei de prevenție este unul fundamental pentru integritatea sănătății militarilor și, mai mult de-atât, constă într-o înlănțuire complexă de pași, care începe cu asigurarea asistenței medicale profilactice, cu activități de îndrumare pe linie sanitar-epidemiologică și se termină odată cu optimizarea managementului riscurilor identificate.
Fie că a fost vorba de debutul unui sezon gripal sau al evoluției la scară națională a unei epidemii, ca medic epidemiolog am participat la organizarea și implementarea activităților de prelevare de probe biologice, de supraveghere epidemiologică, de îndrumare pe această linie, pentru care am fost solicitat, indiferent de angajamentele pe care profesia aleasă le-a implicat. Îmi amintesc, de exemplu, de misiunea pe care am executat-o în anul 2020, în cadrul formațiunii medicale ROL 2 din incinta Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan” Otopeni, cu câteva luni înainte ca fiul meu să se nască. Și aceasta e doar o situație în care am fost nevoit să dau dovadă de o rigoare exemplară a judecății, deși gândurile mele se îndreptau și acasă, spre familie.
Ziua de 21 august a reprezentat pentru mine un moment al bilanțului, când am fost onorat să urez La mulți ani, medicină militară românească!”