„Fiţi încrezători, perseverenți, răbdători și oameni cu caractere puternice!” - sublocotenent Raul Roxin
- Acasă
- Articole blog
- Povești cu militari, militari cu povești
- „Fiţi încrezători, perseverenți, răbdători și oameni cu caractere puternice!” - sublocotenent Raul Roxin
Fiţi încrezători, perseverenți, răbdători și oameni cu caractere puternice!
Acesta este sfatul pe care sublocotenentul Raul Roxin, absolvent al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul" promoţia 2016, îl are pentru colegii săi mai mici.
Desemnat anul trecut şef de promoție pe specializarea „Armament, rachete, muniții de aviație și sisteme de salvare” din cadrul Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”, Bucureşti, Raul este încadrat la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii. Are acum posibilitatea de a lucra alături de profesionişti din domeniul aviaţiei militare, într-o unitate care, spune el „își îndeplinește misiunile cu profesionalism de 40 de ani. Am onoarea să lucrez alături de ingineri și maiștri militari cu un bagaj solid de cunoștințe și înaltă calificare în activitățile specifice de mentenanță ale aeronavelor MiG-21 LanceR și IAR-330. Pregătirea de care am beneficiat în școala militară și în academie mi-au permis să văd lucrurile cu alți ochi și să înțeleg problemele tuturor specialiștilor din jurul meu. Cu siguranță mai am foarte multe lucruri de învățat, dar cu perseverență și alături de profesioniștii bazei sunt sigur că nu există bariere pe care să nu le pot depăși în desăvârșirea mea profesională și personală”, afirmă Raul.
Acum ofiţer inginer de aviație, Raul a făcut primii paşi în cariera militară în Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul”, unde a descoperit mediul în care nu doar a acumulat cunoştinţe ci a şi dezvoltat deprinderi, abilităţi şi aptitudini, care l-au ajutat să parcurgă cu succes etapa studenţiei şi ulterior încadrarea în prima funcție într-o unitate militară. După absolvirea colegiului militar a ales să îşi continue pregătirea la Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre „Basarab I” Pitești. Despre această perioadă, Raul spune că i-a oferit posibilitatea de a „acumula o serie de cunoștințe și îndeletniciri atât cu specific militar, cât și tehnic în specialitatea „Administrarea securității sistemelor și rețelelor de comunicații”, de care sunt sigur că nu aș fi putut beneficia în altă parte, fiind una dintre cele mai frumoase și marcante experiențe din viața mea”. În această perioadă a descoperit şi motivele pentru o schimbare şi pentru consolidarea pregătirii sale profesionale, astfel că a luat o decizie inspirată şi a susținut examen de admitere la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”, instituție militară de învățământ superior pe care a absolvit-o şef de promoţie la specializarea „Armament, rachete, muniții de aviație și sisteme de salvare”. „În această instituție mi-am consolidat pregătirea tehnică în domeniul mecanic specific specializării cu sprijinul constant și consistent al personalului didactic al academiei și consider că este instituția care îți oferă cele mai multe posibilități de dezvoltare pe toate planurile”, a adăugat Raul.
Atât în perioada în care a fost elev al colegiului militar, cât şi pe perioada studenţiei, Raul s-a implicat în acțiuni caritabile, activități culturale, dedicate tradițiilor și folclorului românesc, în diverse plantări de copaci sau ecologizări, fiind timp de aproape 2 ani șeful departamentului de mediu în cadrul asociației studenților din academie. De asemenea, în anul IV a îndeplinit şi funcția de înlocuitor al comandantului de companie la anul I.
Experienţa acumulată în băncile şcolii de maiştri, sau ale academiei militare, dar şi cea dobândită la locul de muncă îl fac pe Raul să se simtă pregătit pentru provocările și responsabilitățile care vor urma în frumoasa carieră de ofițer inginer de aviație şi îl îndreptăţesc să le transmită colegilor mai mici un sfat care să-i ajute în viitoarea lor carieră militară. „Le recomand colegilor mai mici să fie încrezători, perseverenți, răbdători și oameni cu caractere puternice; să nu le lipsească credința și respectul față de cei din jur, mai tineri sau mai bătrâni, superiori sau inferiori în grad/funcție, ofițeri sau subofițeri/maiștri militari/soldați gradați profesioniști. Toți au locul și rolul lor bine definit în societate și în sistemul militar și împreună, prin bună înțelegere și cooperare putem îndeplini cu succes orice misiune!”, spune cu convingere sublocotenentul Raul Roxin.
Felicitări, Raul, suntem mândri de tot ce ai realizat până acum şi îţi dorim mult succes în carieră!
Text și foto: Ioana Popa