Dincolo de trese și vârstă, povestea celui mai experimentat aspirant din Forțele Navale

Decanul de vârstă al aspiranților din Forțele Navale Române are 35 de ani, și-a început cariera în Armata României ca maistru militar de marină, iar destinul său profesional se leagă puternic de nava-școală „Mircea”. L-am cunoscut pe aspirantul Mihai Alexandru la exact un an după ce a devenit ofițer de marină, în marșul de instrucție de anul acesta al studenților de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”. În calitate de locțiitor al comandantului de companie, a primit misiunea de a se asigura, împreună cu încă o colegă, asp. Manuela Rusu, că studenții promoției 2021 – 2025 vor avea parte de cea mai bună experiență de practică marinărească.

L-am remarcat pe aspirantul Mihai Alexandru atât prin implicarea sa în toate activitățile practice ale studenților de la bord, dar și prin prisma apropierii sufletești pe care a arătat-o față de tinerii lupi de mare. Așa am ajuns să îi aflu povestea și să înțeleg de unde își extrage de fapt seva răbdării, precum și dexteritatea în manevrarea parâmelor. Vă invit să descoperiți, în rândurile care urmează, o serie de mărturii care alcătuiesc devenirea „celui mai bătrân tânăr ofițer de marină” sau, așa cum i s-ar spune în termeni pur marinărești, aspirantul care a strâns mai multă scoică pe burtă decât unii comandori.

De loc, este din Tulcea, din satul Iazurile, comuna Valea Nucarilor, unde a copilărit pe malul lacului Razelm. A fost crescut de părinți și bunici în spiritul tradiției pământului, cu respect și toleranță față de semeni, cu demnitate și modestie. Cu aceste valori în raniță, este de înțeles cum s-a adaptat rapid vieții în uniforma militară.

„M-am înscris la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale în 2011, după ce am terminat facultatea la Tulcea și am lucrat și în șantierul naval trei ani. La Școala de Maiștri am fost admis la specialitatea Timonier și tehnică de navigație navală, unde, la finalizarea studiilor m-am clasat al doilea, după șefa de promoție pe specialitate și pe școală. Din promoție am ales repartiție la nava-școală «Mircea». Țin minte că aveam de ales între bricul «Mircea» și dragoarele maritime și am ales ceea ce consideram eu că îmi va oferi cea mai complexă și cea mai frumoasă experiență profesională. Am rămas la NS «Mircea», ca maistru militar, comandant manevre vele, pe farul pupa, până în toamna lui 2018, când am fost admis la Academia Navală «Mircea cel Bătrân». ”

Povestea devine mai interesantă atunci când povestește cum a fost recrutat pentru Academia Navală, în primăvara lui 2018. Urma să împlinească 30 de ani cu doar trei zile înainte de debutul anului universitar. Se încadra la limita de vârstă din acel an. Mai mult decât atât, a aflat de posibilitatea a se înscrie la academie fix în ultima zi de recrutare. A urmat un maraton pentru întocmirea dosarului și, așa cum îi place să creadă, cineva acolo sus, o forță divină, a ținut cu el și a reușit să aibă totul gata la timp. În aceeași vară, cu puțin timp înainte de a-și începe viața de student militar, pe atunci maistrul militar Mihai Alexandru le-a fost instructor în marș viitorilor săi colegi care treceau anul III. În total, a participat la șase marșuri de instrucție cu NS „Mircea”, iar acea perioadă rămâne, cel puțin pentru moment, cea mai plăcută bucată a vieții sale profesionale ca militar în Forțele Navale Române.

„A fost frumos, mi-a plăcut absolut totul, de la parâme, lucru în arboradă, urcat la 44 de metri înălțime, montat și demontat vele. Când eram elev, am avut parte de un marș de instrucție cu NS «Mircea» doar până la Sulina. Dacă îmi amintesc bine, aveam rol la gabier sau contragabier, pentru că eram înalt și nu am urcat mai sus”. Ca student, a prins în academie perioada nefastă marcată de pandemia de coronavirus, fapt care a privat promoția lui de experiența marșului internațional cu NS „Mircea”, de la finalul anului II. „Ca student am avut doar un marș de cinci zile cu bricul, de la Constanța la Gura Portiței, în anul III. Și în acel marș eu am fost instructor pentru colegii mei, pentru că știam mersul lucrurilor. Totuși n-am avut parte de tratament preferențial, iar în cele cinci zile de marș, am dormit în hamac, în cazarma 3, la fel ca ceilalți studenți”.

Șase ani la NS „Mircea” l-au înzestrat cu un bagaj impresionant de cunoștințe, de experiențe inedite și, cum era de așteptat, o mulțime de amintiri irepetabile. Își amintește că întotdeauna cele mai solicitante perioade la nava-școală erau cele de pregătiri dinaintea fiecărui marș, când întregul echipaj forfotea pentru ca totul să fie perfect pus la punct, astfel încât nava să nu întâmpine niciun fel de dificultate în perioada în care se afla pe mare. Nu-și amintește în schimb de nicio situație de criză la bordul navei, iar acest fapt îl pune pe seama coeziunii excepționale care s-a format mereu între membrii echipajului, care ajung să se ajute permanent între ei, la fel ca într-o familie. Își amintește însă o întâmplare amuzantă din timpul marșului de instrucție din 2017, când, după o noapte furtunoasă în Marea Nordului, dimineață, pe sectoare, studenții militari s-au trezit pe punte cu pești zburători aduși de valuri.

„Mă întorc întotdeauna cu drag aici (n.red. la NS „Mircea”) pentru că mi-a plăcut mereu nava din absolut toate punctele de vedere, de la aspect, la modul de lucru al echipajului, la însemnătatea ei ca simbol al Forțelor Navale Române, la dimensiunea ei culturală, prin faptul că îți permite să călătorești în atât de multe locuri, să intri în contact cu oameni și tradiții noi. De asemenea, aici am aflat cât de mult îmi place să lucrez cu oamenii, cu studenții, să le împărtășesc din cunoștințele mele, să pun umărul la transformarea lor. Pe lângă noțiunile de lucru în arboradă, nodurile și lucrările de matelotaj, mi-a plăcut întotdeauna să fiu alături de ei și cu un sfat, cu o vorbă de alinare în momentele grele, când eram cu toții departe de casă, departe de țărm, doar cu marea și bolta cerească martore ale nostalgiei și melancoliei”.

În timp ce povestește despre parcursul său în marina militară, de la maistru militar la aspirantul cu cel mai gros strat de scoică pe burtă, asp. Mihai Alexandru lucrează la confecționarea unei ancore din saulă albă. Dacă n-ai ști la ce lucrează de fapt, ai crede că pregătește o copie miniaturală a turnului Eiffel.

„Lucrări mai ample de matelotaj am învățat să fac în timpul unui curs de carieră la Școala de Aplicație (n.red. actuala Școală Interarme a Forțelor Navale), de la un maistru bătrân. Pot spune mai degrabă că am furat de la el meșteșugul acesta. Îl urmăream cum face împletiturile și mă străduiam să memorez fiecare gest. Mi-a dat acasă câteva lucrări de-ale lui, pe care le-am descompus și am încercat apoi să le recompun. Am văzut că mă descurc, așa că am continuat, iar cu timpul mi-am perfecționat tehnicile pe care vreau să le transmit și eu acum generațiilor care vin din urmă”.

Cu povestea sa, aspirantul Mihai Alexandru demonstrează că vârsta este doar un număr atunci vine vorba despre reinventare. Curajul de a o lua de la capăt la o vârstă când unii se gândesc deja la linia bilanțului este întotdeauna revigorant și înălțător. Sub gradul de novice de pe epoleți, aspirantul Mihai Alexandru poartă pe umeri ani buni de experiență câștigată în prima linie a bătăliei cu valurile, iar cel mai important este că acea experiență nu-i mai folosește doar lui, ci și generațiilor de studenți ai Academiei Navale care vor urma.