Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan" la ceas aniversar

MApN · 05.02.2024
Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan" a preluat tradițiile de luptă ale Regimentelor 81 Infanterie „Dej" si 223 Mecanizat „Bobîlna" și sărbătorește în data de 6 februarie, 105 ani de la înființare.
Încă de la înființare, Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan" s-a impus ca o mare unitate de elită a Forțelor Terestre Române, existând momente și fapte de referință, care au contribuit la îndeplinirea misiunilor încredințate la cele se identifică cu aspirațiile impuse de istorie și valori, obligându-se să ducă mai departe spiritul tradiției militare.
Militarii brigăzii și ai structurilor subordonate au participat la efortul Armatei României din teatrele de operații: Angola, Albania, Balcanii de Vest, Irak si Afganistan, unde doi eroi ai brigăzii chiar au plătit prețul suprem în numele patriei.

De asemenea, miitarii au desfășurat zeci de exerciții naționale și multinaționale, din care putem aminti cele mai relevante precum: WindSpring, SaberJunction, seria de exerciții Griffin, Wise Foresight sau Moravian Lance.
În urma desfășurării procesului de evaluare de tip CREVAL din anul 2023, marea unitate a fost certificată și declarată „Gata pentru misiune!". Mai exact, vorbim despre validare din partea componentei Terestre a Aliantei-Nord Atlantice, care confirmă ca unitatea și unitățile subordonate, sunt în măsură să își îndeplinească sarcinile în conformitate cu standardele NATO.

Ca o recunoaștere a meritelor militarilor brigăzii, Drapelul de Luptă a fost decorat până în prezent cu trei Ordine Naționale:
• Ordinul National „Pentru Merit" in Grad de „Cavaler", cu însemn de Război;

• Ordinul National "Serviciul Credincios’’în Grad de „Cavaler", cu însemn de Război pentru militari;
• Ordinul National „Virtutea Militara" în Grad de „Cavaler". 
La mulți ani! 
 
login